Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Căminul adventist

Căminul adventist 76:15


76:15 Evitaţi-i pe cei cu standarde joase, cu moravuri uşoare. Este un lucru greşit ca cei creştini să se întovărăşească cu cei cu moravuri uşoare. Este primejdios a avea legături apropiate, zilnice, care ocupă timpul fără a contribui cu nimic la consolidarea morală şi intelectuală. Dacă atmosfera morală, care îi înconjoară pe oameni, nu este curată şi sfântă, ci întinată, aceia care trăiesc în această atmosferă vor descoperi că aceasta afectează aproape insensibil intelectul şi inima, otrăvind şi distrugând. Este periculos a discuta cu cei care sunt josnici. În mod treptat şi pe nesimţite, cei care în mod natural sunt conştiincioşi şi iubesc curăţia vor ajunge la acelaşi nivel şi vor fi părtaşi, simpatizând cu imbecilitatea şi imoralitatea acelora cu care vin în mod permanent în contact. 11