Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Căminul adventist

Căminul adventist 49:2


49:2 Domnul Isus a binecuvântat copiii. Pe vremea Domnului Hristos, mamele şi-au adus copiii la El, pentru ca El să-Şi pună mâinile asupra lor şi să-i binecuvânteze. Prin acest act, ele îşi arătau credinţa în Isus şi profunda îngrijorare a inimii lor cu privire la binele prezent şi viitor al celor mici, încredinţaţi grijii lor. Însă ucenicii nu au socotit că este nevoie să-L întrerupă pe Învăţătorul doar de dragul copiilor şi, pe când încercau să le îndepărteze pe mame, Domnul Isus i-a mustrat pe ucenici şi a poruncit mulţimii să facă loc acestor mame credincioase şi copiilor lor. Şi a spus: "Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a unora ca ei."