Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Căminul adventist

Căminul adventist, 64


64:1 Cap. 62 - Să se practice economia

64:2 "Strângeţi firimiturile". Domnul Hristos a dat o dată ucenicilor o lecţie referitoare la economie, demnă de toată atenţia. El făcuse o minune pentru a hrăni mii de oameni care ascultaseră învăţăturile Lui; totuşi, după ce au mâncat cu toţii, şi s-au săturat, El nu a lăsat să se piardă firimiturile. El, care a putut, la nevoie, să hrănească acea mare mulţime prin puterea Sa divină, le-a cerut ucenicilor să adune firimiturile, astfel ca nimic să nu se piardă. Această lecţie a fost dată atât pentru folosul acelora din vremea Domnului Hristos, cât şi pentru al nostru. Fiul lui Dumnezeu poartă de grijă nevoilor noastre vremelnice. El nu a neglijat firimiturile rămase după masă, deşi El ar fi putut oricând oferi o asemenea masă. 1

64:3 Lecţiile Domnului Hristos trebuie puse în practică în toate domeniile vieţii. Economia trebuie practicată în toate lucrurile. Strângeţi firimiturile, astfel ca nimic să nu se piardă. Există o religie care nu atinge inima, şi din această cauză devine doar o formă, nişte cuvinte rostite. Nu este trăită practic. Religia şi cel mai înalt grad de prevedere în treburi şi afaceri trebuie să meargă mână în mână. 2

64:4 Urmaţi exemplul de tăgăduire de sine al lui Hristos. Pentru a cunoaşte dezamăgirile, necazurile şi suferinţele oamenilor, Domnul Hristos a coborât până la cele mai de jos adâncimi ale durerii şi umilinţei. El a mers primul pe cărarea pe care le-a cerut urmaşilor Săi să meargă. Acestora El le spune: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea zilnic şi să Mă urmeze". Însă aceia care pretind a fi creştini nu sunt dispuşi întotdeauna să pună în practică tăgăduirea de sine, pe care o cere Mântuitorul. Ei nu vor

64:5 să-şi ţină în frâu dorinţele spre a avea mai mult, ca să poată da Domnului. De obicei, se spune astfel: "Familia mea are gusturi scumpe şi mă costă multă o întreţin." Aceasta arată că şi cei care aduc acest argument, şi familiile lor trebuie să înveţe lecţiile privitoare la economie, lăsate de viaţa Domnului Hristos...

64:6 Cu toţii suntem ispitiţi să ne satisfacem eul şi dorinţele extravagante, însă ar trebui să nu uităm că Domnul vieţii şi al slavei a venit în această lume pentru a-i învăţa pe oameni lecţia tăgăduirii de sine. 3

64:7 Aceia care nu trăiesc pentru ei înşişi nu vor cheltui orice ban care le cade în mână pentru a-şi satisface trebuinţele şi aşa-zisele dorinţe, ci vor păstra în minte gândul că sunt urmaşii lui Hristos şi că există oameni care duc lipsă de hrană şi îmbrăcăminte. 4

64:8 Faceţi economii pentru a putea ajuta lucrarea lui Dumnezeu. Multe pot fi spuse tinerilor cu privire la privilegiile lor de a contribui pentru lucrarea lui Dumnezeu prin însuşirea lecţiilor de economie şi tăgăduire de sine. Mulţi gândesc că trebuie să-şi permită şi plăcerea aceasta şi pe cealaltă şi că, pentru a face acest lucru, ei trebuie să cheltuiască tot venitul pe care-l au. Dumnezeu are un plan mai bun în această privinţă. Noi păcătuim faţă de noi înşine când ne mulţumim doar să mâncăm, să bem şi să ne îmbrăcăm. Dumnezeu are în vedere ceva mai mult pentru noi. Când noi dorim să renunţăm la dorinţele noastre egoiste şi să ne oferim puterile inimii şi ale minţii pentru lucrarea şi cauza lui Dumnezeu, agenţii cereşti vor colabora cu noi, făcând din noi o binecuvântare pentru omenire.

64:9 Chiar dacă este sărac, tânărul care este harnic şi econom poate strânge cât de puţin pentru cauza lui Dumnezeu. 5

64:10 Când suntem ispitiţi spre cheltuieli inutile. Când sunteţi ispitiţi să cheltuiţi bani pe podoabe, ar trebui să vă aduceţi

64:11 aminte de tăgăduirea de Sine şi sacrificiul de Sine pe care le-a îndurat Mântuitorul pentru salvarea neamului omenesc căzut. Copiii noştri trebuie învăţaţi să pună în practică tăgăduirea de sine şi stăpânirea de sine. Motivul pentru care atât de mulţi pastori consideră că au greutăţi financiare este că nu îşi ţin în frâu gusturile, poftele şi înclinaţiile. Motivul pentru care atât de mulţi bărbaţi devin faliţi şi ajung să-şi însuşească în mod necinstit diferite lucruri este datorită faptului că ei caută să mulţumească gusturile extravagante ale soţiilor şi copiilor lor. Cât de atenţi ar trebui să fie taţii şi mamele, ca să-şi înveţe copiii, prin cuvânt şi exemplu personal, să fie economi. 6

64:12 Aş vrea să pot întipări în fiecare minte grozavul păcat al cheltuielii banilor Domnului pe dorinţe capricioase. Cheltuirea unor sume care par mici poate declanşa un şir de împrejurări care să ţină până în veşnicie. Când va fi judecata şi când se vor deschide cărţile, în faţa ochilor noştri va fi prezentat tot ceea ce s-a pierdut - binele pe care l-aţi fi putut face cu bănuţii strânşi şi sumele mari de bani pe care le-aţi folosit în scopuri cu totul egoiste. 7

64:13 Atenţie la mărunţiş. Nu irosiţi monedele de mică valoare, cumpărând lucruri care nu sunt necesare. Poate gândiţi că nu e mult, însă, adunate, acestea fac o sumă mare. Dacă putem, noi ne apărăm, susţinând ceea ce cheltuim pe lucruri care nu sunt necesare pentru îmbrăcăminte şi îngăduinţă egoistă. Sărăcia în toate formele este la tot pasul. Iar Dumnezeu ne-a lăsat datori să alinăm suferinţa omenirii pe orice cale posibilă.

64:14 Domnul doreşte ca poporul Său să fie cu luare aminte în această privinţă şi să poarte de grijă. El doreşte ca să fim economi şi să nu irosim nimic. 8

64:15 Sumele cheltuite zi de zi pe lucruri inutile, cu gândul: "Nu e mare lucru, doar câţiva cenţi", par mici; însă înmulţiţi aceste mărunţişuri cu zilele anului şi, pe măsură ce anii trec, cifrele care se obţin par incredibile. 9

64:16 Nu vă luaţi la întrecere cu vecinii în privinţa modei. Nu este cel mai bine să pretindem că suntem bogaţi, ori mai presus de ceea ce suntem - urmaşii umili ai blândului şi smeritului Mântuitor. Nu trebuie să fim tulburaţi, dacă vecinii noştri îşi clădesc şi mobilează casele într-un mod în care noi nu ne putem permite. Cum priveşte oare Domnul Isus la atenţia pe care o acordăm în mod egoist îngăduirii poftei, spre a place musafirilor noştri sau mulţumirii propriilor noastre înclinaţii? Aceasta este o capcană atât pentru noi, cât şi pentru copiii noştri, care sunt în răspunderea noastră, să ne facem o ţintă din etalare. 10

64:17 Experienţa personală a Ellenei White în perioada copilăriei. Când aveam doar doisprezece ani, ştiam deja ce înseamnă să faci economie. Împreună cu sora mea, am învăţat o meserie şi, deşi nu câştigam decât douăzeci şi cinci de cenţi pe zi, din această sumă puteam economisi ceva spre a oferi pentru lucrarea misionară. Am economisit încetul cu încetul, până am avut treizeci de dolari. Apoi, când am primit solia că Domnul va veni curând şi că este nevoie de bărbaţi şi mijloace pentru lucrare, am simţit că este un privilegiu pentru noi să dăm cei treizeci de dolari tatălui nostru, cerându-i să îi investească în reviste şi broşuri pentru răspândirea soliei către cei care se aflau în întuneric...

64:18 Cu banii obţinuţi din practicarea meseriei noastre, sora mea şi cu mine ne puteam procura haine. Noi îi dădeam banii mamei şi îi spuneam: "Cumpără în aşa fel încât, după ce ne cumperi haine, să mai rămână ceva şi pentru lucrarea misionară". Şi ea făcea aşa, încurajând astfel în noi spiritul misionar. 11

64:19 Practicaţi economia din principiu. Cei ale căror mâini sunt deschise pentru a răspunde apelurilor pentru mijloace, în vederea susţinerii cauzei lui Dumnezeu, şi de a-i alina pe cei în suferinţă şi în nevoie nu se numără printre cei neglijenţi şi nepricepuţi, stângaci în lucrul lor vremelnic. Ei sunt totdeauna atenţi să-şi menţină cheltuielile în cadrul venitului lor. Ei sunt economi din principiu; ei simt că este de datoria lor să facă economie pentru a putea avea ce dărui. 12

64:20 1. Testimonies for the Church, Vol. 4, p.572, 573.

64:21 2. Manuscript 31, 1897.

64:22 3. Letter 4a, 1902.

64:23 4. Review and Herald, 21 aug. 1894.

64:24 5. The Youth's Instructor, 10 sep. 1907.

64:25 6. Letter 11, 1888.

64:26 7. Review and Herald, 11 aug. 1891.

64:27 8. Letter 21, 1898.

64:28 9. Christian Temperance and Bible Hygiene, p.63.

64:29 10. Letter 8, 1889. .

64:30 11. The Youth's Instructor, 10 sep. 1907.

64:31 12. Testimonies for the Church, Vol. 4, p.573.