29:1 Cap. 27 - Victoria cuvenită
29:2 Noi avem doar o mică idee despre puterea care ne-ar putea aparţine, dacă am fi conectaţi la sursa veşnică a puterii depline. Continuăm mereu şi mereu să păcătuim şi credem că aşa trebuie să fie întotdeauna. Ne agăţăm de infirmităţile noastre de parcă ar fi ceva cu care să ne mândrim. Hristos ne spune că trebuie să ne săpăm faţa în cremene, dacă vrem să biruim. El a purtat păcatele noastre pe lume şi, prin puterea pe care El ne-a dat-o, putem rezista lumii, cărnii şi răului. Să nu vorbim de slăbiciunile şi neputinţele noastre, ci despre Hristos şi puterea Sa. Când vorbim despre tăria lui Satana, duşmanul îşi consolidează puterea asupra noastră. Când vorbim despre puterea celui Atotputernic, duşmanul este aruncat în spate. Cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât Se apropie şi El de noi...
29:3 Mulţi dintre noi nu reuşesc să-şi dezvolte talentele. Facem câteva eforturi plăpânde de a sta de partea binelui şi apoi ne întoarcem la vechea noastră viaţă de păcat. Dacă vom intra vreodată în Împărăţia lui Dumnezeu, va trebui să intrăm cu nişte caractere perfecte, fără pată, fără nici o zbârcitură şi fără orice altă imperfecţiune. Satana lucrează cu un elan sporit pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul timpului. El îşi întinde cursele, nedepistate de noi, ca să poată intra în stăpânirea minţii noastre. El încearcă, prin toate mijloacele, să eclipseze gloria lui Dumnezeu din sufletele noastre. Rămâne ca noi să decidem dacă el va controla inima şi mintea noastră sau dacă vom avea un loc pe Noul Pământ, împreună cu Avraam.
29:4 Prin puterea lui Dumnezeu, combinată cu efortul uman, putem obţine o victorie glorioasă. N-ar trebui să apreciem aceasta? Toate bogăţiile cerului ne-au fost date de Isus. Dumnezeu nu doreşte ca puterile răului să spună că ar fi putut face pentru noi mai mult decât a făcut. Lumile pe care El le-a creat, îngerii din ceruri vor putea depune mărturie că n-ar fi putut face nimic mai mult. Dumnezeu are resurse de putere despre care noi încă nu ştim nimic şi ne va aproviziona cu ele atunci când vom avea nevoie. Dar efortul nostru trebuie să se contopească cu cel divin. Intelectul nostru, simţurile noastre, toată puterea fiinţei noastre trebuie chemate pentru a fi exersate... Dacă ne vom ridica la vremea potrivită şi ne vom închina ca nişte oameni care-şi aşteaptă stăpânul, dacă ne vom lupta să biruim fiecare defect din caracterul nostru, Dumnezeu ne va da lumină, putere şi ajutor ceresc. - YI, 4 ianuarie 1900
29:5 _________
29:6 Credinţă şi datorie
29:7 Credinţa nu este un sentiment. Ea este esenţa lucrurilor pentru care speri, dovada lucrurilor care nu se văd. Există o formă a religiei care nu este nimic mai mult decât egoism. Ea găseşte plăcere în distracţiile lumii. Se mulţumeşte cu contemplarea religiei lui Hristos, fără a şti însă nimic despre puterea lui salvatoare. Cei ce practică acest tip de religie privesc păcatul într-o manieră plină de bunăvoinţă, pentru că ei nu-L cunosc pe Isus. În aceste condiţii, ei tratează datoria lor cu uşurătate. Dar o îndeplinire credincioasă a datoriei merge mână în mână cu o estimare corectă a caracterului lui Dumnezeu. - RH, 28 februarie 1907