Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Sfaturi către editori

Sfaturi către editori, 31


31:1 NU SCHIMBAŢI NICI O IOTĂ

31:2 Mi s-a arătat o mulţime care era tarE şi în siguranţă, neluând seama la aceia care ar fi putut să le zdruncine credinţa întregului trup. Dumnezeu privea la ea cu aprobare. Mi-au fost arătate trei trepte - solia primului, celui de-al doilea şi celui de-al treilea înger. Îngerul care era cu mine mi-a spus: "Vai de cei care vor schimba chiar şi cel mai mic lucru din aceste solii. Înţelegerea acestor solii este de o importanţă vitală. Destinul sufletelor depinde de felul în care sunt primite aceste solii." Din nou atenţia mi-a fost îndreptată către aceste trei solii şi am văzut cât de frumos şi-a câştigat poporul lui Dumnezeu experienţa: prin multă suferinţă şi în încercări grele. Dumnezeu i-a călăuzit pas cu pas pentru o vreme îndelungată până când i-a pus cu picioarele pe un platou solid şi neclintit

31:3 Early Writings, pp. 258, 259. (1858.)