28:1 Cap. 26 - Lupta credinţei
28:2 Mulţi tineri nu au un principiu ferm de a-I servi lui Dumnezeu. Ei se afundă în fiecare nor şi nu au nici o rezistenţă. Ei nu cresc în har. Ei dau impresia că păzesc poruncile lui Dumnezeu, dar nu sunt subordonaţi Legii lui Dumnezeu şi într-adevăr nici n-ar putea fi. Inimile lor fireşti trebuie schimbate. Ei trebuie să vadă frumuseţe în sfinţire; atunci vor tânji după ea cum tânjeşte o inimă însetată după un izvor de apă; atunci vor iubi pe Dumnezeu şi Legea Sa. Şi abia atunci jugul lui Hristos va fi bun, iar povara Sa, uşoară.
28:3 Dragi tineri, dacă paşii voştri sunt conduşi de Dumnezeu, nu trebuie să vă aşteptaţi să aveţi parte mereu de pace şi prosperitate. Cărarea care conduce la ziua cea mare nu este cea mai uşoară pentru a călători şi, din când în când, va părea întunecoasă şi spinoasă. Dar aveţi asigurarea că braţele neobosite şi puternice ale lui Dumnezeu vă vor înconjura, protejându-vă de rău. El vrea de la voi să practicaţi credinţa în mod serios şi să învăţaţi să vă încredeţi în El atunci când este ceaţă, la fel ca într-o zi însorită.
28:4 Credinţa trăită
28:5 Urmaşul lui Hristos trebuie să aibă în inimă o credinţă plină de supunere; pentru că fără aceasta este imposibil să fii plăcut lui Dumnezeu. Credinţa este mâna care te menţine în legătură cu ajutorul veşnic; este mijlocul prin care o inimă reînnoită este făcută să bată la unison cu inima lui Hristos.
28:6 În strădania de a ajunge în casa lui, vulturul este adesea doborât de furtunile din defileele înguste
28:7 din munţi. Norii negri ca nişte valuri furioase răscolesc totul între el şi înălţimile însorite, unde şi-a clădit şi şi-a consolidat cuibul. Pentru o vreme, el pare tulburat, aruncat încoace şi încolo, bătând din aripile sale puternice ca şi cum ar vrea să înlăture norii grei. Trezeşte chiar şi porumbeii din munţi cu strigătul său sălbatic, în sforţarea zadarnică de a ieşi din această închisoare. În cele din urmă, se năpusteşte cu tărie înainte, în întuneric, şi când, o secundă mai târziu, răzbeşte în strălucirea calmă de deasupra norilor, din pieptul lui izbucneşte un strigăt de triumf. Întunericul, vuietul şi furtuna au rămas undeva dedesubt şi lumina cerului se revarsă plină de sclipire deasupra sa. Astfel, vulturul ajunge în cele din urmă la căminul mult dorit, în vârful piscului semeţ, şi este pe deplin mulţumit. A fost nevoie de un efort pentru a realiza acest lucru, dar este răsplătit prin faptul că a reuşit să obţină ceea ce dorea.
28:8 Aceasta este singura cale pe care o putem alege ca urmaşi ai lui Hristos. Noi trebuie să exersăm trăirea prin credinţă, care va străpunge norii, ca pe un zid gros care ne separă de strălucirea cerului. Noi avem de atins înălţimi ale credinţei, unde nu este decât pace şi bucurie în Spiritul Sfânt.
28:9 Un conflict de o viaţă
28:10 Ai văzut vreodată vreun şoim care urmărea un porumbel? Instinctul l-a învăţat pe porumbel că, dacă se înalţă mult mai sus decât urmăritorul său, acesta nu-l va putea prinde. Astfel, el se înalţă sus şi tot mai sus, în acoperişul albastru al cerului, urmărit în continuare de şoim, care încearcă să obţină un avantaj. Dar efortul este zadarnic. Porumbelul este în siguranţă atâta vreme cât nu permite ca nimic să-l oprească din zbor
28:11 sau să fie atras spre pământ; dar o singură ezitare, o singură coborâre a ştachetei şi inamicul cel vigilent se năpusteşte asupra victimei. Am urmărit la nesfârşit această scenă, cu răsuflarea tăiată, toată simpatia noastră înclinând spre micul porumbel. Cât de trişti ne-am fi simţit să-l vedem căzând pradă crudului şoim!
28:12 Noi avem în faţă un război - un conflict pe viaţă cu Satana şi ispitele sale seducătoare. Duşmanul va folosi orice argument, orice decepţie pentru a atrage un suflet; pentru a cuceri coroana vieţii, trebuie să depunem eforturi stăruitoare, perseverente. Nu trebuie să lăsăm armele sau să părăsim câmpul de luptă până când nu am câştigat victoria şi putem triumfa în Numele Răscumpărătorului. Atâta vreme cât continuăm să ne păstrăm ochii fixaţi pe Cel ce este începutul şi sfârşitul credinţei noastre, vom fi în siguranţă. Sentimentele noastre ar trebui să vizeze lucrurile de sus, nu pe cele pământeşti. Prin credinţă, ne putem ridica sus şi tot mai sus în câştigarea harului lui Hristos. Prin contemplarea zilnică a farmecului Său neîntrecut, trebuie să ne asemănăm din ce în ce mai mult cu chipul Său plin de slavă. În timp ce trăim astfel în comuniune cu cerul, plasele lui Satana vor fi întinse în zadar. - YI, 12 mai 1898