Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Sfaturi către editori

Sfaturi către editori, 93


93:1 ABORDAŢI-I PE OAMENI LA NIVELUL LOR

93:2 Sunt mulţi oameni despre care se crede că sunt deosebit de degradaţi, dar care se pot apropia de adevăr dacă li s-ar spune într-un mod corespunzător despre obiceiurile lor nesănătoase. Apoi ei vor putea fi educaţi, înnobilaţi şi sfinţii, vase potrivite pentru destinaţia pe care le-o va da Stăpânul. Abordaţi-i pe oameni la nivelul lor şi, cu inimile pline de dragostea lui Hristos pentru ei, prezentaţi-le materiale bune de citit. Mulţi dintre cei care sunt atraşi de Hristos vor fi receptivi. Ei sunt dezgustaţi de formalismul care există astăzi în lumea creştină. Mulţi se lasă de credinţă din cauza faptului că văd această lipsă a adevăratei evlavii la aceia care pretind că sunt creştini. Se pot face multe lucruri pentru a pregăti calea introducerii adevărului, dacă se vor face eforturi susţinute pentru promovarea reformei în domeniul sănătăţii.

93:3 Mi s-a arătat că atenţia deosebită care se va acorda acestei ramuri a lucrării va îndepărta multe prejudecăţi din minţile oamenilor, prejudecăţi care i-au împiedicat să primească adevărul şi să citească revistele care prezintă adevărul pe care îl credem. Nu trebuie să trecem cu vederea această parte a lucrării. Fiecare familie trebuie să-şi împlinească datoria în această privinţă, răspunzând apelurilor Duhului Sfânt de a respecta

93:4 Cuvântul lui Dumnezeu în ceea ce priveşte neîngăduirea apetitului. Făcându-i pe oameni să ia seama la principiile reformei în domeniul sănătăţii, veţi pregăti astfel calea pentru ca aceştia să acorde atenţie adevărului prezent. Însoţitorul meu mi-a spus: "Educaţi, educaţi, educaţi!" Mintea trebuie să se dezvolte; Satana şi-a atins scopul de a întuneca minţile, pentru că el poate transforma un apetit pervertit într-o cale de a degrada sufletele multora.

93:5 Unul dintre motivele pentru care nu mai există acea evlavie curată şi însufleţire în mijlocul bisericii este acela că mulţi îşi ocupă mintea cu lucruri prea puţin importante şi nu-şi iau timp să mediteze, să studieze Scripturile şi să se roage. Dacă apelurile Duhului Sfânt ar fi urmate şi s-ar lua seama la greşelile care se fac în pregătirea hranei şi influenţa pe care o are aceasta asupra aspectelor morale ale fiinţei noastre, s-ar vedea schimbări hotărâte în fiecare familie. Lipsa temperanţei în domeniul apetitului pe care au manifestat-o primii noştri părinţi a avut ca rezultat pierderea Edenului. Chiar şi printre adventiştii de ziua a şaptea se poate observa această tendinţe şi obiceiuri; de asemeni o manieră nesănătoasă de a pregăti hrana doar pentru a fi gustoase şi felul dăunător sănătăţi de a se îmbrăca slăbesc puterile fizice, mintale şi morale, rezistarea la ispită devenind tot mai grea. Ce putem face? Din păcate aceste lucruri sunt destul de neglijate. ..