Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Solii către tineret

Solii către tineret, 52


52:1 Cap. 50 - Educaţie pentru veşnicie

52:2 Ioan scrie: " V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel rău". Şi Pavel îl îndeamnă pe Timotei să le ceară tinerilor să fie cumpătaţi. Educaţi-vă sufletul astfel încât să fie ca al lui Daniel, un slujitor loial şi statornic al Domnului oştirilor. Cumpăniţi bine cu privire la cărarea pe care păşiţi, pentru că sunteţi pe pământ sfinţit şi îngerii Domnului sunt împrejurul vostru.

52:3 Este bine să simţiţi că ar trebui să urcaţi pe cea mai înaltă treaptă a scării educaţiei. Istoria şi filozofia sunt studii importante, dar sacrificiul vostru de timp şi bani nu va valora nimic, dacă nu vă folosiţi cunoştinţele pentru a-L onora pe Dumnezeu şi pentru binele oamenilor. Dacă dobândirea cunoaşterii ştiinţei nu reprezintă un mijloc pentru realizarea celor mai înalte scopuri, ea este fără valoare.

52:4 Educaţia care nu oferă o cunoaştere la fel de durabilă ca şi eternitatea nu are nici un sens. Dacă nu păstraţi cerul şi viitorul înaintea voastră, realizările voastre nu au o valoare de lungă durată. Dar dacă Isus este Învăţătorul vostru, nu doar o zi pe săptămână, ci zi de zi, oră de oră, veţi avea aprobarea Sa în acţiunea dobândirii de cunoştinţe literare. - FE 191,192