Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Căminul adventist

Căminul adventist 79:4


79:4 În înţelepciunea Sa, Domnul a ţinut ascuns locul unde l-a îngropat pe Moise. Dumnezeu l-a îngropat pe Moise, l-a înviat şi l-a luat la cer. A ţinut ascuns acest lucru pentru a preveni idolatria. El, împotriva căruia s-au răzvrătit în timp ce era în serviciu activ, pe care l-au aţâţat mereu aproape dincolo de limita de a suporta omeneşte, a fost venerat aproape ca Dumnezeu, după ce s-a despărţit de ei prin moarte. Tot din acelaşi motiv, El a ascuns ziua exactă a naşterii Domnului Hristos, astfel ca acea zi să nu primească onoarea care ar trebui dată Domnului Hristos ca Răscumpărătorul lumii, un Mântuitor care trebuie primit, în care trebuie să ne încredem şi pe care să ne bazăm că poate mântui pe deplin pe toţi cei care vin la El. Adorarea sufletului