142:1 Cap. 140 - Influenţa
142:2 Viaţa Domnului Hristos era o influenţă neţărmurită, care se întindea mai departe şi tot mai departe, o influenţă ce-L lega de Dumnezeu şi de întreaga familie omenească. Prin Domnul Hristos, Dumnezeu l-a învestit pe om cu o influenţă care face posibil ca el, omul, să trăiască nu numai pentru sine. Noi suntem în mod individual legaţi de semenii noştri, suntem o parte din marele tot al lui Dumnezeu şi avem obligaţii mutuale. Nimeni nu poate fi independent de semenii săi, pentru că bunul mers al unuia îi afectează şi pe ceilalţi. Este scopul lui Dumnezeu acela ca fiecare dintre noi să simţim faptul că suntem necesari pentru bunul mers al altora şi, în consecinţă, să urmărim promovarea fericirii lor.
142:3 Fiecare suflet este înconjurat de o atmosferă proprie - poate o atmosferă încărcată cu puterea credinţei dătătoare de viaţă, de curaj, speranţă şi înmiresmată cu parfumul iubirii. Sau poate fi o atmosferă rece, apăsătoare, datorită nemulţumirii şi egoismului, sau otrăvită de mânjitura aducătoare de moarte a păcatului preferat. În mod conştient sau nu, fiecare persoană cu care venim în contact este influenţată de atmosfera pe care o emanăm în jur.
142:4 Responsabilitatea noastră
142:5 Aceasta este o responsabilitate de care nu ne putem elibera. Cuvintele noastre, îmbrăcămintea noastră, comportamentul nostru, chiar şi expresia înfăţişării noastre, toate au o influenţă. De impresia pe care o facem astfel depind rezultatele spre bine sau spre rău, pe care nimeni nu le poate aprecia. Fiecare impuls în acest fel este o sămânţă semănată,
142:6 care îşi va aduce roadele. Ea este o verigă în lanţul cel lung al evenimentelor omeneşti, fără să ştim până unde se va întinde. Dacă prin exemplul nostru îi ajutăm pe alţii să-şi dezvolte principiile bune, le dăm puterea de a face binele. La rândul lor, ei exercită aceeaşi influenţă asupra altora, iar aceştia, la rându-le, asupra altora. În acest fel, fără să ne dăm seama, prin influenţa noastră, mii de oameni ajung să fie binecuvântaţi.
142:7 Să aruncăm o pietricică într-un lac şi se va forma un mic val concentric şi apoi altul; şi, pe măsură ce cresc, cercul se măreşte, până când ajunge la ţărm. Tot aşa stau lucrurile şi cu influenţa noastră. Dincolo de cunoaşterea sau controlul nostru, ea vorbeşte altora, fiind o binecuvântare sau un blestem.
142:8 Caracterul este putere. Mărturia tăcută a unei vieţi credincioase, neegoiste şi evlavioase are în sine o influenţă irezistibilă. Manifestând în viaţa noastră caracterul Domnului Hristos, noi conlucrăm cu El în lucrarea de salvare de suflete. Noi putem coopera cu El numai dacă manifestăm în viaţa noastră caracterul Său.
142:9 Şi cu cât este mai mare, mai întinsă influenţa noastră, cu atât mai mare este binele pe care-l putem face. Când cei care mărturisesc a sluji pe Dumnezeu urmează exemplul Domnului Hristos, trăind în viaţa lor zilnică principiile Legii Sale, când fiecare faptă este o mărturie că Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice, iar pe aproapele lor ca pe ei înşişi, atunci biserica va avea putere să influenţeze lumea. - COL 339, 340