Printable ModeMatei 26:75
|
26:75 Şi Petru şi-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Isus: Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori. Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar. Petru şi-a adus aminte. Mult prea evident Petru uitase avertizările repetate ale lui Isus, spuse întâia dată în odaia de sus şi din nou pe drumul către Ghetsemani (vezi la v. 34). Rădăcina acestei greşeli era în propria sa încredere în sine şi lauda de sine (v. 35). Acum, prea târziu, el şi-a adus aminte. Inconştient el împlinise cuvintele lui Isus. Umilinţa şi bunăvoinţa de a asculta de sfatul bun sunt adesea cea mai buna ocrotire contra săvârşirii unor greşeli nechibzuite. A ieşit afară. Şi anume, din curtea în care intrase cu vreo doua sau trei ore mai înainte. Potrivit cu Luca 22,61, Isus Şi-a îndreptat privirea în direcţia lui Petru chiar înainte de plecarea lui grăbită. După ce a umblat un timp încoace şi încolo fără nici o ţintă, Petru s-a aflat în Ghetsemani chiar în locul unde recent Domnul sau zăcuse întins la pământ (vezi DA 713). A plâns cu amar. Sau, ,,a izbucnit în lacrămi”. Daca Petru ar fi fost tot atât de zelos în a ţine seama de îndemnul lui Isus la ,,veghere şi rugăciune” (v. 41) cum era acum la vărsarea de lacrimi pentru cuvintele sale de trădare, nu le-ar fi rostit niciodată. Dar, deşi fără îndoială, lui Petru i se părea că totul era pierdut – inclusiv el însuşi – iubirea Mântuitorului l-a susţinut şi l-a trecut cu bine prin această tragică experienţă. La fel poate fi şi cu noi. Nici o oră nu este atât de întunecoasă, nici o experienţă de întristare şi înfrângere atât de amară, încât lumina lui Isus să nu poată da putere şi izbândă. Vezi DA 382. NOTE ADIŢIONALE LA CAPITOLUL 26 Nota 1 Toţi cei patru evanghelişti sunt de acord că Isus şi ucenicii Lui au celebrat Ultima Cină în noaptea care a precedat răstignirea pe cruce, că El a zăcut în mormânt în timpul Sabatului, şi că a înviat duminică dimineaţa devreme. Totuşi sinopticii numesc Ultima Cină, din noaptea care a precedat crucificarea, ,,Paştele”, în timp ce, potrivit cu Ioan, iudeii au celebrat cina pascală în noaptea care a urmat după crucificare. Afirmaţiile lui Ioan şi ale sinopticilor par astfel să fie în conflict. Cei mai mulţi comentatori critici înlătură acest conflict aparent cu observaţia făcută în treacăt că, evident, sau Ioan sau scriitorii sinoptici erau greşiţi. Dar aceia care cred în inspiraţia Scripturilor, resping o astfel de explicaţie şi propun, în schimb, una din diferitele soluţii posibile ale problemei. Pentru a evalua inteligent aceste soluţii este necesar, mai întâi, să revizuim datele biblice şi seculare cu privire la data şi însemnătatea tipica a Paştelui, cu factorii timp legaţi de Ultima Cină şi crucificare. Timpul Paştelui. Mielul pascal era junghiat târziu în după amiaza lui 14 Nisan, după sacrificiul obişnuit de seară şi mâncat cu pâine nedospită, după apusul soarelui în aceeaşi noapte, în decursul primelor ore ale lui 15 Nisan (Exod 12,6-14.29.33.42.51; 13,3-7; Numeri 9,1-5; 33,3; Deuteronom 16,1-7; Iosif, Antichităţi, ii 14.6; iii 10.5; xi 4.8 [ 311, 312; 248, 249; 109; 110 ]; Război 4.3.1 [98, 99]; vi 9.3 [423]; Filo De septenario, sec. 18; Mişna, Pesahim 5.1, ed. Soncino a Talmudului, p. 287). 15 Nisan, un sabat ceremonial, marca şi începutul Sărbătorii Azimilor (Exod 12,8.18.34.39; Levitic 23,5.6; Numeri 28,16.17; Deuteronom 16,3.4.8, Antichităţi iii 10.5 [249]; cf. ii 15.2 [318]). La 16 Nisan, a doua zi a sărbătorii, era prezentat la Templu snopul de legănat al primelor roade (vezi Levitic 23,10-14; Antichităţi, iii 10.5 [250, 251]). Termenul ,,Paşte” a fost aplicat originar numai la 14 Nisan, dar pe vremea lui Hristos era uneori folosit şi pentru Sărbătoarea Azimilor (Antichităţi ii 14.6; xi 4.8; xiv 2.1 [311-313; 109-111; 21]; xvii 9.3; Război ii 1.3; v 3.1 [10; 99]. Aparent, la fel, termenul Sărbătoarea Azimilor era folosit pentru a cuprinde Paştele (Luca 22,7; Fapte 12,3.4; cf. cap. 20,6). Tabelele care pretind a da date pentru era creştină, pentru fiecare luna nouă pascală, în timpul lucrării Domnului, nu sunt de un real ajutor în problema aceasta, deoarece toate aceste tabele sunt bazate pe metode iudaice moderne de calculare a timpului Paştelui. Nu se ştie astăzi cum coordonau iudeii de pe vremea lui Hristos calendarul lor lunar cu anul solar, cu toate presupusele afirmaţii savante contrarii. Deci, este imposibil de determinat cu certitudine absolută ziua săptămânii sau chiar, totdeauna, luna în care a căzut Paştele vreunui an din timpul lucrării Domnului. Pentru o discutare a acestei probleme, vezi vol. II, p. 100-105; vol. V, p. 250-264. O pervertire demnă de luat în seamă a datelor biblice cu privire la timpul Ultimei Cine este teoria crucificării în ziua de miercuri, care susţine: 1) că data erei creştine a lunii pline pascale a anului crucificării poate fi determinata cu absolută exactitate (vezi p. 258), 2) că expresia idiomatică ebraica ,,trei zile şi trei nopţi” arată o perioadă de 72 de ore întregi (vezi vol. I, p.182; vol. II, p.136, 137; vol. V, p. 248-251) şi 3) că textul grec din Matei 28,1 (vezi comentariul acolo), atribuie învierea în Sabat după-amiaza. Teoria aceasta nu poartă semnele ştiinţei temeinice şi este cu totul în contradicţie cu înţelesurile biblice ale termenilor. De aceea nu rezistă. Unii au susţinut că expresia “seară”, din Exod 12,6, literal ,,între cele două seri”, denotă momentul apunerii soarelui cu care se începe 14 Nisan sau perioada dintre apus şi întuneric. Deşi unii comentatori moderni au adoptat teoria această, o cercetare atentă a altor pasaje biblice, a scrierilor lui Iosif şi ale lui Filo şi a tratatului Pesahim (vezi Mişna, Pesahim 4.1, ed. Soncino a Talmudului, p. 243; 5.1.10. ed Soncino a Talmudului, p. 287-, 325, Talmud Pesahim 58a, ed. Soncino, p. 287-290; şi alte referiri citate mai sus) nu oferă nici o dovadă clară în sprijinul ei. Vezi p.265. Semnificaţia tipică a Paştelui – Mielul pascal Îl preînchipuia pe Hristos, ,,Mielul lui Dumnezeu, care ridica păcatele lumii” (Ioan 1,29), ,,Hristos Paştele nostru”, care trebuia să fie ,,jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5,7). La fel, snopul de legănat al Sărbătorii Azimilor preînchipuia pe ,,Hristos... înviat din morţi, pârga celor adormiţi” (1 Corinteni 15,20.23). Ultima Cină şi răstignirea – Următoarele afirmaţii cronologice par să fie sau explicite sau implicite în naraţiunea Evangheliei şi sunt oarecum general acceptate de către cercetătorii Bibliei. Soluţii propuse ale problemei – În lumina celor de mai înainte, să examinam timpul Paştelui în anul crucificării. Comentatorii conservatori au căutat în general să rezolve problema pe temeiul uneia dintre cele patru presupuneri următoare: d. Ca pe vremea lui Hristos, deosebiri sectare cu privire la calcularea calendaristică, cu privire la faptul daca 14 şi 16 Nisan trebuiau sa fie corelate cu anumite zile ale săptămânii, dusese, în practică, la o celebrare a Paştelui în doua zile succesive, adică, o dublă celebrare. Potrivit cu presupunerea aceasta, o partidă religioasa (Fariseii şi alţi conservatori) ar fi considerat că 14 Nisan cădea joia în anul răstignirii, iar cealaltă (Saducheii Boethusiani şi alţi liberali) că ea cădea vinerea. În felul acesta Hristos şi ucenicii au celebrat probabil Paştele cu întâia grupă – ,,Paştele” sinopticilor – iar conducătorii iudei l-au celebrat noaptea următoare – ,,Paştele” lui Ioan. Presupunerea aceasta diferă de cea precedentă prin aceea ca nici Hristos, nici ucenicii nu erau singuri în celebrarea din partea lor a Paştelui. În ce priveşte o tratare a mai detailată au fost făcute încercări de a armoniza afirmaţiile lui Ioan şi ale sinopticilor cu privire la timpul Ultimei Cine în legătură cu Paştele, cititorul este îndrumat de următoarele: Grace Amadon, ,,Calendaristica iudaică veche”, Jurnal de literatură biblică, vol. 61, partea 4, 1942, p.227-280; CK Barrett, Evanghelia După Sf. Ioan, p. 39-41; J.H.Bernard, Comentariu critic internaţional la Sf. Ioan, vol.1, p.cvi-cviii; D. Chwolson, Ultima masă pascală a lui Hristos şi ziua morţii Lui; Enciclopedia biblica internaţională standard, art. “Cronologia Noului Testament”; J.K.Klausner, Isus din Nazaret, tr. Herbert Danielby, p. 326-329; AT Robertson, Tablouri verbale în Noul Testament, la Matei 26,17; Ioan 18,28; H.L.Strack şi Paul Billerbeck, Kommentar zum Neuen Testament, vol.2, p.812, 813. (Vezi note bibliografice la p. 82, 102, 265). În ce priveşte o tratare deplină a problemelor calendaristice implicate, vezi p. 248-264. Aprecierea soluţiilor propuse – Aceste patru soluţii propuse pot fi apreciate după cum urmează: lui Hristos. 2) Exprimarea cea mai naturală şi mai evidentă a acestor pasaje în contextul lor (vezi referirile expuse la p. 534, paragraful e îndreaptă atenţia la concluzia că scriitorii sinoptici vorbesc consistent şi de repetate ori despre Ultima Cină ca fiind ,,Paştele. 3) Atât comentariul lui Marcu (cap. 14,12), cât şi a lui Luca (cap. 22,7), ca şi ziua care a precedat Ultima Cină a fost ,,ziua întâia a Azimilor, când ei junghiau Paştele” (vezi Marcu 14,12), ar părea să înlăture orice posibilitate ca ,,Paştele” sinopticilor n-ar fi putut sa fie decât o adevărată masă pascală (cf. DA 642, 646, 652, 653; EW 165; GC 39 ). Se pare că ucenicii au lua ca de la sine înţeles că joia era ziua de pregătire pentru Paşte, adică, ziua în care mielul pascal trebuia să fie junghiat şi fript (vezi p. 533). bătoririi Azimilor. Dar, deşi se poate admite că Ioan s-ar fi putut să folosească cuvântul ,,Paşte” în acest sens adaptat (vezi udecarea şi executarea lui Isus imediat, înainte de sărbătoare, pentru a evita amânarea cazului până după sărbătoare, ar părea să înlăture orice posibilitate că sărbătoarea deja începuse (Matei 21,3-5; Marcu 14,1.2; cf. DA 703). 4 ) Legea iudaica, aşa cum a fost mai târziu codificată în Mişna şi Talmud, interzicea judecarea intr-o zi de sărbătoare a unui caz care cerea pedeapsa cu moartea ( Mişna, Bezah 5.2, ed. Soncino a Talmudului, p. 185; Sanhedrin 4.1; ed. Soncino a Talmudului, p. 185 ), sau cumpărături, ca de exemplu aceea de pânza de înfăşurat şi poate şi de mirodenii pentru îmbălsămarea trupului lui Isus (Marcu 15,46; Luca 23,56; totuşi, vezi Mişna, Shabbath 23.5, ed. Soncino a Talmudului, p. 771). Călcarea acestor reglementari – daca erau în vigoarea în vremurile anterioare, aşa cum pare probabil şi dacă, intr-adevăr, se ţinea seama de ele, lucru care totuşi nu poate fi stabilit (vezi nota2) – ar părea să excludă posibilitatea ca arestarea, judecarea şi crucificarea sa fi avut loc la 15 Nisan, ziua întâia a Sărbătorii Azimilor şi un sabat ceremonial. 5) Pregătiri pentru îmbălsămarea trupului lui Isus (Luca 23,54 la 24,1), aşa cum au făcut femeile în ziua crucificării, erau considerate muncă, şi ca atare, ar părea necorespunzătoare chiar pentru un sabat ceremonial (Levitic 23,7; totuşi, vezi Mişna, Sabbath 23.5, ed. Soncino a Talmudului. p.771). La apusul zilei crucificării, femeile ,,în ziua Sabatului, s-au odihnit după lege” (Luca 23,56), evident o referire la Sabatul poruncii a patra. 6) Daca, aşa cum presupune punctul acesta de vedere, învierea a avut loc la 17 Nisan, sau a treia zi. Dar jertfirea primelor roade, un simbol al învierii Domnului, avea loc în ziua a doua, sau 16 Nisan (vezi Levitic 23,10-14;1 Corinteni 15,20.23; cf. GC 399; DA 785, 786). Deci, în acord cu punctul acesta de vedere, învierea nu a avut loc la data cerută de simbolul ceremonial al snopului legănat. 7) În literatura iudaică, ,,pregătirea Paştelui” (Ioan 19,14) este aplicată consistent la 14 Nisan şi nu la 15 Nisan, aşa cum ar cere punctul acesta de vedere (vezi Mişna Pesahim 4.1.5,6, ed. Soncino a Talmudului, p. 243, 268, 271). 8) ,,Paştele era ţinut [de iudei în general] aşa cum fusese de secole [cu alte cuvinte, în decursul primelor ore ale lui Nisan 15 (vezi p. 533), în timp ce Acela către care el arata, fusese ucis de mâini nelegiuite [târziu în 14 Nisan] şi zăcea în mormântul lui Iosif” (DA 774; cf. GC 399). c. Punctul de vedere că Ultima Cină, deşi o adevărată masă pascală, a avut loc cu 24 de ore mai înainte de timpul când iudeii, în general o celebrau, admite ca o astfel de practica era cu putinţa. Punctul acesta de vedere, spre deosebire de cel precedent, ia în consideraţie faptul că crucificarea a avut loc ca împlinire a simbolului procurat de junghierea mielului pascal la 14 Nisan. Era, după cum se ştie, imposibil pentru Hristos să mănânce mielul pascal la timpul obişnuit şi, în acelaşi timp, El Însuşi ca adevăratul Miel pascal, să fie ucis la timpul obişnuit pentru junghierea mieilor pascali. Ar părea mai important ca moartea Lui să se sincronizeze cu moartea mieilor pascali decât mâncarea din partea Lui a Paştelui să se sincronizeze cu timpul oficial pentru mâncarea acelei mese (p. 533, 534; GC 399). În acord cu aceasta, mâncarea din partea Lui a Paştelui ar avea loc mai devreme decât timpul regulat stabilit pentru el, dacă tipurile junghierii mielului şi aducerea primelor roade urmau să fie implinite “nu numai în ce priveşte evenimentul dar şi în ce priveşte timpul” (GC 399). Totuşi, şi vederea aceasta are de întimpinat dificultăţi. Este dificil de a vedea cum Isus şi ucenicii, ca singurele excepţii la regulă , ar fi putut să fi celebrat Paştele cu o zi mai înainte de timpul obişnuit. Notaţi că: 1) Nu există nici o dovadă istorică despre cineva care să fi mâncat cândva Paştele mai devreme. Mieii pascali trebuiau sa fie junghiaţi la Templu (Mişna, Pesahim 5.5-7, ed. Soncino a Talmudului, p. 323, 324) la un timp specificat (vezi p. 533) şi, în consecinţă, pe cât ne este relatat, nu era nici o prevedere pentru junghierea lor la vreun alt timp decât târziu în după amiaza lui 14 Nisan (în ce priveşte o excepţie, vezi Numeri 9,6-11). 2) Pe cât se pare, ucenicii au recunoscut joia ca ziua în care trebuia să se facă pregătirile pentru Paşte, în anul crucificării (vezi Matei 26,17; Luca 22,7) şi părea să ia ca de la sine înţeles că joi noaptea era timpul corespunzător pentru a mânca cina pascală. Nu suntem informaţi dacă subiectul fusese discutat şi Isus îi informase că timpul celebrării urma să fie o excepţie şi să vina joia în loc de vineri noaptea, sau dacă ei considerau că joi noaptea era un timp normal pentru celebrare. Scriitorii sinoptici tac cu privire la ceva ce ar fi în afară de lucrurile obişnuite cu privire la mâncarea Paştelui joi noaptea de către Isus şi ucenici. d ) Punctul de vedere că a fost o dublă celebrare a Paştelui este bazat pe una sau alta dintre diferitele ipoteze. Cea care este poate cea mai plauzibilă dintre aceste ipoteze susţine că ,,Paştele” sinopticelor era cel celebrat de Farisei şi de alţi iudei conservatori, în timp ce acela al lui Ioan era cel ţinut de Saducheii Boethusiani mai liberali şi de alţii care simpatizau cu interpretarea lor a Scripturii (Saducheii Boethusiani din timpul lui Hristos sunt cunoscuţi pentru a fi susţinut ca ,,Sabatul” din Levitic 23,11 se referea la un Sabat săptămânal şi nu la un sabat ceremonial. Aceia care prezintă punctul acesta de vedere presupun că intr-un an ca anul 31 d.Hr., când, zic ei, 16 Nisan ar fi căzut în Sabatul săptămânal, Saducheii ar fi pledat pentru ajustarea calendarului lunar iudaic pentru a face ca 16 Nisan să cadă în ziua întâia a săptămânii. Aceasta ar fi putut, se admite, să fi dat naştere la o dublă sărbătoare a Paştelui, dar nu exista nici o dovadă că, în practica reală, s-a făcut vreodată aşa. Totuşi, prin aceea că face ,,Paştele” sinopticilor şi pe acela din Ioan să fie amândouă ocazii valabile pentru celebrarea Paştelui, teoria aceasta oferă o soluţie posibilă a afirmaţiilor aparent contradictorii ale diferiţilor scriitori ai Evangheliei. Concluzii – Avem aici încă un caz când necunoaşterea noastră prezentă a practicilor iudaice din vechime pare să fie cauza incapacităţii noastre de a armoniza clar afirmaţiile care par să se contrazică cu ale lui Ioan şi ale sinopticilor. Totuşi, pe temeiul tuturor dovezilor disponibile, dar fără a adopta nici una dintre aceste patru explicaţii propuse, comentariul acesta sugerează posibilitatea următoarei succesiuni a evenimentelor legate de Ultima Cină, crucificare şi Paşte: c. Că Isus a murit pe cruce cam pe la timpul sacrificiului de seară şi junghierea mieilor pascali, vinerea, 14 Nisan. d. Că, în anul crucificării, celebrarea oficială a Paştelui venea vineri noaptea, după crucificare. prin ,,Hristos Paştele nostru” care ,,a fost jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5,7). Nota 2 Conducătorii naţiunii deja ajunseseră la decizia cu privire la ceea ce să facă cu Isus; tot ce le lipsea acum era dovada plauzibilă cu care sa justifice acţiunea lor. Ei hotărâseră pe deplin să-L osândească la moarte, dar nu ştiau cum să facă aceasta şi totuşi să păstreze aparenţele legalităţii. Când consiliul s-a întrunit, conducătorii erau intr-o stare încordată, temându-se că planul lor lipsit de scrupule ar putea sa dea greş. Ei se temeau: 1) că poporul, care lua tot mai mult partea lui Isus în opoziţie cu ei (vezi Ioan 12,19), ar putea încerca să-L salveze; 2) că amânarea rezolvării cazului, mai ales amânarea judecării până după vremea Paştelui, ar putea da naştere la o reacţie publică în favoarea Lui, căreia ei nu i-ar fi putut rezista; 3) că unii din propriile lor rânduri ar fi putut vorbi în apărarea Lui, ca la ocaziile precedente (vezi la Matei 26,66) şi să ceara să se facă dreptate; 4) că în ciuda tuturor eforturilor lor, ar fi putut da greş în intenţia lor de a-L condamna pe Isus; 5) că Caiafa n-ar fi fost în stare să ducă procesul la sfârşit; 6) că s-ar fi putut face o încercare de a examina natura minunilor lui Isus în Sabat; 7) că Isus ar fi putut trezi prejudecăţile în conflict ale Fariseilor şi ale Saducheilor, şi să dezbine astfel consiliul, aşa cum a procedat Pavel la o ocazie de mai târziu (Fapte 23,6-10), făcând în felul acesta cu neputinţă să se ia o hotărâre; 8) că Isus ar fi putut să dea la iveala unele fapte neplăcute în privinţa vieţii lor personale, cum şi cu privire la mijloacele ilegale pe care le foloseau împotriva Lui. Pe măsură ce procesul înainta, Isus le-a dat şi motiv să stea în teama de moarte cu privire la marea zi finala a judecăţii. Vezi DA 698-708. Doi paşi fundamentali erau necesari pentru a condamna şi executa pe Isus: 1) judecarea religioasă înaintea Sinedriului (vezi la v. 57) pentru ca decizia contra Lui să poată apărea ca justificată pe temeiul legii iudaice, şi 2) judecarea civilă înaintea lui Pilat (vezi la v. 57) pentru a obţine aprobarea romana pentru executarea sentinţei de moarte. Acuzaţia adusa împotriva lui Isus înaintea Sinedriului, pe temeiul căreia a fost condamnat la moarte, era blasfemia, mai ales pretenţia Lui că era Fiul lui Dumnezeu. Acuzaţia adusă împotriva Lui înaintea autorităţilor romane era aceea de răzvrătire şi nesupunere. Erau cu totul şapte trepte în judecată (DA 760), patru dintre acestea fiind înaintea autoritarilor religioase şi trei înaintea autorităţilor civile. Scopul, natura şi rezultatul fiecăreia dintre aceste şapte audieri şi judecaţi erau, după cum urmează: 1. 1. Audierea preliminară înaintea lui Ana. (Vezi la Ioan 18,13-24; cf. DA 698-703). Ana (vezi la Luca 3,2) fusese mare preot de la anul 7-14 d.Hr. El era onorat şi respectat ca cel mai vârstnic bărbat de stat al naţiunii, şi ,,sfatul lui era căutat şi pus în practica ca şi cum ar fi fost glasul lui Dumnezeu” (DA 698). Din cauza popularităţii Lui Isus între oameni, era considerat necesar să se păstreze aparenţa legalităţii în procedarea cu El. Sinedriul deja hotărâse să-L înlăture pe Isus (Ioan 5;16.18; 7,19; 8,37.40; 11,53; cf. Matei 12;14; Marcu 3,6; Ioan 10,31.39), dar, după doi ani de strădanie de a statornici un cap de acuzaţie împotriva Lui (vezi DA 213; 699), ei încă nu fuseseră în stare să formuleze un plan pe temeiul căruia să poată să-şi realizeze scopul. Era deci considerat potrivit ca Ana să conducă o examinare personala a lui Isus pentru a obţine, dacă era cu putinţă, acuzaţii care puteau fi ridicate împotriva Lui. Această audiere preliminară a avut loc aproximativ intre orele 1 şi 2 vineri dimineaţa. Ana a dat cu totul greş şi a fost adus cu totul la tăcere de logica incisivă a răspunsului lui Isus (Ioan 18,23; DA 700). 2. 2. Audiere preliminara înaintea lui Ana şi a lui Caiafa. (Vezi DA 703, 760). După ce L-au arestat pe Isus, Ana şi Caiafa au convocat un grup selecţionat cu grijă din membri ai Sinedriului (vezi la v. 59) pentru o sesiune imediată, în nădejdea osândirii lui Isus înainte ca prietenii Lui să fi putut vorbi în favoarea Lui şi înainte ca influenţa opiniei publice să se poată opune deciziei lor de a-L înlătura. Potrivit cu Hristos Lumina lumii ( p. 708), Ana şi Caiafa au făcut o a doua încercare de a scoate dovezi incriminatorii de la Isus care ar fi putut fi folosite la judecată, în timp ce membrii aleşi ai Sinedriului se adunau, dar nu au avut nici un succes. Ca mare preot, Caifa era preşedinte din oficiu al Sinedriului şi urma deci sa prezideze la judecata, dar lipsa lui relativă de experienţă (vezi DA 698) a trezit temeri că el nu ar fi putut fi în stare să împingă acuzaţia până la luarea unei decizii. Scriitorii Evangheliei nu menţionează aceasta a doua audiere preliminara, neoficiala, faţă de prima judecare înaintea Sinedriului, care a avut loc între orele 2 şi 3 a.m. (vezi DA 703). 3. 3. Judecata din timpul nopţii înaintea Sinedriului. (Vezi la cap. 26,57-75; cf. DA 703-714). Potrivit cu legea iudaică, curtea trebuia să judece în cazuri de pedepse capitale în cursul zilei. Mişna enunţă regula în felul acesta: “Procesele civile sunt judecate ziua şi terminate noaptea. Dar acuzaţiile capitale trebuie sa fie judecate ziua şi terminate ziua” (Sanhedrin 32 [p. 200] ). Conducătorii se temeau de o încercare de a-L salva pe Isus dacă rămânea mai departe arestatul lor. Ei îşi aduceau aminte că încercări anterioare de a-L înlătura pe Isus fuseseră dejucate de anumiţi membri (vezi la v. 66). De aceea ei s-au hotărât sa rezolve cazul şi sa Îl predea pe Isus romanilor, înainte ca cineva să aibă prilej să vorbească în apărarea Lui. Judecarea a avut loc aproximativ intre orele 3 şi 4 dimineaţa. În acest anotimp al anului, zorii se ivesc pe la ora 4, la latitudinea Ierusalimului şi soarele răsare pe la 5,30 timpul local. Judecata aceasta a avut ca rezultat un verdict unanim de moarte (vezi la v. 66), dar verdictul trebuia să fie afirmat la lumina zilei pentru a fi legal (vezi enunţarea din Sanhedrin, 32 a de mai sus). 4. 4. Judecata din timpul zilei înaintea Sinedriului. (Vezi la Luca 22;66-71; cf. DA 714, 715).Legea iudaică interzicea ţinerea de judecăţi noaptea în cazuri în care pedeapsa ar fi putut fi moartea, şi nici nu putea fi dat, în nici un caz, un verdict în cazurile de pedeapsă cu moartea (vezi la nota 3). În acord cu aceasta, decizia Sinedriului la care se ajunsese cu unanimitate trebuia, pentru a păstra un aspect de legalitate, să fie reafirmată la lumina zilei. Lucrul acesta l-a făcut Sinedriul când s-au adunat din nou, la scurt timp după răsăritul soarelui. Ei L-au condamnat pe Isus ca fiind vrednic de moarte şi au căzut de acord să-L predea autoritarilor romane pentru executare. 5. 5. Întâia judecare înaintea lui Pilat. (Vezi la Luca 23;1-5; Ioan 18,28-38; cf. DA 723-728).Pilat a fost trezit devreme dimineaţa, aproximativ la ora 6 sau la scurt timp după aceea. În timpul cercetării sale, el a făcut cunoştinţă cu probele procesului şi a ajuns să fie convins de nevinovăţia lui Isus. Dacă nu ar fi fost vrăjmăşia vădită a iudeilor, el L-ar fi eliberat. Aflând că Isus era din Galileea, L-a trimis la Irod Antipa, care la vremea aceea era la Ierusalim, venit probabil ca să participe la Paşte. 1. 6. Audierea înaintea lui Irod Antipa. (Vezi la Luca 23,6-12; cf. DA 728-731). Deşi arestarea avusese loc la Ierusalim, Isus era galileean, şi Irod Antipa, un rege roman marioneta al Galileei şi Pereei (vezi la Luca 3,1.2), putea să cerceteze cazul şi să dea sentinţa. El era convins că Isus era nevinovat şi mai întâi avea de gând să-L elibereze, dar a refuzat să dea sentinţa, şi L-a trimis înapoi la Pilat. Aceasta audiere a avut loc aproximativ la ora 7, vineri dimineaţă. 2. 7. A doua judecare înaintea lui Pilat. (Vezi la Matei 27,15-31; Ioan 18,39 la 19,16; cf. DA 731-740). Guvernatorul roman al Iudeei şi Samariei a căutat diverse mijloace ca să Îl elibereze pe Isus, dar în zadar. Când iudeii au ameninţat că vor prezenta felul lui de purtare în proces la autorităţile din Roma, Pilat a capitulat la cererea lor ca să-L crucifice pe Isus. Judecata aceasta a început probabil pe la ora 8 a.m. şi s-a terminat înainte de ora 9 a.m. (Marcu 15,25). Diferite aspecte ale procedurii juridice contra lui Hristos erau în contradicţie cu legea iudaică, aşa cum a fost mai târziu codificată în Mişna, o colecţie de tradiţii orale iudaice de până la sfârşitul secolului al II-lea d.Hr. Anumite secţiuni ale colecţiei reflectau o tradiţie ulterioara vremii lui Isus. Dar în măsura în care diferite legi erau deja în vigoare pe vremea lui Isus, călcarea lor reprezintă o pervertire a dreptăţii în modul în care a fost condus procesul Lui. În cele ce urmează, este redata o lista parţială de legi judecătoreşti mişnaice: 1. 1. Acuzaţiile care implică o pedeapsa cu moartea, trebuiau să fie judecate în timpul zilei (Sanhedrin 4.1, ed. Soncino a Talmudului, p. 200; vezi DA 710). Aceasta corespundea şi pentru cazurile civile. 2. 2. Verdictul în cazurile care cereau pedeapsa capitală trebuia să fie dat în timpul zilei. ,,Acuzaţiile capitale trebuiau să fie judecate în timpul zilei şi să fie hotărâte în timpul zilei” (Sanhedrin 4.1, ed. Soncino a Talmudului, p.200). 3. 3. Un verdict nefavorabil Într-un caz care cerea pedeapsa capitală trebuia sa fie amânat până ziua după ce fuseseră ascultate toate dovezile. ,,Acuzaţiile care cereau pedeapsa capitala trebuiau decise în aceeaşi zi dacă era un verdict favorabil, dar numai a doua zi dacă era un verdict nefavorabil” ( ibid ). 4. 4. Pentru ca un verdict nefavorabil intr-un proces care cerea pedeapsa cu moartea trebuia să fie amânat până în ziua după ce se termina audierea, un astfel de proces nu putea fi ţinut vinerea sau intr-o zi care preceda o sărbătoare religioasă. De aceea nu se ţin Judecaţi în ajunul unui Sabat sau unei Sărbători” ( ibid. ) 5. 5. Martorii care aduceau mărturie contradictorie urmau să fie descalificaţi şi mărturia lor respinsă. Dacă martorii “se contrazic unul pe altul … dovada lor este neavenită” (ibid. 5.2 [p. 256]). 6. 6. Acuzaţia de blasfemie, pe temeiul căreia Caifa cerea pedeapsa cu moartea (v. 65, 66) era nevalabilă. În acord cu ibid 7.5 (p. 378). ,,Hulitorul este pedepsit numai dacă rosteşte Numele [divin]” însuşi, care este Yahweh (Iehova) şi pedeapsa pentru blasfemie era moartea prin spânzurare (ibid 6.4) [p. 30 ] sau uciderea cu pietre (ibid. 7.4 [p. 359]). Isus nu a folosit numele sacru al lui Dumnezeu (vezi la v. 64 – [,,Tu zici !”]) 7. 7. Cel puţin în cazul unui om condamnat la uciderea cu pietre, trebuia sa se dea orice prilej martorilor sa depună mărturie în favoarea lui: “Un om este aşezat la uşa curţii de judecată cu un steag de semnalizare în mâna şi un călăreţ era staţionat la o oarecare distanţă în raza lui de vedere şi atunci, dacă cineva zice: ,,Am ceva [în plus] de spus în favoarea lui”, el [semnalizatorul] flutura steagul şi călăreţul alerga şi-i opreşte. Şi chiar dacă el însuşi zice: ,,Am ceva de prezentat în favoarea mea”, el este adus înapoi, chiar de patru sau de cinci ori, cu condiţia insă ca să fie ceva esenţial în susţinerea lui. Dacă atunci ei îl găsesc nevinovat, îl reabilitează, dar dacă nu, el este dus mai departe să fie ucis cu pietre. Şi un crainic îl precede [strigând: cutare şi cutare, fiul lui cutare şi cutare, este dus să fie ucis cu pietre pentru că a săvârşit cutare şi cutare fapta rea, şi cutare şi cutare sunt martorii lui. Oricine ştie ceva în favoarea lui, să vină şi să spună” (ibid. 6.1) [p. 275, 281]). Evident aceste prevederi au fost trecute cu vederea cu prilejul procesului lui Isus. Nu exista scuză pentru faptul că nu au fost invitaţi martori ai apărării. Alte încălcări ale codului penal iudaic la procesul lui Isus au fost: 1. Judecarea înaintea unui grup de judecători selecţionaţi din cauza prejudecaţii lor contra acuzatului, cu excluderea deliberata a membrilor favorabili Lui (cf. DA 699, 710). 2. A fost tratat ca un criminal condamnat înainte de a fi fost judecat legal şi găsit vinovat (cf. DA 703, 710). În acord cu legea iudaica, un om era considerat nevinovat până când era dovedit vinovat (vezi DA 699). ,,Procese civile pot fi deschise fie pentru achitare, fie pentru condamnare; acuzaţiile care cereau pedeapsa cu moartea trebuiau să fie deschise pentru achitare şi nu pentru condamnare” (Sanhedrin 4.1 [p. 199]). 3. Sentinţa de moarte întemeiată pe propria Sa mărturie (vezi DA 715). COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 6 DA 557, 716 6-13 DA 557-568 7-9 EW 165, 268 7-10 4T 551 8 DA 565, 720; 5T 268 8-12 DA 560 11 PP 535 ; 3T 391; WM 17 12-14 DA 563 13 4T 551 14-16 CS 139; DA 716; EW 166 15 DA 564; EW 268 ; 4T 41 20-29 DA 652-661 21 DA 720; 4T 41 21-25 DA 654 28-29 DA 653; 659 27, 28 MH 333 29 DA 149 30 DA 672 31 DA 673, 688, 743; EW 166 32 DA 674 33 DA 811; EW 166, 169 35 2T 204 36-56 DA 685-697 37, 38 AA 539; DA 686 38 DA 685 38, 39 2T 206 38-41 2T 204 39 CH 374; DA 687, 759; GW 218; MH 230; 9T 102 40 DA 688; EW 167 41 CT 412; DA 688, 713; FE 349; MYP 265; 4T 124; 5T 485 42 DA 690, 693, 753 42, 43 2T 205 45 DA 694; 2T 205 46 DA 694 47 EW 167 48 DA 695, 721 49 GC 263 49 -54 DA 696 51-54 EW 168 55, 56 DA 697 56 EW 168 57–75 DA 698-715 58 EW 169 63 DA 706 63, 64 MB 67; 1T 203 64 DA 707, 710; GC 643 65, 66 DA 708 67 EW 169, 170 67, 68 DA 715 69-75 AA 62, 516, 537; EW 169; 5T 427 71-74 DA 711 72 DA 712 75 DA 713 ______________________ |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: