132:1 Cap. 130 - Bucuria în religie
132:2 Locuinţa viitoare a celor neprihăniţi şi răsplata lor veşnică sunt teme înalte şi nobile pe care le pot contempla cei tineri. Zăboviţi asupra minunatului plan al mântuirii, asupra marelui sacrificiu făcut de Regele slavei, pentru a putea fi înnobilaţi prin meritele sângelui Său şi prin ascultare, în cele din urmă, să fiţi ridicaţi la tronul lui Hristos. Acest subiect ar trebui să angajeze cele mai nobile gânduri ale minţii. A fi adus într-o stare pe placul lui Dumnezeu - ce privilegiu!...
132:3 Prieteni tineri, am văzut că, având o astfel de ocupaţie şi divertisment al minţii, puteţi fi fericiţi. Însă motivul pentru care voi nu aveţi astâmpăr este că nu căutaţi singura sursă de fericire. Voi încercaţi tot timpul să găsiţi în afara lui Hristos acea fericire care nu se poate găsi decât în El. În El nu pot exista speranţe spulberate. Rugăciunea, o, cât de mult este neglijat acest preţios privilegiu! Citirea Cuvântului lui Dumnezeu pregăteşte mintea pentru rugăciune. Unul dintre cele mai mari motive pentru care sunteţi atât de puţin dispuşi să vă apropiaţi de Dumnezeu în rugăciune este faptul că nu sunteţi pregătiţi pentru această lucrare sfântă, din cauză că citiţi poveşti fascinante care au stârnit imaginaţia şi au trezit patimi nesfinte. Cuvântul lui Dumnezeu devine dezgustător, iar ceasul rugăciunii este uitat. Rugăciunea constituie puterea creştinului. Când e singur, el nu este singur; el simte prezenţa Aceluia care a spus: "Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele" (Matei 28,20).
132:4 Tinerii au nevoie exact de ceea ce nu au, şi anume de religie. Nimic nu o poate înlocui. Religia
132:5 doar cu numele nu înseamnă nimic. Numele sunt înscrise în cărţile bisericii de pe pământ, dar nu în cartea vieţii. Am văzut că nu este nici măcar unul din douăzeci de tineri care să ştie din experienţă ce este religia. Ei îşi slujesc lor înşişi şi, cu toate acestea, pretind că sunt slujitori ai lui Hristos; iar dacă vraja care i-a cuprins nu este îndepărtată, îşi vor da seama în curând că vor avea soarta păcătosului. În ce priveşte tăgăduirea de sine sau sacrificiul pentru adevăr, ei au găsit o cale mai uşoară. În ce priveşte plânsul cu lacrimi şi strigăte puternice către Dumnezeu pentru harul Său îndurător şi putere de la El, ca să se împotrivească ispitirilor lui Satana, ei au socotit că este inutil să fie atât de serioşi şi zeloşi; ei se pot descurca bine şi fără acestea. Domnul Hristos, Regele slavei, Se ducea adesea singur în munţi şi în locuri singuratice, pentru a-Şi vărsa sufletul în rugăciune înaintea Tatălui Său; însă omul păcătos, care nu are putere, gândeşte că poate trăi fără atât de multă rugăciune. - T1 503 - 505
132:6 _________
132:7 Exemplul lui Isus
132:8 Isus mustra îngăduinţa de sine sub toate formele ei, dar era cât se poate de sociabil. El Se bucura de ospitalitatea tuturor claselor, vizitând familii de bogaţi şi de săraci, de învăţaţi şi de neînvăţaţi şi căutând să înalţe gândurile lor de la lucrurile obişnuite ale vieţii la cele spirituale şi veşnice. El n-a îngăduit risipa şi nici o umbră de uşurătate lumească n-a pătat conduita Lui; cu toate acestea, Se bucura de scenele de fericire nevinovată şi prin prezenţa Lui a aprobat adunările de societate. DA 150, 151