62:1 Cap. 60 - Ispravnici ai lui Dumnezeu
62:2 Noi trebuie să recunoaştem că aparţinem lui Dumnezeu. Recunoaşterea faptului că aparţinem lui Dumnezeu stă la temelia integrităţii în afaceri şi a adevăratului succes. Creatorul tuturor lucrurilor, El este proprietarul original. Noi suntem ispravnicii Lui. Tot ceea ce avem noi este încrederea pe care ne-o acordă El, care să fie folosită după voia Sa.
62:3 Aceasta este o obligaţie a fiecărei fiinţe omeneşti. Aceasta are de-a face cu întreaga sferă a activităţii omului. Fie că recunoaştem sau nu acest lucru, noi suntem ispravnici, cărora Dumnezeu le-a încredinţat talente şi capacităţi şi pe care El i-a aşezat în lume spre a face lucrarea la care El ne-a chemat. 1
62:4 Banii nu ne aparţin nouă; nici casele, nici pământul, nici tablourile, nici mobila, nici îmbrăcămintea sau obiectele de lux. Noi suntem străini şi călători. Avem doar acele lucruri care ne sunt necesare pentru sănătate şi viaţă... Binecuvântările acestea vremelnice ne sunt încredinţate pentru a dovedi că ni se vor putea încredinţa bogăţii veşnice. Dacă trecem proba lui Dumnezeu, atunci noi vom primi acea avuţie dobândită, care va fi a noastră - slavă, onoare şi nemurire. 2
62:5 Va trebui să dăm socoteală. Dacă poporul nostru ar oferi pentru cauza lui Dumnezeu banii care i-au fost împrumutaţi, acordaţi ca încredere - acea parte pe care o cheltuiesc pentru mulţumirea de sine, idolatrie - ei şi-ar face comori în ceruri şi ar face chiar acea lucrare pe care Dumnezeu o cere de la ei. Însă, ca şi bogatul din parabolă, ei trăiesc în lux. Banii pe care Dumnezeu li i-a încredinţat, spre a fi folosiţi pentru slava Numelui Său, ei îi irosesc
62:6 în extravaganţă. Ei nu-şi iau timp să ia în seamă socoteala pe care o au de dat lui Dumnezeu, că în faţă le stă o zi a socotelilor, nu prea departe de acum înainte, când va trebui să răspundă pentru isprăvnicia lor. 3
62:7 Trebuie să ne amintim întotdeauna că la judecată vom da socoteală de felul cum am folosit banii lui Dumnezeu. Foarte mult se cheltuie pentru plăceri şi satisfacţii egoiste, lucruri care nu ne fac nici un bine, ci, dimpotrivă, ne produc vătămări. Dacă noi ne vom da seama că Dumnezeu este Dătătorul tuturor lucrurilor bune, că banii sunt ai Lui, atunci vom fi înţelepţi în folosirea lor, în conformitate cu voia Sa cea sfântă. Lumea, obiceiurile ei, moda ei, nu trebuie să constituie standardul nostru. Nu trebuie să dorim să ne conformăm practicilor ei; nu trebuie să îngăduim înclinaţiilor noastre fireşti să ne stăpânească. 4
62:8 Noi putem face din folosirea banilor un mijloc de îmbunătăţire a celor spirituale, socotindu-i pe aceştia ca o încredinţare sacră, care să nu fie întrebuinţată pentru a satisface mândria, vanitatea, pofta sau pasiunea. 5
62:9 Mi-a fost arătat că îngerul raportor înregistrează cu credincioşie fiecare dar oferit lui Dumnezeu şi pus în vistieria Sa şi, de asemenea, rezultatele finale ale folosirii acestor mijloace. Ochiul lui Dumnezeu ia cunoştinţă de fiecare bănuţ consacrat cauzei Sale, cât şi de bunăvoinţa sau neplăcerea dătătorului. Motivul dăruirii este de asemenea înregistrat. 6
62:10 Dăruirea sistematică în cadrul familiei. "Fiecare dintre voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui". Fiecare membru al familiei, de la cel mai bătrân până la cel mai tânăr, să ia parte la această lucrare de dăruire... Planul dăruirii sistematice [Aici se face referire la obiceiul existent în biserica primară de a pune deoparte în fiecare săptămână zecimi şi daruri] va dovedi o siguranţă pentru fiecare familie împotriva ispitei de a
62:11 cheltui pe lucruri inutile şi în special va fi o binecuvântare pentru cei bogaţi, păzindu-i de extravaganţă.
62:12 În fiecare săptămână, cerinţele lui Dumnezeu faţă de fiecare familie sunt aduse în minte de membrii acesteia, care aduc la îndeplinire acest plan; şi, în timp ce ei au hotărât să se lipsească de orice lucru de prisos pentru a putea avea resurse pe care să le pună în vistierie, în inimă sunt întipărite lecţii de valoare în ce priveşte tăgăduirea de sine pentru slava lui Dumnezeu. O dată pe săptămână, fiecare este adus faţă în faţă cu faptele sale din săptămâna trecută - venitul pe care l-ar fi avut dacă ar fi fost mai econom şi banii pe care nu-i are din cauza îngăduinţei de sine. Conştiinţa sa este trezită, şi aceasta ori îl recomandă înaintea lui Dumnezeu, ori îl acuză. El învaţă că, dacă vrea pace în suflet şi favoarea lui Dumnezeu, trebuie să mănânce, să bea şi să se îmbrace spre slava Lui. 7
62:13 Puneţi pe primul loc cerinţele lui Dumnezeu. Cerinţele lui Dumnezeu trebuie puse pe primul loc. Noi nu facem voia Lui, dacă Îi consacrăm ceea ce a rămas din venitul nostru, după ce am cheltuit pentru tot ce şi-a dorit închipuirea noastră. Înainte de orice cheltuială, noi trebuie să punem deoparte şi să-I prezentăm acea parte pe care El o cere. În vechea dispensaţiune, pe altar ardea în mod continuu o jertfă de mulţumire, arătând astfel că obligaţia omului faţă de Dumnezeu nu are sfârşit. Dacă ne bucurăm de succes în afacerile noastre vremelnice, acest lucru este pentru că Dumnezeu ne binecuvântează. O parte din acest venit trebuie pus deoparte pentru săraci şi o parte mai mare pentru cauza lui Dumnezeu. Când se înapoiază lui Dumnezeu ceea ce Îi aparţine, ceea ce rămâne va fi sfinţit şi binecuvântat pentru propriul nostru folos. Însă atunci când un om Îl jefuieşte pe Dumnezeu, reţinând ceea ce El cere, blestemul Său va fi asupra întregului pe care îl are. 8
62:14 Nu uitaţi de cei săraci în nevoie. Dacă reprezentăm caracterul lui Hristos, fiecare părticică de egoism trebuie să fie îndepărtată din suflet. Pentru a aduce la îndeplinire lucrarea pe care El a încredinţat-o mâinilor noastre, va fi necesar să economisim orice iotă, orice lucru cât de mic. Vom auzi de familii sărace şi în suferinţă care trebuie alinate. Noi cunoaştem prea puţin în legătură cu suferinţa umană, care există pretutindeni în jurul nostru; însă atât cât avem ocazia, noi trebuie să fim gata să acordăm ajutor grabnic acelora care sunt în mare nevoie. 9
62:15 Irosirea banilor pe lucruri de lux îi lipseşte pe cei săraci de mijloacele necesare pentru asigurarea hranei şi îmbrăcămintei. Ceea ce se cheltuie pentru satisfacerea mândriei în îmbrăcăminte, casă, mobilă şi în împodobire ar putea uşura situaţia din multe familii ruinate, în suferinţă. Ispravnicii lui Dumnezeu trebuie să lucreze pentru cei în nevoie. 10
62:16 Remediul lui Dumnezeu pentru egoism şi lăcomie. Dăruirea, care este roada tăgăduirii de sine, este un ajutor minunat pentru dătător. Ne conferă acea educaţie care ne face în stare să înţelegem pe deplin lucrarea Lui, care a făcut numai bine, a alinat pe cei în suferinţă şi a acoperit nevoile celor lipsiţi. 11
62:17 Dăruirea constantă, tăgăduitoare de sine, constituie remediul rânduit de Dumnezeu împotriva păcatelor nefaste ale egoismului şi lăcomiei. Dumnezeu a rânduit dăruirea sistematică pentru susţinerea cauzei Sale şi pentru uşurarea nevoilor celor în suferinţă şi în nevoie. El a rânduit ca dăruirea să devină un obicei care să contracareze păcatul periculos şi amăgitor al lăcomiei. Dăruirea continuă nimiceşte lăcomia. Dăruirea sistematică are rolul desemnat de Dumnezeu de a lua de la cei lacomi comorile cât mai repede
62:18 după ce sunt câştigate şi a le consacra Domnului, căruia ele aparţin de fapt...
62:19 Obiceiul neîntrerupt al planului lui Dumnezeu prin dăruire sistematică slăbeşte lăcomia şi întăreşte bunăvoinţa de a dărui. Dacă bogăţiile sporesc, oamenii, chiar cei care se socotesc evlavioşi, îşi leagă inimile de ele, şi cu cât au mai mult, cu atât dau mai puţin pentru vistieria Domnului. Astfel bogăţiile îi fac pe oameni egoişti, strângându-şi bunuri cu lăcomie, şi aceste rele se întăresc prin exersare activă. Dumnezeu cunoaşte primejdia în care ne aflăm şi a pus bariere împrejurul nostru, prin care vrea să ne salveze din ruină. El ne cere exersare continuă a dăruirii, astfel ca puterea obişnuinţei în ce priveşte faptele bune să zădărnicească puterea obişnuinţei în direcţia opusă. 12
62:20 1. Educaţie, p.127.
62:21 2. Letter 8, 1889.
62:22 3. Letter 21, 1898.
62:23 4. Letter 8, 1889.
62:24 5. Letter 8, 1889.
62:25 6. Testimonies for the Church, Vol. 2, p.518, 519.
62:26 7. Id., Vol. 3. p.412.
62:27 8. Id., Vol. 4, p.477.
62:28 9. Manuscript 25, 1894.
62:29 10. Review and Herald, 8 dec. 1896.
62:30 11. The Youth's Instructor, 10 sep. 107.
62:31 12. Testimonies for the Church, Vol. 3, p.548.