3:23 Isus avea aproape treizeci de ani, când a început să înveţe pe norod; şi era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli,
La treizeci de ani. Luca nu se angajează în ce priveşte vârsta exactă a lui Isus la data botezului, ci mai degrabă scoate în evidenţă faptul că El era ,,ca de treizeci de ani”. Atât cât permite afirmaţia lui Luca, aceasta ar fi un an sau doi mai mult sau mai puţin decât exact 30. La iudei vârsta de 30 de ani era în general considerată a fi timpul când un om ajungea la maturitatea deplină şi era prin urmare eligibil pentru răspunderile vieţii publice. Vezi diagramele 1,3, p. 227, 228).
Dacă naşterea lui Isus a avut loc în toamna anului 5 î.Hr. aşa cum pare probabil (vezi la cap. 2,6.8), al treizecilea an al Său, după metoda iudaică de calculare (vezi la cap. 2,42), ar fi început în toamna anului 25 d.Hr. şi s-ar fi terminat în toamna anului 26 d.Hr. (vezi la v. 1). Aceasta este pe deplin în armonie cu afirmaţia mai mult sau mai puţin generală a lui Luca precum că Isus era ,,ca” de 30 de ani şi cu toate datele cronologice cunoscute cu privire la viaţa lui Hristos. S-ar părea, deci, că Luca nu face aici o afirmaţie cronologică precisă, ci numai notează că Isus era de vârstă matură la data botezului Său şi a începutului lucrării Sale publice.
Început. Gr. archomai, ,,a începe”. Verbul acesta apare şi în Matei 4,14; Marcu 4,1Luca 3,8;; Fapte 11,22; 10,37; etc. O problemă apare în legătură cu forma folosită aici, archomenos. Nu este clar dacă archomenos se referă la începutul celui de-al 30-lea an al vieţii lui Isus, sau la începutul lucrării Lui. Traducerea lui Tyndale a primei părţi a lui Luca 3,23 spune: ,,Isus era cam de treizeci de ani când a început”. Biblia Cranmer din 1539 a adoptat o traducere nouă: ,,Isus Însuşi a început să fie ca de treizeci de ani” şi aceasta a fost urmată de KJV. Întrucât contextul (v. 1-22) se ocupă de botezul lui Isus, cu care a început lucrarea Lui publică, mulţi au tras concluzia că archomenos trebuie să se refere la lucrarea Lui (vezi la Marcu 1,1; cf. Fapte 1,22; 10,37.38). În consecinţă, ei adaugă expresii de felul ,,să înveţe” (RV) sau ,,lucrarea lui” (RVS) după archomenos. Vezi la Luca 1,57; 2,42.
Se credea. [Strămoşii omeneşti ai lui Isus, Luca 3,23-38 = Matei 1,1-17. Comentariu major: Matei şi Luca.]. Isus era ,,legal considerat” sau ,,popular crezut” a fi fiul lui Iosif (vezi Ioan 8,41). În rapoartele oficiale de la Templul din Ierusalim Isus era înregistrat ca primul născut al Mariei şi al lui Iosif (vezi Luca 2,21; DA 52). Acţiunea promptă a lui Iosif când i s-au dat îndrumări de către înger să o ia pe Maria ca nevastă a protejat, fără îndoială, atât bunul său nume, cât şi pe al Copilului (vezi la Matei 1,24). Potrivit cu relatările oficiale şi înaintea legii, Isus era fiul lui Iosif.
Fiul. Cu privire la importanţa şi valoarea raportului ancestral al lui Isus pentru oamenii din timpurile NT, vezi la Matei 1,1. Genealogia, aşa cum este dată de Luca, diferă în câteva privinţe importante de aceea dată de Matei şi diferenţele acestea confruntă pe mulţi cititori moderni ai Bibliei cu ceea ce este, admis, o problemă de mare dificultate. Problema aceasta constă esenţial în faptul că deşi ambele liste genealogice dau de înţeles că prezintă pe strămoşii lui Iosif, totuşi diferă una de alta, nu numai în ce priveşte numărul strămoşilor trecuţi într-o anumită perioadă de timp, dar şi cu privire la cine era cea mai mare parte din aceşti strămoşi. Punctele principale de deosebire dintre cele două liste pot fi enunţate după cum urmează:
1. Luca prezintă 41 de descendenţi ai lui David care erau strămoşi ai lui Isus; Matei, 26.
1. 2. Cu excepţia lui Salatiel, Zorobabel şi Iosif soţul Mariei, cele două liste sunt cu totul deosebite în ce priveşte descendenţii din David.
2. 3. Cele două genealogii converg pe scurt cu Salatiel şi Zorobabel, dar Matei identifică pe Salatiel cu fiul lui Ieconia; Luca îl trece ca fiu al lui Neri.
4. Matei îl identifică pe Iosif ca fiul lui Iacov; Luca ca fiul lui Eli.
La început aceste diferenţe par să constituie discrepanţe majore între cele două liste date de Matei şi de Luca. Problema este şi mai mult complicată de faptul că absolut nimic nu se cunoaşte despre 60 din cele 64 de persoane numite în amândouă listele şi că informaţia cu privire la celelalte patru este în cel mai bun caz foarte slabă. Absenţa aceasta de informaţie face ca o reconciliere pozitivă a diferenţelor dintre cele două liste să fie practic imposibilă. Din fericire însă, se ştie îndeajuns despre obiceiurile şi felul de gândire şi exprimare vechi iudaic pentru a procura o explicaţie cu totul plauzibilă a fiecărui punct de deosebire şi, în felul acesta, pentru a demonstra că discrepanţele pot fi în chip raţional considerate ca aparente şi nu reale. Diferitele puncte de deosebire vor fi considerate în ordine:
1. 1. Aşa cum este notat, Matei atribuie 26 de generaţii, cuprinzând în medie 37 de ani fiecare, perioadei de timp de la moartea lui David până la naşterea lui Hristos; Luca are 41 de generaţii, cuprinzând în medie 24 de ani fiecare. Potrivit cu cronologia ipotetică urmată de acest comentariu, David a murit în anul 971 î.Hr. (vezi vol. II, p. 77, 143) şi Hristos S-a născut în anul 5 î.Hr. (vezi vol. V, p. 242), un interval de aproape 966 de ani. În parte, ar fi poate cu putinţă să explicăm marea diferenţă dintre 26 şi 41 de generaţii admiţând că fiecare strămoş al lui Isus în linia trasată de Luca era, în medie, cu vreo 13 ani mai tânăr la naştere succesorului său decât media liniei lui Matei. Dar diferenţa este prea mare pentru a fi în totul explicată pe baza aceasta. Având în vedere faptul că Matei a omis clar cel puţin patru verigi genealogice în decursul celor 966 de ani, acolo unde se poate face comparaţie cu listele VT (vezi la Matei 1,8.11.17), este cu totul posibil ca el să fi omis cu totul cel puţin 11 din perioada cea mai obscură dintre cele două testamente. Se poate observa, de asemenea, că o lungime medie de 24 de ani dintre naşterea unui om şi aceea a succesorului său este mult mai probabilă decât una de 37 de ani. Observaţia aceasta tinde să confirme cele 37 de generaţii ale lui Luca şi probabilitatea că Matei a ajuns la 24 prin omiterea intenţionată a aproape 15 nume din lista sa (vezi la Matei 1,8.11.17).
2. 2. Cu excepţia lui Salatiel, Zorobabel şi a lui Iosif, soţul Mariei, listele genealogice date de Matei şi Luca urmăresc evident pe strămoşii lui Isus până la David pe două linii diferite de descendenţă. De la David la captivitate, Matei urmează linia domnitoare a familiei regale şi noi admitem că acelaşi lucru este adevărat cu privire la cei trecuţi în listă de la captivitate mai departe (vezi la Matei 1,17). Luca pare să urmeze o ramură nedomnitoare a liniei regale până la Natan, un alt fiul al lui David cu Bat-Şeba (1 Cronici 3,5; vezi la Luca 3,31). Intermariajul în cuprinsul limitelor familiei explica uşor faptul că strămoşii lui Hristos pot fi urmăriţi în trecut prin două linii aproape cu totul distincte ale familiei. Aceasta, totuşi, nu explică faptul că sunt date aceste două linii (vezi nr. 4, mai jos).
3. 3. Pentru o discutare a problemei prezentate de convergenţa celor două liste în Salatiel şi Zorobabel, după care din nou se despart, vezi la versetul 27.
4. Vezi mai jos la ,,lui Iosif” şi ,,fiul lui Eli”.
Lui Iosif. Ca şi Matei (vezi la Matei 1,16), Luca evită cu grijă să afirme că Isus era fiul lui Iosif. Expresia parentetică ,,cum se credea” nu numai că lasă să se înţeleagă absenţa unei legături directe de sânge, ci sugerează că legal şi popular Isus era considerat fiul lui Iosif.
La evrei termenii ,,tată” şi ,,fiu”, ,,mamă” şi ,,fiică”, ,,frate” şi ,,soră”, etc., erau de obicei folosite pentru a cuprinde legături mai depărtate decât implică la noi aceste cuvinte (vezi la Geneza 29,12; Numeri 10,29; Deuteronom 15,2; 1 Cronici 2,7). Prin urmare ,,fiu”, de pildă, aşa cum este folosit în Biblie, poate denota legătură de naştere naturală (imediată sau mai depărtată), prin adoptare, prin căsătorie de levirat (vezi la Deu. 25,5-9) sau doar prin caracter (vezi 2 Timotei 1,2).
Fiul lui Eli. Heli [sau ,,fiul lui Eli”]fiind transliterarea greacă a numelui ebraic redat în engleză ca ,,Eli”. Evident, Iosif, soţul Mariei, nu putea fi fiul natural atât al lui Eli, ca aici, cât şi al lui Iacov, ca în Matei 1,16. Două explicaţii plauzibile au fost propuse, fiecare dintre ele fiind în deplină armonie cu obiceiurile iudaice cunoscute. Potrivit cu o explicaţie, ambele liste dau pe strămoşii lui Isus, una prin descendenţă de sânge, cealaltă prin adoptare sau căsătorie de levirat. Potrivit cu cealaltă explicaţie, Matei dă strămoşii lui Iosif şi Luca îi dă pe aceia ai Mariei, prin tatăl ei.
Aceia care consideră ambele liste ca reprezentând strămoşii lui Iosif, explică zicând că o listă dă reala lui descendenţă prin sânge şi cealaltă, descendenţa lui prin adoptare într-o linie de familie înrudită. Dacă Iosif era cu adevărat ,,fiul lui Iacov” ca în Matei, el trebuie să fi devenit ,,fiul lui Eli” într-un sens cu totul altul decât unul literal. Dacă Eli n-a avut moştenitor natural, el l-ar fi putut adopta pe Iosif, prin care, potrivit cu obiceiul iudeu se puteau păstra amândouă liniile. Potrivit cu a doua explicaţie, Maria era singurul copil al lui Eli şi căsătorindu-se cu ea, Iosif a devenit fiul şi moştenitorul legal al lui Eli în armonie cu prevederile legii căsătoriei de levirat, aşa cum era dată pe vremea lui Moise (vezi la Deuteronom 25,5-9; Matei 22,24).