Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Căminul adventist

Căminul adventist, 7


7:1 Cap. 5 - O puternică mărturie creştină

7:2 Cei mai buni creştini provin din cămine creştine. Misionarii pentru Domnul sunt cel mai bine pregătiţi pentru lucrarea peste hotare în căminele creştine, în care există temere de Dumnezeu, iubire pentru Dumnezeu, în care familia I se închină lui Dumnezeu, credincioşia a devenit a doua natură, nepăsarea şi indiferenţa faţă de datoriile din cămin nu sunt îngăduite, iar comuniunea tainică cu Dumnezeu este socotită ca fiind esenţială pentru îndeplinirea cu credincioşie a datoriilor zilnice. 1

7:3 Datoriile familiale ar trebui îndeplinite având în vedere că, dacă sunt făcute bine, vom dobândi acea experienţă care ne va face în stare să lucrăm pentru Hristos în mod permanent şi foarte conştiincios. O, câte ar putea realiza pe plan misionar un creştin viu, care îşi îndeplineşte cu credincioşie datoriile zilnice, care înalţă cu bucurie crucea, nu neglijează nici o lucrare pe care o are de făcut, oricât de neplăcută ar fi pentru simţămintele fireşti. 2

7:4 Lucrarea noastră pentru Hristos trebuie să înceapă cu familia, în cămin... Nu există un alt câmp misionar mai important decât acesta...

7:5 Acest câmp a fost, în mod ruşinos, neglijat de către mulţi şi este timpul ca acele resurse şi remedii divine să fie prezentate, pentru ca această stare de rău să fie îndreptată. 3

7:6 Cea mai înaltă datorie ce le revine tinerilor este aceea din propriile lor cămine, ei fiind o binecuvântare pentru tată, mamă, fraţi şi surori, dovedind dragoste şi împreună simţire cu aceştia. Aici este locul în care pot arăta tăgăduirea de sine şi stăpânirea de sine, lucrând pentru alţii şi purtându-le de grijă... Ce influenţă poate avea o soră asupra fraţilor ei!... Dacă este corectă, ea poate determina caracterul fraţilor ei. Rugăciunile ei, bunătatea şi afecţiunea ei pot face mult în cămin. 4

7:7 Cei care L-au primit pe Hristos trebuie să arate în cămin ce a făcut harul Lui pentru ei. "Dar tuturor celor ce L-au primit pe Hristos le-a dat puterea să devină fii ai lui Dumnezeu, celor ce cred în Numele Său." Adevăratul credincios al lui Hristos este pe deplin conştient de puterea influenţei sale în cămin. Aceasta poate fi favorabilă pentru desăvârşirea caracterelor tuturor membrilor familiei. 5

7:8 Un argument pe care cei necredincioşi nu îl pot nega. Un cămin creştin ordonat este un argument puternic în favoarea religiei creştine - un argument pe care cei necredincioşi nu îl pot nega. Toţi pot vedea că există o influenţă ce lucrează în cămin, şi-i afectează pe copii, şi că Dumnezeul lui Avraam este cu ei. Dacă familiile celor care pretind a fi creştini ar avea în vedere adevăratul model cu privire le religie, ei vor exercita o puternică influenţă spre bine. Ar deveni atunci cu adevărat "lumina lumii". 6

7:9 Copiii pot răspândi cunoştinţa principiilor biblice. Copiii care au fost educaţi cum se cuvine, cărora le place să fie folositori, să-şi ajute tatăl şi mama, vor răspândi cunoştinţa adevărată a principiilor şi concepţiilor biblice tuturor celor cu care vin în contact. 7

7:10 Atunci când căminele noastre sunt ceea ce ar trebui să fie, copiilor nu li se va permite să crească în lenevie şi indiferenţă faţă de cerinţele lui Dumnezeu cu privire la cei nevoiaşi din jurul lor. Fiind moştenirea Domnului, ei vor fi în stare să-şi îndeplinească lucrul în locul în care se află. Din asemenea case va străluci o lumină pentru cei ignoranţi, care vor fi călăuziţi spre izvorul cunoştinţei depline. Influenţa exercitată va fi o putere de partea lui Dumnezeu şi a adevărului Său. 8

7:11 La părinţii care nu pot fi abordaţi pe nici o altă cale, se ajunge adesea prin copiii lor. 9

7:12 Căminele prietenoase vor fi o lumină pentru vecini. Avem nevoie de părinţi mai senini, de creştini mai senini. Suntem prea închişi în noi înşine. Prea adesea copiii noştri şi cei apăsaţi şi descurajaţi sunt lipsiţi de cuvântul bun şi încurajator, de zâmbetul nostru voios.

7:13 Părinţi, asupra voastră stă răspunderea de a fi purtători şi transmiţători de lumină. Fiţi lumini strălucitoare în cămin, luminând cărarea pe care trebuie să meargă copiii voştri. Fiind astfel, lumina voastră va străluci asupra celor din afară. 10

7:14 Din fiecare cămin creştin va străluci o lumină împrejur. Iubirea va fi vădită în acţiune. Aceasta se va revărsa asupra tuturor legăturilor familiale, dovedindu-se prin bunătate, grijă faţă de ceilalţi şi curtoazie duioasă, neegoistă. Există cămine în care este îndeplinit acest principiu - familii care I se închină lui Dumnezeu şi în care domneşte adevărata iubire. Din aceste cămine, rugăciunea de dimineaţă şi de seară se înalţă spre Dumnezeu precum tămâia cea plăcut mirositoare, iar îndurările şi binecuvântările Sale coboară asupra celor care le cer, ca roua dimineţii. 11

7:15 Rezultatele unităţii în familie. Cea dintâi lucrare a creştinilor este să fie uniţi în familie. Apoi, aceasta se va extinde asupra vecinilor de aproape şi de departe. Cei care au primit lumină trebuie să lase lumina aceasta să strălucească mai departe în raze luminoase. Cuvintele lor, înmiresmate cu dragostea lui Hristos, trebuie să fie o mireasmă de viaţă spre viaţă. 12

7:16 Cu cât membrii unei familii sunt mai uniţi în lucrarea lor în cămin, cu atât mai înălţătoare şi favorabilă va fi influenţa pe care tatăl şi mama, fiii şi fiicele o vor exercita în afara căminului. 13

7:17 Este mai mare nevoie de oameni buni decât de minţi strălucite. Fericirea familiilor şi a comunităţilor depinde de influenţa pe care o are căminul.

7:18 Valorile veşnice depind de îndeplinirea corespunzătoare a datoriilor acestei vieţi. Omenirea nu are atât de mult nevoie de minţi strălucite, cât de oameni buni, care să fie o binecuvântare în căminele lor. 14

7:19 Să evităm greşeli care pot închide uşi. Când religia este trăită în cămin, influenţa acesteia va fi simţită în biserică şi în jurul acesteia. Însă unii dintre cei care pretind a fi creştini discută cu vecinii lor despre dificultăţile pe care le au în cămin. Ei îşi prezintă plângerile în aşa fel, încât să-şi atragă simpatie asupra lor înşişi; însă este o mare greşeală să turnăm în urechile altora necazurile noastre, mai ales atunci când majoritatea plângerilor noastre sunt născocite (fabricate) şi există datorită vieţii noastre străine de religie şi a unui caracter deficitar. Aceia care obişnuiesc să-şi spună necazurile altora ar face mai bine să rămână acasă şi să se roage, să-şi predea lui Dumnezeu voinţa îndărătnică, să cadă pe Stâncă şi să fie zdrobiţi, să moară faţă de sine, astfel ca Domnul Isus să poată face din ei vase de cinste. 15

7:20 Lipsa politeţii, o clipă de nerăbdare, irascibilitate, un singur cuvânt aspru, necugetat, vă va strica reputaţia şi poate închide uşa spre inimi, încât la acele persoane nu mai puteţi ajunge niciodată. 16

7:21 Creştinismul din cămin străluceşte departe. Efortul de a face din cămin ceea ce ar trebui să fie - simbol al căminului din ceruri - ne pregăteşte pentru lucrul într-o sferă mult mai largă. Educaţia primită în cămin, arătând stimă unii faţă de alţii, ne ajută să învăţăm să ştim cum să ajungem la acele inimi care trebuie învăţate principiile adevăratei religii. Biserica are nevoie de întreaga forţă spirituală, cultivată, ce poate fi obţinută în aşa fel, încât toţi, şi în special membrii mai tineri ai familiei Domnului, să poată fi păziţi cu grijă. Adevărul trăit în cămin se face resimţit în

7:22 lucrul dezinteresat din afara acestuia. Acela care trăieşte creştinismul în cămin va fi o lumină strălucitoare pretutindeni. 17

7:23 1. Manuscript 140, 1897.

7:24 2. Signs of the Times, 1 sep. 1898

7:25 3. Mărturii, Vol. 6, p.431.

7:26 4. Testimonies for the Church, vol. 3, p.. 80, 81.

7:27 5. Manuscript 140, 1897.

7:28 6. Patriarhi şi profeţi, p.. 137.

7:29 7. Letter 28, 1890.

7:30 8. Mărturii, Vol. 6, p.431.

7:31 9. Testimonies for the Church, Vol. 4, p.70.

7:32 10. Review and Herald, 29 ian. 1901.

7:33 11. Patriarhi şi profeţi, p.137.

7:34 12. Manuscript 11, 1901.

7:35 13. Letter 189, 1903.

7:36 14. Testimonies for the Church, Vol. 4, p.522.

7:37 15. Signs of the Times, 14 noi. 1892.

7:38 16. Testimonies for the Church, Vol. 5, p.335.

7:39 17. Signs of the Times, 1 sep. 1898.

7:40 Partea a III-a

7:41 ALEGEREA PARTENERULUI DE VIAŢĂ