159:1 Cap. 157 - Exemplul lui Isaac
159:2 Nimeni dintre cei ce se tem de Dumnezeu nu se poate uni cu cineva care nu se teme de El, fără să fie în primejdie. "Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?" Fericirea şi binele în căsătorie depind de unitatea celor doi; dar între cel credincios şi cel necredincios există o radicală deosebire în ceea ce priveşte gustul, înclinaţiile şi scopurile. Ei slujesc la doi stăpâni, între care nu poate fi nici o înţelegere. Oricât de curate şi corecte ar fi principiile cuiva, influenţa tovarăşului necredincios va avea tendinţa de a-L îndepărta pe credincios de Dumnezeu.
159:3 Acela care a păşit în legământul căsătoriei pe când era neconvertit, prin pocăinţa sa, se aşază sub obligaţii mai puternice pentru a fi credincios soţului său, oricât de mult s-ar deosebi cu privire la credinţa religioasă; cu toate acestea, cerinţele lui Dumnezeu trebuie să fie aşezate mai presus de orice legături pământeşti, chiar dacă urmarea ar fi încercările şi persecuţiile. Împreună în spirit de dragoste şi de blândeţe, acestă credincioşie poate influenţa câştigarea celui necredincios. Dar căsătoria unui creştin cu un necreştin este interzisă de Sfânta Scriptură. Îndrumarea dată de Dumnezeu este: "Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi".
159:4 Isaac a fost foarte mult onorat de Dumnezeu atunci când a fost făcut moştenitor al făgăduinţelor prin care lumea avea să fie binecuvântată; şi cu toate acestea, când el avea patruzeci de ani, s-a supus judecăţii tatălui său, când a rânduit pe slujitorul său cu experienţă şi temător de Dumnezeu ca să-i
159:5 aleagă o soţie. Şi rezultatul acestei căsătorii, aşa cum este el prezentat în Sfintele Scripturi, este un tablou duios şi plin de frumuseţea fericirii casnice: "Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara, a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale".
159:6 Ce contrast între purtarea lui Isaac şi aceea dată pe faţă de tinerii din zilele noastre, chiar şi printre cei ce mărturisesc că sunt creştini! Prea adesea tinerii consideră că dăruirea sentimentelor lor este o problemă asupra căreia numai eul lor trebuie consultat, o problemă în care nici Dumnezeu şi nici părinţii lor n-ar trebui să se amestece. Cu mult înainte ca să fi ajuns la maturitate, tinerii şi tinerele îşi închipuie că sunt capabili să facă singuri alegerea, fără ajutorul părinţilor. Câţiva ani de căsătorie sunt de obicei suficienţi pentru a le arăta greşeala, dar adesea este prea târziu pentru a preveni urmările ei dezastruoase. Căci aceeaşi lipsă de înţelepciune şi stăpânire de sine, care i-a împins să facă o alegere grăbită, le-a permis să facă răul şi mai mare, până când legătura căsătoriei ajunge un jug chinuitor. Mulţi şi-au distrus astfel fericirea în această viaţă şi nădejdea pentru viaţa viitoare.
159:7 Dacă există un subiect care ar trebui să fie cercetat cu grijă şi în care sfatul persoanelor mai în vârstă şi cu mai multă experienţă ar trebui căutat, atunci acesta este subiectul căsătoriei; dacă a fost vreodată un timp când Biblia a fost necesară ca îndrumător, dacă a fost vreodată un timp când călăuzirea divină ar trebui căutată în rugăciune, atunci acesta este înainte de a face pasul acela care leagă oameni pentru toată viaţa.
159:8 Părinţii n-ar trebui niciodată să piardă din vedere răspunderea pe care o au pentru fericirea viitoare a copiilor lor. Respectul lui Isaac pentru judecata tatălui său a fost
159:9 rezultatul educaţiei care îl învăţase să iubească o viaţă de ascultare. În timp ce Avraam le cerea copiilor săi să respecte autoritatea părintească, viaţa sa zilnică dădea marturie că acea autoritate nu însemna o stăpânire egoistă sau arbitrară, ci era întemeiată pe dragoste şi avea în vedere binele şi fericirea lor.
159:10 Taţii şi mamele ar trebui să considere că au datoria de a îndruma sentimentele tineretului, pentru ca ele să fie legate de persoane care le pot fi soţi corespunzători. Ei trebuie să-şi dea seama că au datoria ca, prin învăţătura şi exemplul lor, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, să modeleze într-atât caracterul copiilor lor, chiar din cea mai fragedă vârstă, încât ei să fie curaţi şi nobili şi să fie atraşi de ceea ce este bun şi adevărat. Cei ce se aseamănă se adună; cei ce se aseamănă se preţuiesc între ei. Fie deci ca dragostea pentru adevăr să fie sădită de timpuriu în suflet şi tineretul să caute societatea acelora care au aceste caracteristici...
159:11 Adevărata iubire este un principiu înalt şi sfânt, cu totul deosebit în caracter de acea iubire care se naşte prin impuls, dar care moare de îndată ce este greu încercată. Prin credincioşia faţă de datorie în casa părintească se pregătesc tinerii pentru propriile lor cămine. Aici trebuie să practice renunţarea de sine şi să se dea pe faţă bunătatea, curtoazia şi simpatia creştină. În acest fel, iubirea va fi păstrată caldă în inimă şi acela care iese dintr-un astfel de cămin ca să stea în fruntea propriei familii va şti cum să sporească fericirea aceleia pe care o va alege ca tovarăşă de viaţă. Căsătoria, în loc de a fi sfârşitul iubirii, va fi numai începutul ei. - PP 174-176