146:1 Cap. 144 - Respingerea prieteniilor lumeşti
146:2 Tinerii ar trebui să se gândească serios la scopul vieţii şi muncii lor şi să pună o temelie în aşa fel, încât obiceiurile lor să fie departe de ispită şi întinare. Dacă vor avea o poziţie în care au influenţă asupra celorlalţi, trebuie să fie nişte oameni de încredere. Nuferii de pe lacuri îşi înfig rădăcinile puternic în adâncul noroios şi, prin tulpina poroasă, absorb proprietăţile care îi ajută să crească şi să aducă la lumină floarea nepătată de la suprafaţa lacului. Ei nu se ating de nimic ce ar putea să le păteze petalele imaculate.
146:3 Trebuie să învăţăm o lecţie de la nufăr şi, chiar dacă suntem înconjuraţi de influenţe care ne ispitesc şi încearcă să ne păteze morala şi să ne distrugă sufletul, trebuie să ne opunem şi să ne aşezăm acolo unde prietenia rea să nu ne păteze inimile. Tinerii ar trebui să caute prietenia acelora care se trudesc să ajungă mai sus şi înaintează cu paşi fermi. Ei ar trebui să evite apropierea de cei care absorb orice influenţă rea, care sunt inactivi şi care nu au o dorinţă arzătoare de a ajunge la standarde înalte ale caracterului, oameni pe care nu te poţi baza, pentru că nu au nişte principii după care să se ghideze. Tinerii trebuie să se apropie de cei care se tem de Dumnezeu şi Îl iubesc; pentru că aceste caractere nobile şi ferme sunt reprezentate de nufăr, care îşi deschide potirul nepătat la suprafaţa lacului. Ei refuză să fie murdăriţi de influenţe care să le
146:4 scadă moralitatea şi adună doar ceea ce îi ajută să îşi dezvolte un caracter curat şi nobil. Ei caută să fie asemenea modelului divin.
146:5 Cuvintele noastre, un izvor de ajutor
146:6 Creştinii discută mult prea puţin între ei despre capitole preţioase din experienţa lor. Lucrarea lui Dumnezeu nu este dezvăluită şi Dumnezeu este dezonorat prin abuzarea de talentul vorbirii. Invidia, supunerea faţă de rău şi egoismul se adună în inimă şi cuvintele arată răul din interior. A gândi rău şi a vorbi de rău pe alţii este o practică a multora dintre cei care cheamă Numele Domnului. Aceştia vorbesc foarte rar despre bunătate, milă şi dragostea lui Dumnezeu, manifestată în jertfa Fiului Său. Iată ce a făcut El pentru noi! Oare nu ar trebui să ne exprimăm recunoştinţa şi dragostea? Nu ar trebui să ne străduim să facem din cuvintele noastre un izvor de ajutor şi încurajare unul pentru celălalt, în experienţa noastră creştină? Dacă Îl iubim cu adevărat pe Hristos, trebuie să Îi dăm slavă prin vorbele noastre. Necredincioşii vin adesea la pocăinţă ascultând cuvinte sincere de laudă şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu. - RH, 25 ianuarie 1898
146:7 Influenţa noastră
146:8 Exemplul personal şi cuvintele folosite de un creştin trebuie să trezească în păcătos dorinţa de a veni la Fântâna vieţii. - RH, 29 noiembrie 1887