Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Sfaturi către editori

Sfaturi către editori, 66


66:1 NU PREAMĂRIŢI PE NICI UN OM

66:2 În timpul nopţii, m-am adresat cu perseverenţă acelora care sunt editori şi colaboratori ai periodicelor noastre. Dacă aceştia nu ştiu decât să umple paginile ziarelor noastre cu laude adresate unuia şi altuia, atunci ar trebui să caute înţelepciune de la Dumnezeu. Vederea voastră spirituală are nevoie de alifie cerească. Atunci când ei laudă excesiv oameni pe care ei nu-i cunosc şi care nu păzesc poruncile cu un "Aşa zice Domnul!", se plasează într-o poziţie care în timpul de criză le va periclita discernământul atunci când vor vedea lucrurile bune înfăptuite de aceia care caută să înşele şi care pretind a fi Hristos şi profeţi trimişi de Dumnezeu.

66:3 Despre acel timp Hristos spune: "...ca să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi." Şi apoi El întreabă: "Va găsi Fiul Omului credinţă pe pământ atunci când va veni El?" Aceia care aduc asemenea laude oamenilor, fie că în scris fie că prin viu grai, trebuie să aibă o putere mai mare de discernământ. Ar fi mult mai bine dacă s-ar arăta aceeaşi încredere şi bună credinţă acelora care se străduiesc ca în folosirea stiloului şi a cuvântului să facă voia lui Dumnezeu ca nişte copii ascultători, păzind poruncile Lui;

66:4 ei nu înalţă şi laudă pe unul şi altul ci ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, arătându-şi dragostea de fraţi, şi eliminând orice lăstar al resentimentelor cărora li se permite să încolţească.

66:5 Ştiu că Domnul ia seama la lucrările acelora care cred că lucrează în neprihănire, care par să nu fie nici de o parte nici de cealaltă. Iată ce mesaj am primit pentru ei: Vă aflaţi în întuneric şi voi nu ştiţi cui aduceţi laude. Domnul nu poate susţine o astfel de lucrare care nu poartă amprenta sa pentru că îi conduce pe alţii pe căi care nu sunt cărările cerului.