3:24 Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.
Fiind socotiţi neprihăniţi. Întrucât oamenii nu au nimic cu ce să se aşeze într-o stare neprihănită înaintea lui Dumnezeu, îndreptăţirea trebuie să vină ca un dar fără plată. Numai când un om este pregătit, în toată smerenia, să recunoască faptul că e lipsit de slava lui Dumnezeu şi că nu are nimic în sine care să-l recomande înaintea lui Dumnezeu, doar atunci e făcut în stare, prin credinţă, să accepte îndreptăţirea ca un dar fără plată.
Fără plată. Gr. dorean, ,,gratuit”, ca un dar”. Comparaţi cu folosirea cuvântului în Matei 10,8; 2 Corinteni 11,7; Apoc 21,6; 22,17.
Harul. Gr. charis, apare de vreo 150 de ori în Noul Testament. Pavel a folosit acest termen însemnat mai mult decât oricare alt scriitor al Noului Testament, şi anume de aproximativ 100 de ori în epistolele sale. Asociatul său apropiat, Luca, a folosit cuvântul de vreo 25 de ori în Luca şi în Fapte, cei doi bărbaţi purtând răspunderea pentru aproximativ 80% din toate apariţiile din Noul Testament. ,,Har”, însă, nu era nicidecum un cuvânt inventat de apostoli. El era larg folosit într-o varietate de sensuri asociate, în LXX şi în literatura clasică şi greacă târzie. Totuşi, Noul Testament pare adesea să dea o semnificaţie specială cuvântului ,,har”, semnificaţie care nu e găsită pe deplin în altă parte.
În primul rând, ,,har” înseamnă ,,ceea ce dă bucurie sau plăcere”, incluzând ideea de frumuseţe, graţiozitate, drăgălăşenie, ceva ce delectează pe privitor. Comparaţi cu ,,harul este turnat pe buze” (Psa 45,2, LXX; cf. Prov 1,9; 3,22). Aceeaşi idee este prezentată în unele din apariţiile din Noul Testament. Când Isus a vorbit în Nazaret, ascultătorii Săi ,,se mirau de cuvintele pline de har, care ieşeau din gura Lui” (Luca 4,22). Pavel sfătuia pe credincioşii din Colose ca ,,vorbirea” lor ,,să fie totdeauna cu har” (Col 4,6).
,,Har” purta de asemenea ideea unui sentiment frumos sau agreabil, simţit sau exprimat faţă de un altul, ca de pildă, amabilitatea, favoarea, bunăvoinţa. Iosif a căpătat ,,trecere”, literal, ,,har” înaintea lui Faraon (Fapte 7,10; cf. vers. 46). Când predicau, ucenicii erau ,,plăcuţi”, literal, ,,aveau har”, înaintea întregului norod (Fapte 2,47). Pe când Isus era prunc, ,,harul lui Dumnezeu era peste El” (Luca 2,40). Cu siguranţă definiţia: ,,favoare nemeritată” este atribuită cuvântului nu este potrivită aici. ,,Har” trebuie înţeles în sensul din Luca 2,52, ,,era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor”, ,,creştea în har înaintea lui Dumnezeu şi a omului”.
Ca o expresie a sentimentului de bunăvoinţă, ,,har” era la fel folosit cu privire la recunoştinţă. Astfel, ,,va rămâne el îndatorat faţă de rolul acela?” [mulţumeşte el slugii aceleia?, KJV] (Luca 17,9) e, literal: ,,are el har faţă de sluga aceea?”. ,,Har” e adesea folosit în sensul acesta în expresia ,,mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu”, literal, ,,har Domnului” (1Cor 15,57; 2Cor 8,16; cf. Rom 6,17; 2Cor 2,14; 9,15). Cu siguranţă acesta nu este ,,favoarea nemeritată”, oferită de muritori lui Dumnezeu.
Ca o expresie substanţială de bunăvoinţă, ,,har” era folosit şi cu privire la un dar, o favoarea făcută, un avantaj. Iudeii au venit la Festus şi au dorit un ,,hatâr”, literal, ,,har” împotriva lui Pavel (Fapte 25,3). Pavel vorbeşte despre darul pe care-l adunaseră bisericile pentru săracii din Ierusalim ca fiind, literal, ,,har” (1Cor 16,3; cf. 2Cor 8,4.6.7.19).
Nici una din întrebuinţările acestea de mai sus nu diferă de acelea aflate în literatura greacă. Sensul distinctiv dat termenului ,,har” în Noul Testament şi mai ales în scrierile lui Pavel este acela al iubirii îmbelşugate, mântuire a lui Dumnezeu faţă de păcătoşi, aşa cum e descoperită în Isus Hristos. Evident, întrucât toţi oamenii ,,au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom 3,23),
o astfel de favoare şi o astfel de amabilitate din partea lui Dumnezeu sunt cu totul nemeritate de omul păcătos. Oamenii au trăit în ură şi răzvrătire faţă de Dumnezeu (cap. 1,21.39.32), au pervertit adevărul Lui (vers. 18.25), au preferat să se închine la dobitoace şi la târâtoare (vers. 23), au mânjit chipul Lui în propriile lor corpuri (vers. 24-27), I-au hulit numele (cap. 2,24) şi chiar au dispreţuit pe Dumnezeu pentru răbdarea şi îngăduinţa Lui (vers. 4). În cele din urmă, ei L-au ucis pe Fiul Lui, trimis ca să-i mântuiască (Fapte 7,25). Şi cu toate acestea, Dumnezeu a continuat să-l privească pe om cu iubire şi bunătate, ca descoperirea bunătăţii Lui să-l îndemne la pocăinţă (Rom 2,4).
Acesta este harul lui Dumnezeu în înţelesul particular al Noului Testament. Nu e numai favoarea lui Dumnezeu faţă de cei care ar putea să merite aprobarea Sa. El este iubirea Lui nemărginită, atotcuprinzătoare, transformatoare faţă de oamenii păcătoşi. Iar vestea cea bună a harului Său, aşa cum e descoperită în Isus Hristos, este ,,puterea lui Dumnezeu spre mântuire” (cap. 1,16). Nu e numai îndurarea şi bunăvoinţa lui Dumnezeu de a ierta, el este o putere de mântuire activă, dătătoare de energie şi transformatoare. În felul acesta, el poate să umple pe cineva (Ioan 1,14), poate să fie dat (Rom 12,3.6), este îndestulător (2Cor 12,9; cf. Rom 5,20), domneşte (Rom 5,21), învaţă (Tit 2,11.12), întăreşte inima (Evr 13,9). În unele cazuri, ,,harul” pare să fie aproape echivalent cu ,,Evanghelia (Col 1,6) şi cu lucrarea lui Dumnezeu, în general (Fapte 11,23; 1Pet 5,12). ,,Harul divin este măreţul element al puterii mântuitoare” (GW 70). ,,Hristos Şi-a dat viaţa pentru a face cu putinţă ca omul să fie refăcut după chipul lui Dumnezeu. Ceea ce atrage pe oameni laolaltă în ascultare de adevăr este puterea harului Său” (CT 249).
Răscumpărarea. Gr. apolutrosis, literal, ,,răscumpărare”, ,,eliberare prin răscumpărare”. Cuvântul grec constă din două părţi, apo ,,din” şi lutrosis, înrudit cu lutron, ,,răscumpărare”. Lutron este un termen obişnuit în scrierile vechi pentru a descrie preţul de răscumpărare pentru eliberarea sclavilor. Termenul e folosit pentru a desemna eliberarea din robie, din captivitate sau dintr-un rău oarecare, ideea plătirii unui preţ fiind de obicei cuprinsă. Cuvântul englez redeem vine de la un verb latin care înseamnă ,,a plăti înapoi”, ,,a răscumpăra”.
În Vechiul Testament, marele act tipic care simboliza răscumpărarea a fost eliberarea din Egipt. Iehova, ca răscumpărător sau eliberator, făgăduise: ,,Vă voi scăpa [răscumpăra] cu braţ întins” (Exo 6,6; cf. cap. 15,13). Scopul răscumpărării era consacrarea lui Israel în slujba lui Dumnezeu (Exo 6,7). Pentru a avea parte de răscumpărare, israeliţilor li se cerea să săvârşească un act de credinţă prin consumarea mielului pascal şi prin stropirea sângelui (Exo 12).
Tipurile acestea sunt împlinite în răscumpărarea omului din păcat şi moarte. Isus este ,,Mielul care a fost junghiat” (Apoc 5,12; cf. Ioan 1,29; 1Cor 5,7; 1Pet 1,18.19). Faptul că s-a plătit o răscumpărare sau un preţ pentru răscumpărarea noastră e clar învăţat în Noului Testament. Isus Însuşi declara că ,,Fiul omului a venit... ca să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi” (Marcu 10,45). Pavel vorbeşte despre Hristos ca despre Cineva ,,care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi” (1Tim 2,6). Creştinii sunt înfăţişaţi ca fiind ,,cumpăraţi” (2Pet 2,1) sau ,,cumpăraţi cu un preţ” (1Cor 6,20). ,,Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Gal 3,13). Astfel, într-un anumit înţeles, îndreptăţirea nu e fără plată, deoarece pentru ea s-a plătit un preţ foarte mare prin suferinţele şi moartea lui Hristos. Dar ea e fără plată pentru noi, întrucât preţul ei nu e plătit de noi, ci a fost plătit de Însuşi Fiul lui Dumnezeu.
Răscumpărarea aceasta ne iartă păcatele (Efes 1,7; Col 1,14; Tit 2,14; Evr 9,15; 1Pet 1,18.19), ne salvează de la putrezire şi moarte (Rom 8,23) şi, până la urmă, din starea cea rea prezentă, ducându-ne la una de slavă şi strălucire (Luca 21,28; Efes 4,30). Prin indreptăţire, Hristos ne răscumpără de sub pedeapsa păcatului, prin şi la data celei de-a doua veniri şi la înviere, de prezenţa păcatului.
Ca în cazul israeliţilor în eliberarea din Egipt, tot aşa acum participarea la planul divin de răscumpărare de sub păcat cer exercitarea credinţei, o recunoaştere şi o acceptare a lui Isus, Răscumpărătorul nostru, cu tot ceea ce implică un astfel de pas.
În Hristos Isus. Isus ,,a fost făcut de Dumnezeu, pentru noi, înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare” (1Cor 1,30). El este şi Răscumpărător (Tit 2,14) şi preţ de răscumpărare (1Tim 2,6). Nu e de mirare că Pavel putea să exclame: ,,Hristos este tot şi în toţi” (Col 3,11). Apostolul nu-şi pune ţinte mici când declara hotărârea lui de a nu şti ,,între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit” (1Cor 2,2). Deoarece a-L cunoaşte pe El înseamnă a cunoaşte întregul plan şi program de restaurare a lui Dumnezeu pentru om. Înţelepciune mai mare ca aceasta nu există.