21:1 Cap. 19 - Unde să fie aşezată noua locuinţă?
21:2 Principii călăuzitoare în alegerea aşezării. În alegerea aşezării locuinţei, Dumnezeu doreşte ca noi să avem în vedere, înainte de toate, influenţele morale şi religioase, care vor fi în jurul nostru şi al familiei noastre. 1
21:3 Vom alege societatea şi locul care sunt cele mai favorabile înaintării noastre spirituale, căutând să ne folosim de tot ce se poate din raza noastră de acţiune; fiindcă Satana ne va pune în faţă tot felul de obstacole pentru a face cât mai dificil progresul pe calea către ceruri. S-ar putea să locuim în locuri care vor constitui o încercare pentru noi, mulţi neavând posibilitatea de a sta în locul pe care l-ar dori; însă noi nu trebuie să ne expunem în mod voit acelor influenţe care sunt nefavorabile formării caracterului creştin. Când vine vremea să ne ocupăm de acest lucru, trebuie să fim de două ori atenţi, precauţi şi să ne rugăm pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să putem rămâne neafectaţi de un mediu stricăcios. 2
21:4 Evanghelia ne învaţă să apreciem lucrurile la adevărata lor valoare şi să acordăm cea mai mare atenţie lucrurilor care au cea mai mare valoare - lucrurile care vor dura. Această lecţie trebuie avută în vedere de cei care au răspunderea de a alege aşezarea casei lor. Nu ar trebui să-şi permită să se abată de la acest ţel înalt...
21:5 Când se caută un loc pentru aşezarea casei, fie ca acest scop să călăuzească alegerea. Nu vă lăsaţi stăpâniţi de dorinţa după bogăţii, de modă sau de obiceiurile din societate. Aveţi în vedere ceea ce tinde cel mai mult spre simplitate, curăţie, sănătate şi este de adevărată valoare...
21:6 În loc de a locui într-un loc unde poate fi văzută doar lucrarea omului, unde ceea ce se vede şi se aude ispiteşte la rău, unde agitaţia şi larma aduc oboseală şi frământare, duceţi-vă acolo unde puteţi privi
21:7 lucrările lui Dumnezeu. Găsiţi-vă odihna spiritului în frumuseţea, liniştea şi pacea naturii. Lăsaţi ochii să poată poposi asupra câmpurilor verzi, a crângurilor şi a dealurilor. Priviţi cerul albastru, neînnegurat de praful şi fumul oraşelor şi respiraţi aerul înviorător al cerului. 3
21:8 Primul cămin - un model. Căminul primilor noştri părinţi avea să fie un model pentru alte cămine, pe măsură ce copiii lor aveau să ocupe pământul. Căminul acela, înfrumuseţat de mâna lui Dumnezeu Însuşi, nu a fost un palat somptuos. Oamenii, în mândria lor, îşi găsesc plăcerea în edificii măreţe şi costisitoare şi aduc slavă lucrărilor mâinilor lor; însă Dumnezeu l-a aşezat pe Adam într-o grădină. Aceasta a fost locuinţa lui. Cerul albastru era domul; pământul cu florile lui delicate şi covorul de un verde viu, era pardoseala; iar ramurile verzi ale arborilor maiestuoşi erau baldachinul. Pereţii erau împodobiţi cu cele mai măreţe ornamente - lucrarea mâinilor marelui Artist Maestru. Din locul în care a fost aşezată sfânta pereche, învăţăm o lecţie pentru toate timpurile - că fericirea adevărată nu se găseşte în îngăduirea mândriei şi luxului, ci în comuniunea cu Dumnezeu, prin lucrurile create de El. Dacă oamenii ar acorda mai puţină atenţie celor artificiale şi ar cultiva mai multă simplitate, s-ar apropia cu mult de scopul intenţionat de Dumnezeu, prin crearea lor. Mândria şi ambiţia nu sunt niciodată satisfăcute, însă aceia care sunt cu adevărat înţelepţi vor găsi adevărata plăcere, care este înălţătoare, în sursele de bucurie pe care Dumnezeu le-a aşezat la îndemâna tuturor. 4
21:9 Locuinţa de pe pământ pe care a ales-o Dumnezeu pentru Fiul Său. Domnul Isus a venit pe acest pământ pentru a aduce la îndeplinire cea mai mare lucrare, care a fost îndeplinită vreodată între oameni. El a venit ca ambasadorul lui Dumnezeu pentru a ne arăta cum să trăim cel mai bine. Ce condiţii a ales Tatăl cel nemărginit
21:10 pentru Fiul Său? O casă singuratică pe unul din dealurile Galileii; o gospodărie întreţinută prin muncă cinstită, demnă; o viaţă plină de simplitate; luptă zilnică cu greutăţile; sacrificiul de sine, chibzuiala şi lucrul făcut cu bucurie; ora de studiu alături de mama sa, având deschise sulurile Scripturii; liniştea zorilor sau a amurgului din văile înverzite, lucrările sfinte din natură; studiul creaţiunii şi al providenţei şi comuniunea sufletească cu Dumnezeu - acestea au fost condiţiile şi ocaziile pe care le-a avut Domnul Isus în prima parte a vieţii Sale. 5
21:11 Casele de la ţară în Ţara Făgăduită. În Ţara Făgăduită, disciplina începută în pustie a fost continuată în condiţii favorabile pentru formarea de obiceiuri corespunzătoare. Oamenii nu erau îngrămădiţi în oraşe, ci fiecare familie avea pământul său, asigurând tuturor binecuvântările aducătoare de sănătate ale unei vieţi naturale, nepervertite. 6
21:12 Efectul mediului înconjurător asupra caracterului lui Ioan. Ioan Botezătorul, înainte mergătorul lui Hristos, a fost educat în primii ani de către părinţii săi. Cea mai mare parte a vieţii sale a petrecut-o în pustiu... Ioan a preferat să aleagă, în locul distracţiilor şi luxului vieţii de oraş, disciplina aspră a pustiei. Împrejurările erau favorabile formării unor obiceiuri ce aveau în vedere simplitatea şi tăgăduirea de sine. Neîntrerupt de larma lumii, el a putut studia aici lecţiile din natură, ale revelaţiei şi providenţei... Încă din copilărie, a reţinut care este misiunea sa şi a acceptat sfânta sarcină încredinţată. Pentru el, liniştea deşertului era o scăpare binevenită din societatea în care bănuiala, necredinţa şi necurăţia ajunseseră prezente aproape pretutindeni. El nu s-a încrezut în propria-i putere pentru a se împotrivi ispitei şi s-a ferit să fie mereu în
21:13 contact cu păcatul, ca să nu piardă simţul grozavei sale păcătoşenii. 7
21:14 Alţi oameni de valoare, proveniţi din cămine situate la ţară. Aşa stau lucrurile cu marea majoritate a celor mai buni şi nobili oameni din toate veacurile. Citiţi istoria lui Avraam, Iacov şi Iosif; a lui Moise, David şi Elisei. Studiaţi vieţile bărbaţilor de mai târziu, care au ocupat cu demnitate poziţii de încredere şi răspundere.
21:15 Mulţi dintre aceştia au crescut la ţară. Ei nu au ştiut ce este luxul. Nu şi-au petrecut tinereţea în distracţii. Mulţi au fost nevoiţi să lupte cu sărăcia şi greutăţile. Ei au învăţat de timpuriu să muncească, iar viaţa lor activă în aer liber a conferit vigoare şi elasticitate tuturor capacităţilor lor. Obligaţi să depindă de propriile lor resurse, ei au învăţat să lupte cu greutăţile şi să învingă obstacolele, dobândind astfel curaj şi perseverenţă. Ei au învăţat lecţia încrederii în propriile mijloace şi a stăpânirii de sine. Fiind la adăpost în mare măsură de asocierile rele, ei erau mulţumiţi cu plăcerile naturale şi prieteniile sănătoase. Gusturile lor erau simple, iar obiceiurile lor temperate. Erau călăuziţi de principii şi au crescut în curăţie, puternici şi demni. Când a sosit momentul începerii activităţii ce urma să dureze toată viaţa, ei aveau putere fizică şi mintală, bună dispoziţie a spiritului, capacitatea de a plănui şi executa şi tăria de a rezista în faţa relelor, lucru care i-a făcut să fie o putere pozitivă, spre bine, în lume. 8
21:16 1. Patriarhi şi profeţi, p.161.
21:17 2. Solii pentru tineret, p.322.
21:18 3. Divina vindecare, p.265, 268.
21:19 4. Patriarhi şi profeţi, p.34, 35.
21:20 5. Divina vindecare, p.266.
21:21 6. Id., p.200.
21:22 7. Testimonies for the Church, Vol. 8, p.221.
21:23 8. Divina vindecare, p.266-268.