Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Solii către tineret

Solii către tineret, 25


25:1 Cap. 23 - Un punct slab

25:2 Putem să ne flatăm singuri că suntem liberi de multe lucruri de care alţii se fac vinovaţi; dar, dacă avem unele puncte tari de caracter şi doar unul singur slab, se creează astfel o legătură între păcat şi suflet. Inima este împărţită în slujirea sa şi spune: "Ceva pentru mine, ceva pentru Tine". Copilul lui Dumnezeu trebuie să caute păcatul pe care l-a ascuns şi pe care l-a îngăduit şi să permită lui Dumnezeu să-l taie şi să-l arunce din inimă. El trebuie să biruie acel singur păcat; pentru că înaintea lui Dumnezeu, acest păcat nu este un lucru neînsemnat.

25:3 Unul spune: "Nu sunt câtuşi de puţin invidios, dar mă las provocat şi spun lucruri rele, deşi întotdeauna îmi pare rău după ce dau frâu liber temperamentului". Altul spune: "Am şi eu cutare sau cutare defect, dar dispreţuiesc ticăloşia manifestată de o anume persoană dintre cunoştinţele mele". Dumnezeu nu ne-a dat o listă de păcate împărţite pe grade, astfel încât să le putem considera pe unele ca având consecinţe mai mici şi să spunem că ele nu fac decât puţin rău, în timp ce altele au un impact mai mare şi deci vor produce mai mult rău.

25:4 Un lanţ nu este mai puternic decât cea mai slabă verigă a sa. Putem să spunem despre lanţ că este bun ca întreg, dar, dacă o verigă este slabă, nu mai poţi conta pe acel lanţ. Lucrarea de biruinţă trebuie să constituie studiul fiecărui suflet care va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Acele cuvinte nerăbdătoare, care îţi tremură pe buze trebuie să rămână nerostite. Gândul că nu-ţi este corect evaluat caracterul trebuie înde-părtat de la tine,

25:5 pentru că îţi slăbeşte influenţa şi va da rezultate sigure, făcându-te în ochii altora un etalon în privinţa evaluării. Tu trebuie să birui ideea că eşti un martir şi să te agaţi de promisiunea lui Hristos, care spune: "Harul Meu îţi este de ajuns". - RH, 1 august 1893

25:6 _________

25:7 Controlul gândurilor

25:8 Ar trebui să vă ţineţi departe de tărâmul încântător al lui Satana şi să nu îngăduiţi minţii voastre să fie distrasă de la supunerea faţă de Dumnezeu. Prin Hristos, puteţi şi trebuie să fiţi fericiţi şi ar trebui să dobândiţi obiceiul controlului de sine. Chiar şi gândurile voastre trebuie aduse în subordonare faţă de voinţa lui Dumnezeu şi sentimentele voastre sub controlul raţiunii şi al religiei. Imaginaţia nu v-a fost dată pentru ca să-i permiteţi să alerge în dezordine şi pentru a avea propriile ei căi, fără să faceţi nici un efort de a o disciplina. Dacă gândurile sunt greşite, sentimentele vor fi greşite, iar gândurile şi sentimentele, împreună constituie caracterul moral. Când hotărâţi, în calitate de creştini, că nu vi se cere să vă controlaţi gândurile şi sentimentele, sunteţi aduşi sub influenţa îngerilor răi şi invitaţi atât prezenţa, cât şi controlul lor. Dacă cedaţi în faţa impresiilor voastre şi permiteţi gândurilor voastre să urmeze cursul suspiciunii, îndoielii şi nemulţumirii, veţi fi printre cei mai nefericiţi dintre muritori şi viaţa voastră se va dovedi un eşec. - 5T 310

25:9 SECŢIUNEA a III-a

25:10 Câştigând victorii

25:11 Nu există nimic mai neajutorat în aparenţă şi totuşi invincibil în realitate decât sufletul care-şi simte nimicnicia şi se bizuie în totalitate pe meritele Mântuitorului. Dumnezeu mai degrabă va trimite toţi îngerii din cer în ajutorul unui astfel de suflet decât să permită ca acesta să fie biruit. - 7 T 17