Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Căminul adventist

Căminul adventist, 4


4:1 Cap. 2 - Temelii pentru un cămin adevărat

4:2 Cel mai atrăgător loc din lume. Deşi au asupra lor răspunderi grele în ce priveşte fericirea viitoare şi binele copiilor lor, părinţii au datoria de a face căminul cât se poate de atractiv. Aceasta va avea pe departe consecinţe cu mult mai mari decât câştigarea de bunuri şi bani. Din cămin nu trebuie să lipsească strălucirea soarelui. Simţământul căminului trebuie păstrat viu în inimile copiilor, astfel ca ei să-şi poată aminti de căminul copilăriei lor ca de un loc al păcii şi fericirii, asemănător cu cerul. Apoi, când ei vor ajunge la maturitate, vor încerca să fie, la rândul lor, o mângâiere şi binecuvântare pentru părinţii lor. 1

4:3 Căminul trebuie să fie pentru copii locul cel mai atractiv din lume, iar prezenţa mamei trebuie să constituie cea mai mare atracţie a acestuia. Copiii sunt firi sensibile, iubitoare. Ei sunt uşor de mulţumit şi uşor de nefericit. Printr-o disciplină blândă, prin cuvinte şi fapte iubitoare, mamele îşi pot lega copiii de inimile lor. 2

4:4 Curat, îngrijit, ordonat. Curăţenia şi ordinea sunt indispensabile administrării corespunzătoare a gospodăriei. Însă atunci când mama face din acestea datoriile cele mai importante ale vieţii ei şi se dedică lor în detrimentul dezvoltării fizice şi educaţiei mintale şi morale a copiilor ei, ea comite o greşeală tristă. 3

4:5 Credincioşii trebuie învăţaţi că, deşi poate sunt săraci, nu trebuie să fie neîngrijiţi şi dezordonaţi, atât ei ca persoane,

4:6 cât şi casele lor. Cei care nu simt importanţa curăţeniei ar trebui ajutaţi în această privinţă. Ei trebuie învăţaţi că aceia care Îl reprezintă pe Dumnezeul Cel Prea Înalt şi sfânt trebuie să-şi păstreze sufletele curate şi că această curăţenie trebuie să se extindă şi în ce priveşte îmbrăcămintea lor şi tot ce este în casă, astfel ca îngerii slujitori să poată consemna că adevărul a lucrat o schimbare în viaţă, curăţind sufletul şi rafinând gusturile. Aceia care, după ce au primit adevărul, nu fac nici o schimbare în vorbire sau purtare, în îmbrăcăminte şi locul în care stau, trăiesc pentru ei înşişi, nu pentru Hristos. Ei nu au fost născuţi din nou în vederea curăţirii şi sfinţirii...

4:7 Deşi trebuie să ne ferim de împodobire inutilă şi etalare, nu trebuie să fim neglijenţi şi nepăsători în ce priveşte înfăţişarea noastră exterioară. Tot ce ţine de persoana noastră şi de locul în care ne aflăm trebuie să fie curat, îngrijit şi atractiv. Tinerii trebuie educaţi în ce priveşte însemnătatea unei înfăţişări care să nu stârnească critică, o înfăţişare care să-L onoreze pe Dumnezeu şi adevărul. 4

4:8 Neglijarea curăţeniei va avea ca urmare boala. Suferinţa nu vine fără o anumită cauză. Sate şi oraşe considerate desăvârşite în ce priveşte sănătatea au fost afectate de puternice epidemii de friguri, ceea ce a produs moarte şi slăbirea organismului. În multe cazuri, mediul în care trăiau cei care au căzut victime ale acestor epidemii conţinea agenţi distructivi, care produceau otrăvuri în atmosferă, ce erau inhalate de familii şi de cei din împrejurimi. Este surprinzătoare ignoranţa ce domină, legată de efectele pe care le produc lenevia şi neglijenţa asupra sănătăţii. 5

4:9 Ordinea este necesară pentru un cămin fericit. Lui Dumnezeu nu-I plac dezordinea, neglijenţa şi lipsa dorinţei

4:10 de a fi desăvârşit. Aceste deficienţe constituie rele serioase şi tind să slăbească afecţiunea soţului faţă de soţie atunci când soţului îi place ordinea, să aibă copii frumos disciplinaţi şi o gospodărie îngrijită. O soţie şi mamă îşi poate face căminul fericit numai dacă îi place ordinea, ţine la demnitatea sa şi ştie să conducă bine treburile casei; iată de ce toţi aceia care dau greş în aceste puncte trebuie să înceapă de îndată să se educe pe sine în această direcţie şi să cultive acele lucruri de care au cea mai mare nevoie. 6

4:11 Grija şi sârguinţa trebuie combinate. Când ne predăm fără rezerve Domnului, datoriile simple, obişnuite, ale vieţii de familie vor fi văzute în adevărata lor însemnătate şi le vom aduce la îndeplinire potrivit cu voia lui Dumnezeu.

4:12 Trebuie să veghem, având în vedere venirea Fiului omului; de asemenea, trebuie să fim sârguincioşi; se cere şi să lucrăm, şi să aşteptăm; cele două trebuie unite. Aceasta va da echilibru caracterului creştin care va fi bine dezvoltat, simetric. Nu trebuie să avem simţământul că trebuie să neglijăm orice altceva şi să ne dedicăm doar meditaţiei, studiului şi rugăciunii; şi nici să fim fără astâmpăr şi mereu în grabă şi cu treburi, neglijând evlavia personală. Aşteptarea, vegherea şi lucrul trebuie îmbinate. "Nu leneşi în lucru; ci zeloşi în spirit; slujind Domnului." 7

4:13 Oferiţi condiţii pentru uşurarea lucrului. În multe cămine, soţia, mama, nu are timp să citească, să fie bine informată, nu are timp să comunice cu soţul ei şi nici să se ocupe de dezvoltarea mintală a copiilor lor. Nu există timp sau loc pentru un prieten drag, apropiat. Încetul cu încetul, ea se afundă în treburile gospodăreşti care îi sunt mai degrabă o corvoadă, iar puterea, timpul şi interesul ei sunt absorbite de lucrurile trecătoare. Prea târziu se trezeşte, descoperindu-se

4:14 străină în propria ei casă. Ocaziile preţioase pe care le-a avut pentru a-i influenţa pe cei dragi spre o viaţă mai nobilă, nefolosite, neîmbunătăţite, au trecut pentru totdeauna.

4:15 Faceţi ca gospodinele să se hotărască să trăiască după un plan făcut cu înţelepciune. Faceţi tot ce puteţi pentru a oferi condiţii care să uşureze munca şi să fie binefăcătoare pentru sănătate. 8

4:16 Chiar cele mai umile sarcini constituie lucrarea lui Dumnezeu. Orice lucrare pe care o facem, fie că este vorba de spălarea vaselor, aşezarea mesei, aşteptarea la căpătâiul bolnavului, gătitul, spălatul rufelor, este de importanţă morală... Cele mai umile sarcini trebuie acceptate; iar aceia care le preiau ar trebui să simtă că ei aduc la îndeplinire o lucrare necesară şi onorabilă şi că, în această misiune, fie ea cât de umilă, ei fac lucrarea lui Dumnezeu, tot aşa cum a făcut Gabriel când a fost trimis la profeţi. Toţi trebuie să lucreze în sfera lor de activitate. Femeia, în căminul ei, îndeplinind datoriile simple ale vieţii, poate şi trebuie să dovedească credincioşie, ascultare şi iubire tot aşa de sinceră ca şi îngerii în sfera lor. Orice lucrare este onorabilă când este în conformitate cu voia lui Dumnezeu. 9

4:17 1. Review and Herald, 2 feb. 1886.

4:18 2. Divina vindecare, p.283.

4:19 3. Signs of the Times, 5 aug. 1875.

4:20 4. Review and Herald, 10 iun. 1902.

4:21 5. Christian Temperance and Bible Hygiene, p.105, 106.

4:22 6. Testimonies for the Church, Vol. 2, p.298, 299.

4:23 7. Review and Herald, 15 sep. 1891.

4:24 8. Divina vindecare, p.269.

4:25 9. Testimonies for the Church, Vol. 3, p.79, 80.