Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Sfaturi către editori

Sfaturi către editori, 9


9:1 ACORDUL LUI HRISTOS

9:2 Unele lucruri publicate de ziarele noastre sunt într-adevăr excelente. Dar când etapele celui mai solemn adevăr sunt prezentate ca având o alură de închipuire, mă simt îndemnată să spun că dacă Hristos ar fi fost în mijlocul nostru, El nu ar fi fost de acord cu acest lucru.

9:3 Religia cea mai curată şi pură trebuie prezentată oamenilor în mod constant. Atât pe paginile ziarelor cât şi de la amvoane, adevărul trebuie spus într-o asemenea manieră încât să aibă un profund efect asupra fiecărui suflet care citeşte ziarul sau ascultă pe vorbitor. Aceste realităţi sunt de natură veşnică. Fiecare învăţătura a lui Hristos trata

9:4 numai lucruri de natură veşnică. - Manuscrisul 17, 1910.

9:5 ÎNFĂŢIŞAŢI LUCRURILE ÎN MANIERA BIBLIEI. - Solia trebuie prezentată într-o manieră sfântă. Cuvântul Domnului a fost rostit. Domnul face apel la inimi şi buze consacrate. Aceste solii de avertizare trebuie date atât în marile oraşe cât şi în orăşelele mai mici şi în sate. Oamenii pe care Dumnezeu i-a ales trebuie să lucreze cu zel pentru a împărţi cărţile noastre, răspândind astfel lumina. Periodicele noastre nu trebuie să prezinte adevărul într-o manieră sentimentalistă; aceasta ar slăbi influenţa pe care ar trebui să o aibă cele mai solemne adevăruri făcute cunoscute muritorilor vreodată. Ele trebuie să afirme cu tărie: "Aşa zice Domnul!". Atât repetarea soliilor cât şi prezentarea argumentelor biblice trebuie făcută nu într-o manieră sentimentalistă ci în maniera Bibliei. Sunt mulţi aceea care caută dovezile adevăratei religii.

9:6 Domnul afirmă: "În cuvinte solemne de avertizare, solia trebuie să meargă mai departe. Nu trebuie să includeţi în planurile voastre nici un lucru care ar putea zădărnici prezentarea clară a soliei. Prezentaţi-o iarăşi şi iarăşi. Nelegiuirea din oraşele mari este în creştere: vrăjmaşul are o mare putere asupra oamenilor, pentru că poporul Meu nu şi-a deschis inima ca să priceapă responsabilitatea pe care o are. Spune poporului Meu să se apuce de treabă şi să proclame solia. El trebuie să vorbească şi să lucreze cu simplitatea adevăratei neprihăniri, iar Duhul Meu va impresiona inimile. Să se audă clar solia de avertizare. Dacă vă veţi sfinţi prin adevăr, îngerii mei vor merge înaintea voastră." - Scrisoarea 88, 1910

9:7 O SOLIE PENTRU APARIŢII MAI FRECVENTE. - În capitolul 21 din Evanghelia după Luca, Hristos a profetizat destinul Ierusalimul, legând de acesta scenele care aveau să aibă loc în istoria lumii, exact înainte de venirea Fiului Omului pe norii cerului cu tărie şi cu o mare slavă. Ascultaţi cu atenţie cuvintele Sale: "Luaţi seama la voi înşivă ca să nu vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceasta să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului."

9:8 Acesta este un avertisment pentru aceia care pretind a fi creştini. Aceia care au aflat adevărurile probatoare ale timpului acestuia, şi totuşi nu se pregătesc încă pentru venirea Fiului Omului, nu sunt înţelepţi. "Luaţi seama la voi înşivă ca să nu vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceasta să vină fără veste asupra voastră. Lenevia spirituală nu a fost şi nu va fi niciodată scuzabilă.

9:9 Doar dacă vom fi îmbrăcaţi cu haina neprihănirii lui Hristos vom putea scăpa de judecăţile care vor veni asupra pământului. Să ne aducem mereu aminte că aceste cuvinte au fost printre ultimele rostite de Isus către ucenicii săi. Ar fi mult mai potrivit dacă, în loc să dedicăm spaţiu pentru materiale care nu sunt importante nici măcar în a suta parte, am găsi de cuviinţă să prezentăm în mod repetat aceste avertismente pe paginile ziarelor şi publicaţiilor noastre. Aceste avertismente solemne şi sfinte, trag un semnal de alarmă. Atât membrii bisericii cât şi oamenii din lume au nevoie

9:10 de aceste instrucţiuni. Acesta este adevărul prezent. - Scrisoarea 20, 1901.