Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Căminul adventist

Căminul adventist 80:3


80:3 Copiii pot fi Danieli şi Estere ai vremurilor noastre. Scopul lui Dumnezeu pentru copiii care cresc alături de inimile noastre este mai larg, mai adânc şi mai înalt decât poate cuprinde viziunea noastră limitată. În trecut, aceia pe care El i-a văzut credincioşi, dintre cei mai umili, i-a chemat să dea mărturie pentru El în locurile cele mai înalte din lume. Şi mulţi tineri de astăzi, crescând precum Daniel în căminul său iudeu, studiind Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrările Sale şi învăţând lecţiile serviciului credincios, vor sta şi ei în adunări legislative, în camere de justiţie sau în curţi regale, ca o mărturie pentru Regele regilor. Mulţi vor fi chemaţi pentru o lucrare şi mai mare. Lumea întreagă se deschide pentru Evanghelie... Din fiecare colţ al lumii noastre, vine strigătul inimilor afectate de păcat, care doresc să-L cunoască pe Dumnezeul iubitor... Noi, care avem această cunoştinţă, şi copiii noştri,cărora le-o putem împărtăşi, avem datoria de a răspunde strigătului lor. La fiecare familie şi la fiecare şcoală, la fiecare părinte, profesor şi copil asupra căruia a strălucit lumina Evangheliei, ajunge în această criză întrebarea pusă Esterei în acea criză de moment