Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Solii către tineret

Solii către tineret 17:4


17:4 Printre tinerii care practică asemănarea cu Dumnezeu, există unii a căror comportare pare să contrazică această poziţie. Ei nu fac nici un progres în cunoştinţă sau spiritualitate. Puterile lor mai degrabă se micşorează decât progresează. Dar cuvintele psalmistului sunt adevărate despre creştinul veritabil. Nu litera Cuvântului lui Dumnezeu este cea care dă lumină şi înţelegere, ci cuvântul descifrat şi însămânţat în inimă de Duhul Sfânt. Când este cu adevărat convertit, omul devine un fiu al lui Dumnezeu, părtaş la natura divină. Nu numai inima îi este reînnoită, ci şi intelectul este întărit şi revigorat. Au fost multe exemple de persoane care înainte de convertire erau considerate ca având abilităţi comune şi chiar inferioare, dar care după aceea parcă s-au transformat în întregime. Ei au manifestat