Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Solii către tineret

Solii către tineret, 34


34:1 Cap. 32 - Crescând în har

34:2 "Ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru, Isus Hristos." Este privilegiul tinerilor de a creşte în Isus, în har spiritual şi în cunoştinţă. Putem şti din ce în ce mai mult despre aceasta printr-o căutare asiduă în Scripturi şi apoi prin urmarea căilor adevărului şi îndreptăţirii astfel relevate. Cei care cresc în har vor rămâne statornici în credinţă şi vor avansa.

34:3 Creşterea, necesară pentru statornicie

34:4 Ar trebui ca în inima fiecărui tânăr să existe o dorinţă arzătoare care să-l împingă să fie un discipol al lui Isus Hristos şi să atingă cel mai înalt standard creştin, fiind împreună-lucrător cu Hristos. Dacă îşi pune ca ţintă să fie în numărul celor care îşi prezintă greşelile în faţa tronului lui Hristos, va continua să avanseze. Singurul mod de a rămâne neclintit este să progresezi zilnic în pregătirea pentru viaţa veşnică. Credinţa va creşte, se va dezvolta, dacă vei birui îndoielile şi obstacolele. Adevărata sfinţire este progresivă. Dacă vei creşte în harul şi cunoaşterea lui Isus Hristos, vei folosi fiecare ocazie, de a te îmbogăţi spiritual şi de a câştiga informaţii cu privire la viaţa şi caracterul lui Isus Hristos.

34:5 Credinţa în Isus va creşte pe măsură ce ajungi să-L cunoşti pe Mântuitorul, studiind viaţa Sa nepătată şi iubirea Sa infinită. Nu-L poţi dezonora mai mult pe Dumnezeu decât să pretinzi că eşti discipolul Său,

34:6 în timp ce păstrezi distanţa faţă de El şi nu te laşi susţinut şi hrănit de Spiritul Sfânt. Când creşti în har, îţi place să participi la întruniri religioase şi vei afişa cu bucurie mărturia dragostei lui Hristos în faţa bisericii. Dumnezeu, prin harul Său, poate face un tânăr să fie prevăzător şi poate da copiilor cunoştinţă şi experienţă. Ei pot creşte în har zilnic. N-ar trebui să-ţi măsori credinţa prin sentimente.

34:7 Examinarea inimii

34:8 Examinează-ţi îndeaproape inima şi decide care îţi sunt sentimentele faţă de Dumnezeu. Întreabă-te: Am consacrat astăzi momente preţioase pentru a-mi face mie plăcere? Sau i-am făcut pe alţii fericiţi? I-am ajutat pe cei cu care vin în contact să se apropie mai mult de Dumnezeu şi să aprecieze lucrurile veşnice? Mi-am adus religia acasă, în cămin, s-a văzut acest lucru în cuvintele şi în comportamentul meu? Prin ascultarea mea plină de respect, mi-am onorat părinţii, conform poruncii a cincea? Mi-am făcut cu bucurie micile îndatoriri de fiecare zi, îndeplinindu-le cu conştiinciozitate, făcând totul pentru a ajuta la poverile altora? Mi-am ferit buzele de rău şi limba de a vorbi înşelătorii? L-am onorat pe Hristos, Mântuitorul meu, care Şi-a dat preţioasa Sa viaţă pentru ca eu să pot avea totuşi viaţa veşnică?

34:9 Veghează şi roagă-te

34:10 Nu neglija, dragă tinere, ca la începutul zilei să te rogi cu stăruinţă lui Isus, ca El să-ţi

34:11 dea putere şi har să rezişti ispitelor inamicului, în orice formă ar putea veni. Iar dacă te rogi cu stăruinţă şi cu căinţă în suflet, Dumnezeu va auzi rugăciunea ta. Isus a spus: "Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Căci oricine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!"

34:12 Copiii şi tinerii pot veni la Hristos cu poverile şi nelămuririle lor şi ştiu că El va răspunde solicitărilor lor şi le va da exact ceea ce au nevoie. Fii stăruitor, fii hotărât. Priveşte la promisiunea lui Dumnezeu şi apoi crede fără nici o îndoială. Nu te aştepta să experimentezi emoţii speciale, înainte de a crede că Dumnezeu răspunde. Nu încerca să stabileşti modul în care Dumnezeu trebuie să lucreze pentru tine înainte să crezi că ai şi primit lucrurile pe care I le-ai cerut; ci încrede-te în cuvântul Lui şi lasă întreaga problemă în mâinile lui Dumnezeu, pe deplin încredinţat că rugăciunea ta va fi onorată şi că răspunsul va veni exact la momentul şi în modul în care Tatăl ceresc crede că e mai bine pentru tine; şi apoi lasă deoparte cererile tale. Umblă în umilinţă şi continuă să avansezi.

34:13 "Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă şi nu lipseşte

34:14 de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană." (Ps. 84,11). "Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El! Puii de leu duc lipsă şi li-i foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de nici un bine." (Ps. 34,9.10)

34:15 "Fereşte-ţi limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare! Depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea! Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. Domnul Îşi întoarce Faţa împotriva celor răi, ca să le şteargă pomenirea de pe pământ. Când strigă cei fără prihană, Domnul aude, şi-i scapă din toate necazurile lor. Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit." (Ps. 34,13-18).

34:16 Iată ce făgăduinţe bogate sunt aici, cu condiţia ca tu să încetezi să mai faci răul şi să înveţi să faci binele. Apoi fixează-ţi în viaţă o ţintă înaltă, aşa cum au făcut Iosif, Daniel şi Moise; ia în considerare preţul formării unui caracter şi apoi clădeşte pentru viaţa aceasta şi pentru eternitate...

34:17 Noi suntem slabi şi lipsiţi de înţelepciune dar Dumnezeu a spus: "Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată." (Iacov 1,5) Învaţă doar să fii conştiincios, niciodată nu te desprinde de Domnul, perseverează în slujba Sa şi vei fi un învingător prin sângele Mielului.

34:18 Posibilităţi nelimitate pentru bine

34:19 Prin lucrarea aceasta pe care o faci pentru tine, ai o influenţă asupra multora cu care vii

34:20 în contact. Cât de utile sunt sfaturile date la timp! Câtă putere, curaj şi hotărâre va da cuvântul de speranţă la momentul potrivit unuia care este înclinat să alunece în obiceiuri demoralizatoare! Scopul ferm pe care-l ai în vedere în păzirea principiilor corecte va avea o influenţă pentru a echilibra sufletele în direcţia corectă.

34:21 Nu există limite în binele pe care-l poţi face. Dacă faci din Cuvântul lui Dumnezeu regula vieţii tale şi-ţi conduci acţiunile după principiile sale, făcându-ţi toate planurile şi străduinţele în concordanţă cu împlinirea datoriilor tale şi pentru a fi o binecuvântare şi nu un blestem pentru alţii, vei încununa cu succes eforturile tale. Veţi fi onoraţi, devenind conlucrători cu Isus, şi nu veţi putea avea nici o onoare mai mare decât binecuvântarea sfântă rostită de buzele Mântuitorului: "Bine, rob bun şi credincios, intră în bucuria Stăpânului tău". - YI, 1 septembrie 1886

34:22 _________

34:23 Predarea de sine

34:24 Răscumpărătorul nu va accepta o slujire împărţită. Zilnic lucrătorul pentru Dumnezeu trebuie să înveţe înţelesul predării de sine. El trebuie să studieze Cuvântul lui Dumnezeu, învăţând să-i pătrundă înţelesul şi să se supună preceptelor sale. Astfel el poate atinge standardul desăvârşirii creştine. Zi de zi Dumnezeu lucrează cu el, perfectându-i caracterul care va trebui să stea ferm în timpul încercării finale. Şi zi după zi credinciosul reprezintă un minunat exemplu deopotrivă înaintea oamenilor şi a îngerilor, arătând ce poate face Evanghelia pentru fiinţele umane căzute. - GW 113