Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Căminul adventist

Căminul adventist, 54


54:1 Cap. 52 - Administrarea căminului

54:2 Principiul călăuzitor pentru părinţi. Mulţi din lume îşi leagă sufletul de lucruri care pot fi bune în ele însele, dar mintea lor se mulţumeşte cu aceste lucruri şi ei nu mai caută acel bine mai mare, mai înalt, pe care Domnul Hristos doreşte să-l ofere. Acum, noi nu trebuie ca, în mod grosolan, să-i lipsim de ceea ce le este drag. Acestora descoperiţi-le frumuseţea şi valoarea adevărului. Conduceţi-i la Hristos şi iubirea Lui; atunci ei înşişi vor lăsa la o parte orice lucru care le abate simţămintele de la El. Acesta este principiul pe care trebuie să-l folosească părinţii în educarea copiilor lor. Prin felul vostru de a proceda cu cei mici puteţi, prin harul lui Hristos, să le modelaţi caracterele pentru viaţa veşnică. 1

54:3 Taţii şi mamele trebuie să facă din aceasta studiul vieţii lor, pentru ca vlăstarele lor să poată deveni, atât cât se poate prin efort omenesc, combinat cu ajutor divin, desăvârşiţi în caracter. Această lucrare, cu toată importanţa şi responsabilitatea ce derivă din ea, ei au acceptat-o deja prin faptul că au adus copii pe lume. 2

54:4 Reguli necesare în cămin. Orice cămin creştin trebuie să aibă reguli; iar părinţii trebuie să dea copiilor lor, prin cuvintele şi purtarea lor, un preţios exemplu viu de ceea ce doresc ca ei să fie... Învăţaţi-i pe copii şi pe tineri să se respecte, să fie credincioşi lui Dumnezeu, credincioşi faţă de principii; învăţaţi-i să respecte şi să se supună Legii lui Dumnezeu. Atunci, aceste principii le vor stăpâni viaţa şi ei le vor trăi când se vor asocia cu alţii. 3

54:5 Principii biblice care trebuie urmate. Este nevoie de veghere continuă, pentru ca principiile care stau la temelia conducerii familiei să nu fie neglijate. Domnul a rânduit ca familiile de pe pământ să fie simboluri ale familiei din ceruri. Iar atunci când familiile de pe pământ sunt conduse bine, aceeaşi sfinţire a Duhului va fi adusă şi în biserică. 4

54:6 Trebuie ca părinţii să fie ei înşişi convertiţi şi să ştie ce înseamnă să te supui voinţei lui Dumnezeu; să-şi aducă toate gândurile în supunere faţă de Domnul Isus Hristos, înainte ca ei să poată reprezenta corect conducerea pe care Dumnezeu a rânduit-o în familie. 5

54:7 Însuşi Dumnezeu a întemeiat relaţiile familiale. Cuvântul Său este singura călăuză sigură în creşterea copiilor. Filozofia omenească nu a descoperit mai mult decât ştie Dumnezeu şi nici nu a născocit un plan mai înţelept de educare a copiilor decât cel dat de Domnul nostru. Cine poate înţelege mai bine toate nevoile copiilor decât Creatorul lor? Cine ar putea avea un interes mai profund pentru bunăstarea lor decât El, care i-a răscumpărat cu propriul Său sânge? Dacă s-ar studia cu mai multă atenţie Cuvântul lui Dumnezeu şi ar exista mai multă supunere cu credincioşie faţă de cele scrise în el, ar exista mai puţină durere sufletească datorită comportamentului potrivnic al copiilor răi. 6

54:8 Respectaţi drepturile copilului. Nu uitaţi, copiii au drepturi care trebuie respectate. 7

54:9 Copiii au drepturi pe care părinţii trebuie să le recunoască şi să le respecte. Ei au dreptul la acea educaţie şi instruire care să-i facă membri utili, respectaţi şi iubiţi în societatea de aici, şi prin care să fie corespunzători pentru societatea curată şi sfântă ce va urma. Tinerii trebuie învăţaţi că bunăstarea lor, atât prezentă, cât şi viitoare, depinde într-o mare măsură de obiceiurile pe care şi le formează în copilărie şi tinereţe. Ei trebuie

54:10 să se obişnuiască încă de la o vârstă fragedă cu supunerea, tăgăduirea de sine şi căutarea fericirii celorlalţi. Ei trebuie învăţaţi să-şi supună temperamentul repezit, să-şi reţină cuvântul pătimaş, să dovedească în mod constant bunătate, curtoazie şi stăpânire de sine. 8

54:11 Către un părinte înşelat de o afecţiune oarbă. Afecţiunea oarbă, o manifestare ieftină a iubirii, vă ameninţă multă vreme. Este uşor a încrucişa braţele în jurul gâtului; însă aceste manifestări nu trebuie încurajate de voi, ca părinţi, decât dacă se dovedesc a fi de o reală valoare, provenind dintr-o ascultare desăvârşită. Indulgenţa ta, nesocotirea cerinţelor lui Dumnezeu constituie cea mai mare cruzime. Tu încurajezi şi scuzi neascultarea, spunând: "Băiatul meu mă iubeşte." Această iubire este ieftină şi amăgitoare. De fapt, nici nu este dragostea. Iubirea, iubirea autentică, ce trebuie cultivată în familie, este de valoare, deoarece este pusă la probă prin ascultare...

54:12 Dacă iubeşti sufletele copiilor tăi, pune-i în rânduială. Însă săruturile nenumărate şi alte semne de dragoste îţi orbesc ochii, şi copiii tăi ştiu acest lucru. Faceţi să existe mai puţin din aceste demonstraţii exterioare - îmbrăţişări şi sărutări - şi mergeţi în profunzimea lucrurilor şi arătaţi-le ce este adevărata dragoste filială. Refuzaţi aceste manifestări, ca fiind o fraudă, o înşelare, dacă nu sunt însoţite de ascultare şi respect faţă de voi. 9

54:13 Nu manifestaţi nici afecţiune oarbă, nici severitate excesivă. În timp ce nu trebuie să fim îngăduitori, dovedind o afecţiune oarbă, nu trebuie nici să manifestăm o severitate exagerată. Copiii nu pot fi aduşi la Domnul cu forţa. Ei pot fi conduşi, dar nu mânaţi precum vitele. "Oile Mele ascultă glasul Meu, Eu le cunosc şi ele mă urmează", declară Domnul Hristos. El nu a spus: "Oile Mele aud vocea Mea şi ele sunt forţate pe calea ascultării." În educarea copiilor, trebuie să se arate iubire.

54:14 Niciodată părinţii nu trebuie să producă durere copiilor prin asprime sau exigenţe nerezonabile. Asprimea mână sufletele în plasa lui Satana. 10

54:15 Frâul conducerii în familie este ţinut cu hotărâre şi bunătate, prin influenţa unită a autorităţii şi iubirii. Dacă aveţi ca ţintă numai slava lui Dumnezeu şi ceea ce copiii noştri Îi sunt datori, acest lucru ne va feri de pierzare şi de încurajarea răului. 11

54:16 Asprimea, severitatea nu sunt necesare în vederea ascultării. Fie ca nici unul să nu-şi imagineze că asprimea şi severitatea sunt necesare pentru a asigura ascultarea. Am văzut familii conduse în cel mai eficient mod, fără a exista vreun cuvânt sau vreo privire aspră. Am fost în alte familii, în care se poruncea întruna, pe un ton autoritar, şi adesea erau administrate mustrări şi pedepse severe. În primul caz, copiii au urmat cursul indicat de părinţi şi rareori îşi vorbeau unul altuia pe un ton aspru. În cel de-al doilea caz, de asemenea, a fost imitat exemplul părinţilor de către copii; şi de dimineaţa până seara nu se auzeau decât cuvinte răstite, căutări de greşeli şi certuri. 12

54:17 Nu trebuie folosite cuvinte care intimidează, care generează teamă şi exclud dragostea din suflet. Un tată înţelept, iubitor şi temător de Dumnezeu va aduce în cămin iubire, şi nu frică servilă. Dacă noi bem din apa vieţii, izvorul va da apă dulce, nu apă amară. 13

54:18 Cuvintele aspre acresc temperamentul şi rănesc inimile copiilor, iar în unele cazuri, aceste răni sunt greu de vindecat. Copiii sunt sensibili la cea mai mică nedreptate şi mulţi se descurajează din această cauză şi nici nu vor lua în seamă vocea tare, furioasă, a poruncii, şi nu le va păsa nici de ameninţările pedepsei. 14

54:19 Există pericolul de a critica prea sever lucrurile mici. Mustrările prea severe şi regulile prea rigide conduc la

54:20 nesocotirea tuturor regulilor; şi, încetul cu încetul, aceşti copii educaţi astfel vor arăta aceeaşi lipsă de respect şi faţă de Legea lui Hristos. 15

54:21 Este nevoie de o hotărâre constantă, o stăpânire ne pătimaşă. Copiii au firi sensibile, iubitoare. Ei pot fi uşor înveseliţi şi tot aşa de uşor făcuţi nefericiţi. Printr-o disciplină blândă, prin cuvinte şi fapte iubitoare, mamele îşi pot lega copiii de inimile lor. A manifesta severitate şi a fi exigent cu copiii constituie greşeli mari. Pentru disciplina fiecărei familii, este nevoie de hotărâre constantă şi stăpânire ne pătimaşă. Spuneţi ce aveţi de spus în mod calm, acţionaţi cu judecată şi aduceţi la îndeplinire ceea ce spuneţi fără abatere.

54:22 Se merită să dovediţi afecţiune faţă de copiii voştri. Nu îi respingeţi prin lipsă de înţelegere în jocurile lor copilăreşti, în bucuriile şi necazurile lor. Să nu vă încruntaţi niciodată şi să nu lăsaţi să vă scape de pe buze vreun cuvânt aspru. Dumnezeu înregistrează toate aceste cuvinte în cartea Sa din ceruri. 16

54:23 Restricţia şi precauţia nu sunt suficiente. Stimaţi fraţi, ca biserică, v-aţi neglijat în mod trist datoria faţă de copii şi tineri. Asupra lor se pun mereu restricţii şi se întocmesc reguli, în timp ce ar trebui să se acorde mai multă atenţie faptului ca ei să vadă partea asemenea lui Hristos din caracterul vostru, şi nu pe cea satanică. Copiii au nevoie de veghe continuă şi iubire duioasă. Legaţi-i de inimile voastre şi păstraţi înaintea lor atât iubirea, cât şi teama de Dumnezeu. Taţii şi mamele nu îşi stăpânesc propriul spirit şi de aceea nu corespund pentru a-i conduce pe alţii. A face restricţii copiilor şi a fi prevăzători nu este tot ceea ce vi se cere. Mai aveţi încă de învăţat să faceţi dreptate, să iubiţi mila şi să umblaţi smeriţi cu Dumnezeu. 17

54:24 Sfat pentru o mamă a unui copil cu voinţă puternică. Copilul tău nu îţi aparţine; nu poţi face cu el

54:25 ce vrei, pentru că este proprietatea lui Dumnezeu. Exercită un control consecvent, perseverent faţă de el; învaţă-l că Îi aparţine lui Dumnezeu. Cu o astfel de educaţie va creşte, fiind o binecuvântare pentru cei din jur. Însă este nevoie de un discernământ clar, ascuţit, ca să-i puteţi ţine în frâu tendinţa de a vă conduce pe amândoi, de a avea propria lui voinţă şi cale şi de a face ceea ce îi place. 18

54:26 Conducere neschimbătoare, fermă. Am văzut multe familii ruinate datorită unei conduceri exagerate din partea capului de familie, în timp ce s-ar fi putut, prin consultare şi înţelegere, ca toţi să meargă înainte, bine şi în armonie. 19

54:27 Lipsa de consecvenţă în conducerea familiei este foarte vătămătoare, de fapt este la fel de rea ca şi ne existenţa conducerii. Se pune adesea întrebarea: De ce copiii din părinţi religioşi sunt adeseori încăpăţânaţi, sfidători şi răzvrătiţi? Motivul trebuie căutat în educaţia din familie. Prea adesea părinţii nu sunt uniţi în conducerea familiei. 20

54:28 O conducere schimbătoare, intermitentă - uneori ţinând frâiele foarte ferm, alteori îngăduind ceea ce a fost condamnat - înseamnă nimicirea copilului. 21

54:29 Lege reciprocă pentru părinţi şi copii. Dumnezeu este Dătătorul Legii şi Regele nostru, iar părinţii trebuie să accepte regula Lui. Această regulă interzice orice formă de opresiune din partea părinţilor şi orice formă de neascultare din partea copiilor. Domnul este plin de iubire, îndurare, bunătate şi adevăr. Legea Lui este sfântă, dreaptă şi bună şi trebuie să fie respectată atât de părinţi, cât şi de copii. Regulile care ar trebui să guverneze vieţile părinţilor şi ale copiilor curg dintr-o inimă cu o iubire infinită, iar binecuvântarea cea bogată a lui Dumnezeu va rămâne asupra acelor părinţi care au ca regulă Legea Lui în casele lor şi asupra copiilor care ascultă de această

54:30 lege. Trebuie să se simtă efectul combinat al iubirii şi dreptăţii. "Mila şi adevărul se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută." Căminele care acceptă această disciplină vor merge pe calea Domnului, făcând dreptate şi judecată. 22

54:31 1. Manuscript 4, 1893.

54:32 2. Fundamentals of Christian Education, p.67.

54:33 3. Letter 74, 1896.

54:34 4. Manuscript 80, 1898.

54:35 5. Review and Herald, 13 mar. 1894.

54:36 6. Signs of the Times, 24 noi. 1881.

54:37 7. Letter 47a, 1902.

54:38 8. Fundamentals of Christian Education, p.67.

54:39 9. Letter 52, 1886.

54:40 10. Review and Herald, 29 ian. 1901.

54:41 11. Manuscript 24, 1887.

54:42 12. Signs of the Times, 11 mar. 1886.

54:43 13. Letter 8a, 1896.

54:44 14. Testimonies for the Church, Vol. 3, p.532.

54:45 15. Manuscript 7, 1899..

54:46 16. Testimonies for the Church, Vol. 3, p.532.

54:47 17. Id., Vol. 4, p.621.

54:48 18. Letter 69, 1896.

54:49 19. Testimonies for the Church, Vol. 4, p.127.

54:50 20. Signs of the Times, 9 feb. 1882.

54:51 21. Letter 69, 1896.

54:52 22. Manuscript 133, 1898.