Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Solii către tineret

Solii către tineret, 56


56:1 Cap. 54 - Pregătiţi-vă pentru slujire

56:2 Având în vedere lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu, este uimitor că nu sunt iniţiative ale tinerilor care să întrebe: "Doamne, ce ai vrea să fac?" Este o greşeală periculoasă să ne imaginăm că, în cazul în care un tânăr se hotărăşte să se dedice pastoraţiei, nu este necesar nici un efort special pentru ca el să fie potrivit pentru lucrarea lui Dumnezeu. Oricare ar fi chemarea voastră, este esenţial să vă dezvoltaţi calităţile prin studiu sârguincios. Tinerii şi tinerele ar trebui îndemnaţi să aprecieze ocaziile binecuvântate trimise de cer pentru a deveni disciplinaţi şi inteligenţi. Ei ar trebui să beneficiieze de avantajul şcolilor care au fost înfiinţate având ca scop suprem dobândirea celor mai bune cunoştinţe. Este considerat păcat să fii indolent şi neglijent cu privire la educaţie. Timpul este scurt şi, pentru că Domnul este aproape să vină pentru a trage cortina peste scena istoriei acestui pământ, este atât de necesar să îmbunătăţiţi şi să valorificaţi şocaziile şi privilegiile prezente.

56:3 Consacră-ţi abilitatea lui Dumnezeu

56:4 Tinerii şi tinerele ar trebui să meargă la şcolile noastre, acolo unde pot dobândi cunoştinţe şi unde pot învăţa să fie disciplinaţi. Ar trebui să-şi consacre abilităţile lui Dumnezeu, să devină cercetători sârguincioşi ai Bibliei, pentru a nu fi duşi în eroare de cei nelegiuiţi; pentru că, numai printr-o studiere stăruitoare a Bibliei, vor dobândi cunoştinţa

56:5 adevărului. Prin practicarea adevărului deja cunoscut, o lumină mai mare va străluci asupra noastră din Sfintele Scripturi...

56:6 Cei care sunt cu adevărat consacraţi lui Dumnezeu nu vor intra în lucrare animaţi de aceleaşi motive pentru care oamenii se angajează într-o afacere lumească doar de dragul de a-şi câştiga existenţa, ci, dimpotrivă, nepermiţând nici unei consideraţii lumeşti să-i controleze, vor intra în lucrare sfinţenia cauzei lui Dumnezeu.

56:7 Pregătirea pentru ceea ce va veni

56:8 Lumea trebuie avertizată şi nici un suflet nu ar trebui să se mulţumească cu o cunoaştere superficială a adevărului. Nu ştiţi la ce responsabilitate veţi fi chemaţi. Nu ştiţi unde aţi putea fi chemaţi să depuneţi mărturie despre adevăr. Mulţi vor trebui să depună mărturie în tribunale, alţii vor trebui să stea în faţa regilor sau în faţa învăţaţilor acestui pământ şi să răspundă pentru credinţa lor.

56:9 Cei care au doar o înţelegere superficială a adevărului nu vor fi capabili să expună cu claritate Scripturile şi să poată oferi motive clare pentru credinţa lor. Vor deveni confuzi şi nu vor fi lucrători care nu au de ce să le fie ruşine. Nimeni să nu-şi imagineze că nu are nevoie de studiu, pentru că nu trebuie să predice de la amvon. Nu ştiţi ce ar putea cere Dumnezeu de la voi.

56:10 Este trist faptul că înaintarea cauzei lui Dumnezeu este frânată de lipsa de lucrători educaţi, care să corespundă pentru poziţii de încredere. Domnul va accepta mii care să lucreze în marele Său seceriş, dar mulţi au eşuat în a se pregăti pentru lucrare. Dar toţi cei care s-au consacrat

56:11 cauzei lui Hristos, care s-au oferit voluntari ca soldaţi în oştirea lui Hristos, ar trebui să se angajeze în lucrarea la care sunt cel mai bine pregătiţi. Religia a însemnat prea puţin pentru urmaşii declaraţi ai lui Hristos. Dar nu este dorinţa lui Dumnezeu ca cineva să rămână ignorant, când înţelepciunea şi cunoştinţa au fost date din belşug. - FE 216,217

56:12 ___________

56:13 Echilibraţi de principii corecte

56:14 Nu este adevărat că întotdeauna tinerii sclipitori au succese măreţe. Cât de adesea oameni talentaţi şi educaţi, plasaţi în poziţii de încredere, nu s-au dovedit necorespunzători şi au eşuat. Strălucirea lor avea aparenţa aurului, dar, când a fost încercat, s-a dovedit a fi doar tinichea şi zgură. Prin lipsă de credincioşie, ei au contribuit la propria cădere. Ei nu au fost harnici şi perseverenţi şi nu s-au îndreptat spre esenţa lucrurilor. Nu au fost dispuşi să înceapă de la baza scării şi, cu răbdare şi trudă, să urce treaptă după treaptă, până vor ajunge în vârf. Ei au umblat după bunul lor plac. Nu au depins de înţelepciunea pe care numai Dumnezeu o poate da. Eşecul lor nu s-a datorat faptului că nu au avut nici o şansă, ci pentru că nu au fost echilibraţi. Ei nu au simţit că avantajele educaţiei erau valoroase pentru ei, astfel că nu au avansat aşa cum ar fi putut în cunoaşterea religiei şi a ştiinţei. Mintea şi caracterul lor nu au fost echilibrate de înaltele principii ale binelui. - FE 193