Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Sfaturi către editori

Sfaturi către editori, 49


49:1 NU DISCUTAŢI DIFERENŢELE LA ÎNTÂLNIRILE ADUNĂRILE GENERALE

49:2 Este o greşeală să discutăm aceste diferenţe la adunările noastre generale aşa ceva nu ar trebui făcut. Sunt unii care nu studiază cu adevărat Biblia, care nu cercetează în profunzime dar care se pronunţă cu hotărâre pentru sau împotriva unui anumit lucru, doar pe baza unor dovezi aparente. Totuşi, aceste idei sau putea să nu fie adevărate, şi cu siguranţă că nu este planul lui Dumnezeu ca aceste diferenţe să fie prezentate la aceste adunări de unde aria lor de răspândire poate deveni mult mai mare, transmiţând astfel mai departe în diferitele câmpuri misionare tot felul de idei contrazicându-se una pe alta şi având ca efect apariţia imediată a întrebărilor şi îndoielii dacă avem adevărul sau dacă la urma urmei nu suntem şi noi greşiţi.

49:3 Reforma a fost mult întârziată de accentuarea acestor diferenţe asupra unor puncte de credinţă, când fiecare dintre părţi susţinându-şi cu tărie opiniile. Până la urmă vom cădea de acord dar ar fi o greşeală să vă încăpăţânaţi şi să consideraţi ca fiind de datoria voastră să vă afirmaţi opiniile în opoziţia cu credinţa sau adevărul care ne-a fost prezentat nouă ca popor, iar rezultatul va fi numai şi numai necazuri, exact ca în zilele lui Martin Luther. Începeţi să vă separaţi puţin şi să vă exprimaţi liber părerile fără a ţine cont de ceea ce cred fraţii voştri, şi veţi vedea o stare de lucruri la care nici nu v-aţi gândit până atunci.