Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Solii către tineret

Solii către tineret, 119


119:1 Cap. 117 - Piese în clădirea caracterului

119:2 Este important ca tinerii şi copiii să fie învăţaţi şi pregătiţi să-şi supravegheze cuvintele şi faptele, deoarece modul lor de a acţiona produce strălucirea soarelui sau umbră nu numai în căminul lor, ci şi asupra tuturor celor cu care vin în contact. Dar, înainte să se poată purta cu grijă, să mediteze şi să se abţină de la orice aparenţă a răului, tinerii trebuie să dobândească acea înţelepciune care vine de sus şi puterea pe care numai Isus poate să le-o împartă...

119:3 Adevărata împodobire şi înfrumuseţare

119:4 Mulţi se înşală, gândind că printr-o înfăţişare plăcută şi o găteală strălucitoare vor câştiga stimă şi consideraţie în această lume. Dar farmecele care constau doar în înfăţişarea exterioară sunt superficiale şi schimbătoare; şi nu se poate conta pe ele. Împodobirea pe care Hristos doreşte să o vadă la urmaşii Săi nu va păli niciodată. El spune: "Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu".

119:5 Dacă jumătate din timpul pe care tinerii îl petrec pentru a căpăta o înfăţişare atractivă ar fi dedicat pentru cultivarea sufletului, pentru înfrumuseţarea interioară, ce diferenţă s-ar observa în comportamentul, cuvintele şi faptele lor! Cei care cu adevărat caută să-L urmeze pe Hristos îşi vor cerceta conştiinţa cu privire la ce haine să poarte; ei vor aspira să împlinească cererile poruncii date atât de clar şi de complet de Dumnezeu. Banii cheltuiţi acum pe extravaganţe în îmbrăcăminte vor fi folosiţi pentru avansarea cauzei lui Dumnezeu şi pentru a depozita în minţile lor cunoştinţe folositoare, calificându-se astfel pentru poziţii de încredere. Ei vor căuta să împlinească aşteptările lui Isus, care i-a răscumpărat cu un preţ infinit.

119:6 Dragi copii şi tineri, Isus a făcut tot ce I-a stat în putere pentru a vă oferi un cămin în locuinţele pregătite pentru cei ce-L iubesc şi-L servesc aici, pe pământ. El şi-a părăsit căminul ceresc şi a venit într-o lume îmbibată de păcat - a venit la un popor care nu L-a preţuit, care nu I-a apreciat curăţia şi sfinţenia, care I-a dispreţuit învăţăturile şi, în final, La condamnat la cea mai crudă moarte. "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurlul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică."

119:7 Aspectul exterior

119:8 Dumnezeu doreşte ceva în schimb pentru măreţul sacrificiu făcut în beneficiul vostru. Doreşte ca voi să fiţi creştini nu doar cu numele, ci şi în îmbrăcăminte şi conversaţie. El ar vrea să fiţi mulţumiţi să vă îmbrăcaţi în haine modeste, nu să vă împodobiţi cu onduleuri, pene şi alte accesorii inutile. El vrea ca manierele voastre să fie atrăgătoare, astfel încât cerul să le aprobe. Veţi înşela aşteptările Sale, dragi tineri?

119:9 Aspectul exterior este frecvent un indiciu privitor

119:10 la minte şi ar trebui să avem grijă ce semnale transmitem lumii din afară, pentru că după ele va fi judecată credinţa noastră. Dorim să-L urmaţi pe Isus ca nişte copii dragi ai Săi, supuşi voinţei Sale în toate lucrurile. Am vrea să faceţi voia Mântuitorului, căutând cu stăruinţă acea frumuseţe interioară. Astfel, zi de zi, cu ajutorul lui Isus, veţi putea birui eul. Mândria şi dorinţa de a epata vor fi înlăturate din inimile şi vieţile voastre. Blândeţea şi dragostea de simplitate vor fi încurajate. Astfel, tinerii pot deveni o armată de soldaţi credincioşi ai lui Hristos.

119:11 Trăim în vremuri periculoase, când cei care pretind că-L iubesc şi-L ascultă pe Dumnezeu Îl neagă în vieţile lor de zi cu zi. "Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea." Dumnezeu nu doreşte să faceţi parte din această categorie, dragi tineri. Din Cuvântul Său puteţi învăţa cum să vă feriţi de aceste rele şi, în final, cum să fiţi biruitori...

119:12 "Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte."

119:13 Mărturisirea

119:14 Nu este suficient din partea voastră să evitaţi înfăţişarea răului, ci trebuie să mergeţi mai departe, trebuie să "învăţaţi să faceţi binele". Trebuie să-L arătaţi pe Hristos lumii. Studiul vostru zilnic ar trebui să fie cum să învăţaţi să lucraţi în ogorul lui Dumnezeu. Urmaşii Săi trebuie să fie epistole vii "cunoscute şi citite de toţi oamenii".

119:15 Nu vă veţi putea consolida niciodată un caracter bun doar dorind acest lucru. El poate fi câştigat doar prin muncă. Dorinţele voastre în această direcţie trebuie exprimate printr-o trudă stăruitoare, cinstită, plină de răbdare şi stăruinţă. Urcând în fiecare zi pe scara progresului, te vei regăsi la sfârşit în vârf - cuceritor, dar mai mult un cuceritor prin Cel care te-a iubit. - The Youth's Instructor, 5 noiembrie 1896

119:16 _________

119:17 Religia judecată după îmbrăcăminte

119:18 Dragi tineri, dispoziţia pe care o aveţi de a vă îmbrăca după modă şi de a purta dantelă, aur şi podoabe pentru a vă etala nu va recomanda altora religia voastră sau adevărul pe care-l mărturisiţi. Oamenii cu percepţie fină vor privi încercările voastre de a vă înfrumuseţa exteriorul ca o dovadă a unor minţi slabe şi inimi vanitoase. Recomandarea pentru surorile mele tinere este aceasta: rochii simple, nesofisticate şi nepretenţioase. Nu există nici un mod mai bun de a face ca lumina voastră să-i lumineze pe alţii, decât al simplităţii cu care vă îmbrăcaţi şi vă purtaţi. Puteţi arăta tuturor că, prin comparaţie cu lucrurile veşnice, estimaţi corect valoarea lucrurilor din lumea aceasta. - T3 376