1:17 Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.
Va merge înaintea lui. Aşa cum este în mod specific profetizat de Isaia (vezi la Isaia 40,3-5) şi Maleahi (vezi la Maleahi 3,1). Aceasta este sarcina atribuită bisericii rămăşiţei de astăzi.
În v. 16,17 există un giuvaer de adevăr inspirat care se găseşte pe jumătate ascuns. În v. 16 Luca afirmă că Ioan va întoarce pe mulţi copii ai lui Israel la ,,Domnul” şi apoi urmează imediat cu comentariul: ,,El [Ioan Botezătorul] va merge înaintea lui [evident Mesia, dar şi ,,Domnul Dumnezeul lor” din v. 16]. În mod lămurit, deşi poate criptic, Luca atrage aici atenţia la divinitatea lui Mesia.
Duhul şi puterea lui Ilie. Curajul neînfricat al lui Ilie în zile de apostazie şi criză (vezi 1 Regi 17,1; 18,1-19.36-40) făcuse din profet un simbol al reformaţiunii temeinice şi loialităţii depline faţă de Dumnezeu. Acum era nevoie de o lucrare asemănătoare pentru a întoarce inimile oamenilor la credinţa părinţilor lor (vezi Ioan 8,56; 1 Petru 1,10.11). Lucrarea lui Ioan Botezătorul ca înainte mergător al lui Mesia fusese făcută un subiect de relatare profetică (vezi Isaia 40,1-11; Maleahi 3,1; 4,5.6), aşa cum ştiau aceia care studiau Scripturile. Chiar şi cărturarii recunoşteau că ,,trebuie să vină Ilie” înainte de venirea lui Mesia (Matei 17,10; Marcu 9,11.12). Solia lui era o solie de reformă şi pocăinţă (vezi Matei 3,1-10). Ioan îi semăna lui Ilie, nu numai în lucrarea pe care urma să o facă şi în neînfricarea cu care avea să proclame adevărul (vezi 1 Regi 21,17-24; Matei 3,7-10), dar chiar şi în felul său de vieţuire şi în înfăţişarea lui exterioară generală (vezi Matei 3,4; vezi la 2 Regi 1,8). Amândoi profeţii au suferit persecuţie ( vezi 1 Regi 18,10; 19,2; Matei 14,10).
Profeţiile cu privire la înainte mergătorul lui Mesia au fost împlinite atât de impresionant în Ioan Botezătorul încât atât poporul de rând, cât şi conducătorii lor au recunoscut asemănarea lui Ioan cu Ilie (vezi Ioan 1,19-21). Chiar şi după moartea lui Ioan preoţii, cărturarii şi bătrânii nu îndrăzneau să tăgăduiască faptul că Ioan era profet (Matei 21,24-27; Marcu 11,29-33; Luca 20,3-7). Şi nici Irod cel fără inimă n-a îndrăznit să-i ia viaţa lui Ioan până când împrejurările aparent l-au constrâns să facă aşa ceva (Matei 14,3-11; Marcu 6,17-28; DA 222). Ioan a tăgăduit că el era Ilie în persoană (Ioan 1,21), dar Isus a afirmat că Ioan a venit ca împlinire a profeţiilor despre venirea lui Ilie (Matei 11,9-14; 17,10-13). Lucrul acesta a fost pe deplin înţeles de ucenici (Matei 17,13).
Exact lucrarea săvârşită de Ilie şi de Ioan Botezătorul este necesară astăzi. În zilele acestea de stricăciune morală şi de orbire spirituală este nevoie de glasuri care să proclame fără teamă oamenilor de pe pământ venirea Domnului. Chemarea timpului de faţă este pentru bărbaţi şi femei care-şi vor rândui viaţa aşa cum au făcut Ioan şi Ilie de pe vremuri şi care vor invita pe alţii să facă la fel. Este necesară o lucrare de reformă zeloasă, nu numai în afară de biserică, dar şi înăuntrul ei. Dumnezeu invită pe toţi aceia care vor să-L iubească şi să-I servească să meargă în ,,duhul şi puterea lui Ilie” (3 T 61,62).
Inimile părinţilor. Contextul de aici şi din Maleahi 4,5.6. sugerează că este folosită o vorbire figurată. Solia lui Gabriel a fost dată în forma literară a poeziei ebraice în care ritmul ideilor este folosit în loc de metru (vezi vol. III, p. 17-28). Copiii lui Israel trebuiau să fie întorşi la ,,Domnul Dumnezeul lor”, Părintele lor ceresc (Luca 1,16), cei ,,neascultători” la ,,înţelepciunea celor neprihăniţi [,,drepţi]” (v. 17). Lucrarea lui Ioan era de a întoarce inimile copiilor neascultători ai lui Israel din generaţia lui la înţelepciunea dreptului lor Părinte din cer prin întoarcerea atenţiei la experienţele ,,părinţilor” lor (vezi 1 Corinteni 10,11). Aceasta era exact lucrarea pe care o săvârşise Ilie (vezi 1 Regi 18,36.37). Ca descendenţi spirituali ai părintelui nostru Avraam (Galateni 3,29) noi ar trebui, ca şi el, să ne întoarcem în credinţă inimile la Dumnezeu (Evrei 11,8-13.39.40) şi să ne aducem pururi aminte de calea pe care El a condus pe ,,părinţi” în veacurile trecute (vezi LS 196).
Declaraţia lui Maleahi, citată aici de Luca, a fost de asemenea explicată literal, ca aplicânduse la răspunderea părintească de a creşte pe copii ,,în mustrarea şi învăţătura Domnului” (Efeseni 6,4). Unul din primele rezultate ale adevăratei convertiri este întărirea legăturilor familiei. Adevărata reformă totdeauna face aşa ceva. Căminul este cu siguranţă cuprins în lucrarea de reformă descrisă aici ca fiind un aspect important de făcut ,,ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” Vezi la v. 15.
Înţelepciunea. Gr. phronesis, ,,o hotărâre [de a face aşa şi aşa]”, ,,înţelegere”, ,,intenţie”. ,,Înţelepciunea” de care vorbeşte îngerul este de natură să conducă pe om să se întoarcă de la neascultare la ascultare, de la nedreptate la dreptate. Transformarea aceasta are loc nu atât de mult ca rezultat al cunoştinţelor intelectuale, ci printr-o schimbare a concepţiilor (vezi Romani 12,2) care însoţeşte o schimbare a inimii (vezi Ezechiel 11,19; 18,31; 36,26). Numai când un om Îl iubeşte pe Dumnezeu el vrea să asculte de Dumnezeu (Ioan 14,15; 15,10). Numai când afecţiunile sunt fixate la ,,cele de sus” (Coloseni 3,2) adevărata ,,înţelepciune” stăpâneşte inima şi viaţa.
Un norod bine pregătit. Oamenii din zilele lui Noe n-au fost pregătiţi pentru potop (cap. 17,27) şi nici oamenii din Sodoma pentru prăpădul care a venit peste cetatea aceea. Copiii lui Israel care au părăsit Egiptul nu erau pregătiţi să intre în ţara făgăduită (Evrei 3,19). Oamenii din zilele lui Hristos nu erau pregătiţi să-L întâmpine şi de aceea ,,nu L-au primit” (vezi Ioan 1,11). Totuşi, în mare măsură datorită lucrării lui Ioan Botezătorul, unii erau gata să-L primească. La fel, noi suntem sfătuiţi să fim ,,gata” (Matei 24,44), deoarece aceia care sunt ,,gata” vor merge cu Hristos la nuntă (Matei 25,10). Tocmai creştinul care păstrează nădejdea revenirii Domnului arzând cu putere în inima sa va fi ,,bine pregătit pentru” Domnul când vine (vezi Evrei 9,28; 2 Petru 3,11.12; 1 Ioan 3,3).