Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Solii către tineret

Solii către tineret 44:6


44:6 Chiar dacă vântul în sine este invizibil, el produce efecte care sunt văzute şi simţite. La fel şi lucrarea Duhului Sfânt asupra sufletului se va descoperi în fiecare faptă a aceluia care a simţit puterea Lui salvatoare. Când Duhul lui Dumnezeu ia inima în stăpânire, El transformă viaţa. Gândurile păcătoase sunt date la o parte, faptele rele sunt părăsite; dragostea, umilinţa şi pacea iau locul mâniei, invidiei şi rivalităţii. Bucuria ia locul tristeţii, iar înfăţişarea reflectă lumina cerului. Nimeni nu vede mâna care ridică povara sau care ţine lumina ce provine din curţile cereşti. Binecuvântarea vine atunci când prin credinţă sufletul se predă lui Dumnezeu...