Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Căminul adventist

Căminul adventist 50:11


50:11 Cărarea către ceruri este potrivită capacităţii copiilor. Am văzut că Domnul Isus ne cunoaşte neputinţele şi a împărtăşit experienţa noastră în toate lucrurile, cu excepţia păcatului; de aceea, El ne-a pregătit o cărare potrivită puterii şi capacităţii noastre şi, ca şi Iacov, a mers încet şi la pas cu copiii, atât cât au putut ei suporta, ca să putem beneficia de mângâierea companiei Sale şi să ne fie o călăuză continuă. El nici nu dispreţuieşte, nici nu neglijează şi nici nu părăseşte copiii turmei. El nu ne-a poruncit să mergem înainte şi să-i lăsăm. El nu o ia înainte, lăsându-ne pe noi în urmă cu copiii noştri. Oh, nu; ci El a netezit cărarea vieţii, chiar şi pentru copii. Iar părinţilor li se cere, în Numele Său, să-i conducă pe copii pe calea cea strâmtă. Dumnezeu a lăsat o cărare potrivită şi pentru puterea şi capacitatea copiilor. 9