Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Căminul adventist

Căminul adventist 11:30


11:30 în care se pune la încercare soliditatea principiului religios? Cu o hotărâre demnă de imitat, el ar trebui să spună deschis: "Eu sunt un creştin conştiincios. Eu cred că ziua a şaptea a săptămânii este Sabatul biblic. Credinţa şi principiile noastre merg în direcţii opuse. Nu putem fi fericiţi împreună, deoarece, dacă eu continuu să doresc mai departe cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu, mă voi deosebi tot mai mult de lume şi mă voi asemăna din ce în ce mai mult cu Hristos. Dacă tu continui să nu vezi frumuseţea lui Hristos şi nu te simţi atras de adevăr, vei iubi mai departe lumea, pe care eu nu o pot iubi, în timp ce eu voi iubi lucrurile lui Dumnezeu pe care tu nu le poţi iubi. Lucrurile spirituale trebuie judecate spiritual. Fără discernământ spiritual, tu nu vei putea înţelege ceea ce cere Dumnezeu de la mine sau să-ţi dai seama de obligaţiile pe care le am faţă de Stăpânul pe care-L slujesc; din această cauză, tu vei avea impresia că te voi neglija datorită îndatoririlor religioase. Nu vei fi fericit, ci gelos pe seama sentimentelor pe care le am faţă de Dumnezeu, iar eu voi fi sigură în ceea ce priveşte convingerile mele religioase. Când îţi vei schimba felul în care vezi lucrurile, când inima ta va răspunde cerinţelor lui Dumnezeu, când vei învăţa să-L iubeşti pe Mântuitorul meu, atunci relaţia noastră ar putea fi reluată."