16:32 Ispăşirea să fie făcută de preotul care a primit ungerea şi care a fost închinat în slujba Domnului, ca să urmeze tatălui său în slujba preoţiei; să se îmbrace cu veşmintele de in, cu veşmintele sfinţite.
Care a fost închinat. Preoţia şi slujba trebuiau să continue după moartea lui Aaron. Atunci trebuia să fie uns un alt preot şi consacrat pentru slujba preoţească, ca să-şi pună veşmintele de in şi să conducă slujba.
Leviticul 16 este unul dintre marile capitole ale Bibliei. În el, Planul Mântuirii este descoperit minunat şi impresionant, iar unele dintre lucrurile adânci ale lui Dumnezeu sunt descoperite în cele 34 de versete. Adâncimea înţelesului descoperit în ceremoniile descrise proclamă un autor divin. Mintea este exercitată la maximum în încercarea de a înţelege învăţăturile lui.
Note suplimentare pentru capitolul 16
Pentru a putea înţelege serviciile Zilei de Ispăşire sunt necesare unele cunoştinţe despre clădirea în care avea loc ritualul de la Sanctuar, precum şi oarecare cunoştinţe despre lucrurile din jurul lui. Pentru o descriere generală, vezi comentariul pentru Exod 26,1, iar pentru o descriere amănunţită, comentariile pentru Exod 25 la 40.
Cortul Întâlnirii care a fost construit la început de Moise era un cort cu pereţii laterali de lemn (vezi Exod 26,15-26). Acoperişul consta din patru straturi de material, cel interior fiind din fire fine de in, celelalte din diferite feluri de piei (vezi Exod 26,1-14). Cortul însuşi era aproximativ de 13,34 m lungime şi aproximativ de 4,45 m lăţime, cu o îngrădire exterioară numită curte, aproximativ de 52,4 m lungime şi aproximativ de 26,2 m lăţime (vezi comentariul pentru Exod 27,9-18).
Clădirea era împărţită în două despărţituri, prima şi cea mai mare numită Sfânta, şi a doua Sfânta Sfintelor. Cele două despărţituri erau separate de o perdea bogată. Deoarece clădirea nu avea ferestre, lumina era obţinută artificial prin sfeşnicul cu şapte braţe din prima despărţitură, care dădea lumină suficientă pentru ca preoţii spre să-şi poată îndeplini acolo slujba.
În prima despărţitură erau trei obiecte de mobilă: masa pentru punerea înainte a pâinilor, sfeşnicul şi altarul tămâierii. Intrând în clădire prin partea din faţă, care era spre răsărit, în spatele încăperii se putea vedea altarul tămâierii. La dreapta era masa pentru punerea înainte a pâinii, iar la stânga sfeşnicul. Pe masă erau turtele de pâine şi recipientele pentru jertfele de băutură. Mai erau şi farfurii, linguri şi ceşti folosite la slujbă. Sfeşnicul era din aur curat, cupele sau lămpile lui erau făcute asemenea migdalele.
Obiectul cel mai important din această încăpere era altarul tămâierii. Acesta era înalt aproximativ de 88,9 cm şi în partea de sus pătrat cu latura de aproximativ 44,45 cm. El era acoperit cu aur, iar la partea de sus avea o coroană de aur de jur împrejur. Pe acest altar preotul punea vasul cu cărbuni aprinşi luaţi de pe altarul arderilor de tot şi ardea tămâia. Când punea tămâia pe cărbuni, fumul se înălţa şi, deoarece perdeaua nu ajungea până la vârful clădirii, tămâia nu umplea numai prima despărţitură, ci pătrundea şi în a doua. În felul acesta, deşi altarul era în Sfânta, el slujea şi pentru Sfânta Sfintelor.
În a doua despărţitură era numai chivotul, o ladă lungă de aproximativ 99,5 cm şi lată şi înaltă de aproximativ 66 cm. Capacul chivotului era numit tronul harului, pe care se făcea ispăşirea în Ziua de Ispăşire. De jur împrejurul tronului harului era o coroană de aur asemănătoare cu aceea de pe altarul tămâierii. Înăuntrul chivotului era Legea scrisă pe două table de piatră cu însuşi degetul lui Dumnezeu.
Deasupra tronului harului erau doi heruvimi din aur. Aici Dumnezeu vorbea cu poporul Său (Exod 25,22).
În curte, afară din cort, era ligheanul, un bazin mare din bronz, având apă pentru scăldat. În acest lighean preoţii trebuiau să-şi spele mâinile şi picioarele înainte de a intra în Sanctuar sau de a începe slujba (Exod 30,17-21; 38,8).
În curte, la răsărit de lighean, mai era altarul arderilor de tot, care slujea celui mai important scop pentru toate jertfele. Altarul avea o înălţime de aproximativ 1,33 m care avea nevoie de o bordură de jur împrejur, pe care preotul putea să stea când slujea la altar. Aceasta mai făcea ca poporul să-l vadă când slujea la altar. Partea de sus a altarului era un pătrat cu latura de 2,22 m. Era făcut din lemn acoperit cu aramă. Mai târziu, altarul acesta a fost mult mărit spre a corespunde marelui număr de închinători. Pe acest altar erau arse jertfele. De aici şi numele lui de altarul pentru arderile de tot. Tot aici era arsă şi grăsimea jertfelor, precum şi anumite părţi ale altor jertfe. La cele patru colţuri ale altarului erau nişte ieşituri asemenea unor coarne cunoscute sub numele de ,,coarnele altarului”. La anumite jertfe, preoţii atingeau coarnele altarului cu sânge. La altele, sângele era stropit de jur împrejurul altarului. Restul de sânge care nu era folosit la slujbă era vărsat pe pământ la piciorul altarului.Comentariile lui Ellen G. White
2 MH 437
7,8 PP 355
8, 10 GC 419
13,14 4T 124
14 GC 419
15 PP 355
16 GC 419; PP 355
17 GC 428; MH 437
19 GC 419; PP 355
21 GC 658; PP 356
21,22 EW 178; GC 419; PP 355
22 GC 485
29-34 GC 400