Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Căminul adventist

Căminul adventist 87:22


87:22 Apoi, L-am văzut pe Isus conducând ceata celor răscumpăraţi prin porţile cetăţii. El a apucat poarta cu balamalele ei strălucitoare, a deschis-o şi a invitat să intre popoarele care au păzit adevărul. În interiorul cetăţii era tot ce putea delecta ochiul. Pretutindeni puteai privi slava plină de măreţie. Apoi, Isus i-a privit pe sfinţii Săi răscumpăraţi; înfăţişarea lor radia de slavă; şi, pe când Îşi avea ochii plini de iubire fixaţi asupra lor, a spus cu voce puternică, plină de melodie: "Privesc rodul muncii sufletului Meu şi sunt mulţumit. Această slavă bogată este a voastră, pentru a vă bucura veşnic de ea. Necazurile voastre au luat sfârşit. Nu va mai fi moarte, nici durere, nici plânset şi nici suferinţă nu va mai fi." Am văzut ceata celor răscumpăraţi aplecându-se şi aruncându-şi coroanele strălucitoare la picioarele lui Isus; iar apoi, după ce mâna Sa iubitoare i-a ridicat, ei şi-au atins harfele de aur şi au umplut întregul cer cu muzica lor maiestuoasă şi cu cântări la adresa Mielului...