Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Căminul adventist

Căminul adventist 86:6


86:6 Copiilor mici le place societatea. În general, ei nu se pot bucura fiind singuri; iar mama trebuie să simtă că, în majoritatea cazurilor, locul în care trebuie să stea copiii când sunt în casă este camera în care se află ea. Astfel, ea îi poate supraveghea şi se poate pregăti să rezolve drept micile divergenţe, atunci când ei vor acest lucru, şi să corecteze obiceiuri greşite sau manifestarea egoismului sau a pasiunii şi poate îndrepta mintea lor în direcţia cea bună. Ei vor învăţa să se bucure de ceea ce îi este pe plac mamei şi este foarte normal ca ei s-o consulte pe mama în lucruri mici, în care au ajuns în încurcătură. Iar mama nu trebuie să rănească inima copilului ei sensibil, tratând acel lucru cu indiferenţă sau refuzând să se lase deranjată de lucruri atât de neînsemnate. Ceea ce poate părea un lucru mic pentru mamă este un lucru mare pentru ei. Şi un cuvânt de îndrumare sau precauţie, spus la timpul potrivit, se va dovedi adesea de mare valoare. 3