72:1 Cap. 70 - Voioşia
72:2 Creştinul adevărat va fi voios. Nu îngăduiţi ca îngrijorările şi încurcăturile vieţii de zi cu zi să vă tulbure mintea şi să vă înnegureze chipul. Căci altfel va exista întotdeauna câte ceva care să vă neliniştească, să vă tulbure. Viaţa este aşa cum ne-o facem şi vom găsi ceea ce căutăm. Dacă vom căuta tristeţe şi tulburare, dacă mintea ticluieşte numai exagerarea micilor dificultăţi inerente, vom găsi din acestea din belşug, ca să umplem cu ele gândurile şi conversaţiile noastre. Însă, dacă vom căuta partea luminoasă a lucrurilor, vom găsi suficiente lucruri care să ne facă voioşi şi fericiţi. Dacă oferim zâmbete, acestea ne vor fi înapoiate; dacă rostim cuvinte plăcute, optimiste şi nouă, la rândul nostru, ne vor fi adresate astfel de cuvinte.
72:3 Când creştinii sunt mohorâţi şi deprimaţi, ca şi când ar fi lipsiţi de prieteni, părăsiţi, ei dau o impresie greşită despre religie. În unele cazuri, s-a susţinut ideea că voioşia nu se potriveşte cu demnitatea caracterului creştin, însă acest lucru este o greşeală; cerul este numai bucurie; iar dacă noi adunăm în sufletele noastre bucuriile cerului şi, pe cât posibil, le manifestăm prin cuvinte şi comportament, vom fi mai plăcuţi Tatălui nostru ceresc decât dacă am fi mohorâţi şi trişti.
72:4 Datoria fiecăruia este să cultive voioşia în loc să zăbovească mereu asupra necazurilor şi supărărilor. Mulţi nu doar că ajung de compătimit în acest fel, însă ajung chiar să-şi sacrifice sănătatea şi fericirea unei imaginaţii bolnave. Împrejurul lor sunt lucruri care nu sunt plăcute, iar înfăţişarea lor este mereu posomorâtă şi, mai mult decât cuvintele, aceasta exprimă o stare de nemulţumire.
72:5 Aceste simţăminte deprimante le sunt foarte dăunătoare pentru sănătate, deoarece, îngreunând digestia, ei îşi dau peste cap alimentaţia. Întristarea şi neliniştea nu pot remedia nici un singur rău, însă pot provoca multe rele; dar voioşia şi optimismul, în timp ce luminează calea altora, "sunt viaţă pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru întregul trup." 1
72:6 În vremuri grele, Ellen White a fost optimistă. [ În 1867, fratele James White, care a fost într-o stare critică în urma unui atac de paralizie, a fost internat la "Our Home" în Dansville, New York. Medicul respectivei instituţii privea religia ca pe ceva ce aduce descurajare şi îşi îndemna pacienţii să participe la diferite distracţii pentru a-i înveseli. Ellen White a fost invitată de unul dintre participanţi să se înscrie la un dans şi a fost invitată să-şi înece necazul prin această participare. Cuvintele de mai sus au constituit răspunsul dânsei la sugestia repectivă.] Mă vedeţi voi vreodată mohorâtă, abătută, descurajată sau plângându-mă de ceva? Eu am o credinţă şi nu pot face acest lucru. O înţelegere greşită a idealului adevărat, cu privire la caracterul creştin şi serviciul creştin, este cea care ne conduce la aceste concluzii. Lipsa religiei autentice produce întristare, descurajare şi mâhnire. Creştinii serioşi caută să-L imite pe Domnul Isus, căci a fi creştin înseamnă a fi asemenea lui Hristos. Este într-adevăr esenţial să avem concepţii corecte în legătură cu viaţa lui Hristos, obiceiurile Lui, pentru ca principiile Sale să poată fi respectate în noi, care vom fi asemenea Lui.
72:7 O slujire pe jumătate, iubind lumea, eul, distracţiile frivole, îl fac pe slujitor să fie timid, laş; el Îl urmează pe Hristos o mare parte din cale de la distanţă mare. O slujire din inimă, binevoitoare faţă de Isus, produce o religie luminoasă. Cei care Îl urmează pe Hristos îndeaproape nu sunt mohorâţi. În Hristos este lumină, pace şi bucurie pentru totdeauna. Avem mai multă nevoie de Hristos, nu de atâta vorbărie, mai multă nevoie de Hristos şi mai puţin egoism. 2
72:8 Umblaţi ca nişte copiii ai luminii. Nu este voia lui Dumnezeu ca noi să fim posomorâţi sau nerăbdători şi nici uşuratici şi superficiali. Este planul bine ticluit al lui Satana de a-i împinge pe oameni când într-o extremă, când într-alta. Ca nişte copiii ai luminii, Dumnezeu doreşte ca noi să cultivăm un spirit voios, fericit, pentru a-I putea aduce laude Lui, care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. 3
72:9 Să câştigăm afecţiunea copiilor. Zâmbiţi, părinţi! Zâmbiţi, profesori! Dacă inima vă este tristă, nu lăsaţi ca faţa să exprime acest lucru. Faceţi ca strălucirea ce vine dintr-o inimă iubitoare, mulţumitoare, să vă lumineze expresia feţei. Debarasaţi-vă de demnitatea de fier, adaptaţi-vă nevoilor copiilor şi faceţi-i să vă iubească. Trebuie să le câştigaţi ataşamentul, dacă doriţi să le imprimaţi în inimă adevărul cu privire la religie. 4
72:10 Menţineţi o înfăţişare plăcută şi o voce melodioasă. Părinţilor, fiţi voioşi, nu uşuratici, ci mulţumitori, ascultători şi supuşi Tatălui ceresc. Nu aveţi libertatea de a vă manifesta simţămintele, dacă se ivesc lucruri care vă enervează. A câştiga iubirea în educaţia copiilor noştri înseamnă a fi asemenea apelor adânci care curg mereu. Ei sunt mieluşeii turmei lui Dumnezeu. Aduceţi-i pe cei micuţi la Hristos. Dacă părinţii vor să-şi educe copiii pentru a fi plăcuţi, ei n-ar trebui să le vorbească niciodată pe un ton de ceartă. Educaţi-vă pe voi înşivă să aveţi o înfăţişare plăcută şi puneţi toată dulceaţa şi melodia posibilă în voce. Îngerii lui Dumnezeu sunt întotdeauna lângă cei micuţi ai voştri, dar tonurile vocilor voastre aspre, tari şi irascibile nu sunt plăcute pentru urechile lor. 5
72:11 Mama trebuie să cultive o atitudine voioasă, mulţumitoare, fericită. Orice efort în această direcţie va fi răsplătit cu îmbelşugare atât în ce priveşte bunăstarea fizică, cât şi
72:12 caracterul moral al copiilor ei. Un spirit vesel va aduce fericire în familia ei şi va îmbunătăţi într-o mare măsură propria ei sănătate. 6
72:13 Îndepărtaţi umbrele şi uşuraţi povara. Priviţi lucrurile într-o manieră luminoasă, căutând să îndepărtaţi umbrele care, dacă ne concentrăm asupra lor, vor învălui sufletul. Cultivaţi simpatia faţă de semeni. Faceţi ca în cămin să domnească voioşia, bunătatea şi iubirea. Aceasta va spori dragostea pentru exerciţiul religios, iar datoriile, mari şi mici, vor fi îndeplinite cu o inimă senină. 7
72:14 Voioşia care nu are de-a face cu uşurătatea este un har creştin. Noi putem avea adevărata demnitate creştină şi în acelaşi timp putem fi voioşi şi plăcuţi în purtarea noastră. Voioşia, care nu are de-a face cu uşurătatea, este unul dintre harurile creştine. 8
72:15 1. Signs of the Times, 12 feb. 1885.
72:16 2. Manuscript 1, 1867.
72:17 3. Australian Union Conference Record, 1 noi. 1904.
72:18 4. Fundamentals of Christian Education, p.68.
72:19 5. Manuscript 126, 1897.
72:20 6. Divina vindecare, p.272.
72:21 7. Signs of the Times, 1 sep. 1898.
72:22 8. Testimonies for the Church, Vol. 4, p.62.