7:14 De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).
Domnul Însuşi vă va da. Ahaz urma să aibă un semn de la Domnul chiar fără voia lui, dar semnul urma să fie după alegerea Domnului. Pentru încurajarea acelora care aveau să rămână credincioşi în anii de criză care stăteau înainte, Dumnezeu a considerat că este potrivit să le dea o asigurare că va fi cu ei. Naţiunea avea deja un asemenea semn în Şear-Iaşub, fiul cel dintâi al lui Isaia (vezi comentariul la v. 3; compară cu cap. 8,18), al cărui nume însemna ,,[o] rămăşiţă [se va] întoarce”, şi a cărui prezenţă era o amintire constantă că în apropiata invazie asiriană o rămăşiţă va fi salvată.
Vă. În ebraică, ,,vă” este la plural. Reiese din v. 13 că ,,vă” de aici se referă la ,,casa lui David”, adică la casa regală a lui Iuda, al cărui reprezentant viu era Ahaz. Reiese de asemenea din versetele 1 şi 2 că expresia ,,casa lui David” îl vizează pe Ahaz însuşi. Ca urmare, unii au luat pluralul ,,voi” din v. 14 ca o formă de adresare comparabilă cu ,,noi” folosit în articolele redacţionale şi au tras concluzia că ,,semnul” i-a fost dat, prin urmare, lui Ahaz personal, ca reprezentant în viaţă al ,,casei lui David” şi în poziţia lui de rege şi conducător al lui Iuda. Alţii au sugerat că pluralul ,,voi” se referă la Ahaz şi urmaşii săi pe tronul lui David.
Semn. Ebr. ’oth, un ,,semn”, ,,simbol”, ,,urmă”, ,,memento”. În VT un ’oth poate să fie şi poate să nu fie o minune. În esenţă, aşa cum a fost curcubeul legământului (Geneza 9,12), Sabatul (Exod 31,13; Ezechiel 20,12.20), sângele mielului pascal pe uşiorii uşii (Exod 12,13) şi cădelniţele lui Core, Datan şi Abiram (Numeri 16,38), ’oth era un memento vizibil al unui adevăr spiritual important. ,,Semnele” din Egipt (Exod 4,8; 7,3; Deuteronom 4,34; etc.) şi cele date lui Ghedeon (Judecători 6,17) şi Ezechia (2Regi 20,8.9; Isaia 38,7.8) au fost semne miraculoase menite să provoace cooperarea şi să inspire credinţă. Fără excepţie, un ,,semn” consta dintr-un obiect sau o întâmplare al cărui scop era de a confirma, sau de a aminti adevărul spiritual sau mesajul profetic legat de el de către Inspiraţie. Elementul miraculos poate să fie sau să nu fie prezent. Face parte din însăşi esenţa unui ,,semn” ca el să fie vizibil în mod literal pentru persoana sau persoanele cărora le este dat, aşa încât la rândul lui ochiul credinţei să poată percepe voinţa lui Dumnezeu şi să se prindă cu tărie de făgăduinţele Lui. Ori de câte ori cineva cerea un ,,semn”, aşa cum Dumnezeu Îl invită pe Ahaz să facă (Isaia 7,11), sau când Dumnezeu Însuşi alegea ,,semnul”, acesta era, fără excepţie, vizibil în mod literal pentru aceia cărora le era adresat.
În legătură cu aceasta este important să observăm declaraţia lui Isaia: ,,Eu şi copiii, pe care mi i-a dat Domnul, suntem nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor” (cap. 8,18), o declaraţie a cărei semnificaţie este lămurită de faptul că apare în aceeaşi secvenţă profetică ca şi ,,semnul” făgăduit în cap. 7,14. Cele trei nume, Isaia, Şear-Iaşub, Maher-Şalal-Haş-Baz – care înseamnă respectiv: ,,Domnul va mântui”, ,,O rămăşiţă se va întoarce” şi ,,Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii” – toate vorbesc cu elocvenţă despre evenimente legate de iminentele şi repetatele invazii asiriene în Iuda. Isaia şi fiii lui erau ,,semne” rânduite de Dumnezeu să câştige, dacă era cu putinţă, conlucrarea lui Ahaz şi a lui Iuda în cursul anilor de criză care au însoţit prăbuşirea şi captivitatea regatului nordic, Israel.
Fecioara. Ebr. ’almah. Cuvântul acesta, la singular şi la plural, apare numai de nouă ori în VT (Geneza 24,43; Exod 2,8; 1Cronici 15,20; Psalmi 46, în introducere; 68,25; Proverbe 30,19; Cântarea Cântărilor 1,3; 6,8; Isaia 7,14), niciodată într-un context care să dezvăluie sensul său precis. Această incertitudine a dat naştere la diferenţe de păreri în ce priveşte faptul dacă ’almah trebuie să fie tradus ,,fecioară” sau ,,femeie tânără”. Au fost făcute încercări elaborate de a se dovedi că el înseamnă exclusiv una sau alta, însă dovezile prezentate până acum în ambele direcţii nu au fost suficiente pentru a-i convinge pe toţi învăţaţii ebraişti. Lexicografii ebraici sunt de acord că ’almah derivă de la rădăcina ’alam, ,,a fi matur [din punct de vedere sexual]” şi că cuvântul ’almah denotă o ,,femeie tânără”, implicând capacitatea de a naşte copii. Atât ’almah cât şi ’elem, formă masculină a cuvântului, denotă clar maturitatea fizică, dar nu avem o dovadă absolută că ele implică virginitatea sau, dimpotrivă, poziţia de căsătorit. Putem observa, totuşi, că în Cântarea Cântărilor 6,8.9 ,,virginele”, ’alamoth (pluralul de la ’almah) sunt puse laolaltă cu ,,reginele” şi ,,ţiitoarele” în contrast cu o tânără ,,neprihănită”. Potrivit limbii ebraice ’almah din Isaia 7,14 poate să fi născut deja (vezi mai jos ,,va rămâne însărcinată”), iar dacă ea încă era o virgină când Isaia a vorbit, am fi atunci confruntaţi cu încă o naştere miraculoasă similară cu cea a lui Isus, lucru care ar crea o profundă problemă teologică. Pentru mai multe informaţii, vezi Problems in Bible Translation,
p. 152-157.
Termenul ebraic specific pentru virginitate aste bethulah, care înseamnă strict ,,virgină” şi nimic altceva în cele 50 de ocazii când apare în Vechiul Testament. În uzanţa biblică, o bethulah era, prin definiţie, o femeie la vârsta de căsătorie, fie tânără sau bătrână, deşi probabil tânără, care nu se împreunase cu vreun bărbat. Nici măcar o singură dată cuvântul ’almah nu este folosit cu referire la virginitate, aşa cum este folosit bethulah şi formele lui. Bethulah nu are echivalent masculin înrudit, dar este adesea cuplat cu bachur, ,,tânăr ales” sau ,,tânăr deosebit”. Bachur şi bethulah zugrăvesc idealurile ebraice cele mai înalte de bărbat tânăr şi de femeie tânără, după cum ’elem şi ’almah denotă maturitatea fizică. Fără nici o excepţie, acolo unde se face referire la integritate morală şi virginitate, sunt folosite bachur şi bethulah; ’elem şi bethulah nu sunt niciodată folosite astfel.
Isaia vorbeşte despre Dumnezeu ca bucurându-Se de poporul Său aşa ,,cum se uneşte un tânăr [bachur] cu o fecioară [bethulah]” (Isaia 62,5). Este extrem de semnificativ că Sionul, ca un tip al poporului lui Dumnezeu, o ,,fecioară curată”, parthenos (2Corinteni 11,2) este pomenit în 2Regi 19,21; Isaia 37,22; 62,5; Ieremia 14,17; 31,4; Plângerile 1,15; etc., ca o bethulah – însă niciodată ca o ’almah. De fapt, poporul lui Dumnezeu nu este numit nicăieri în limbaj figurat ’almah; El nu va fi mulţumit cu nimic mai puţin decât cu o biserică descrisă ca o bethulah. Dumnezeu nu este atât de preocupat de vârstă, cât de caracter. Isaia foloseşte pe bethulah în total de cinci ori (capitolele 23,4.12; 37,22; 47,1; 62,5), şi dacă ar fi intenţionat ca ,,tânăra femeie” din cap. 7,14 să fie considerată ,,virgină” în sensul strict al cuvântului, era de aşteptat ca el să-l folosească şi aici tot pe bethulah. Totuşi, citând Isaia 7,14, Matei foloseşte cuvântul parthenos, care înseamnă strict ,,fecioară”. În ce priveşte motivele lui pentru a proceda astfel, vezi comentariul la Matei 1,23.
Contextul lui Isaia 7,14, împreună cu lucrurile anterior relatate cu privire la cuvintele traduse ,,semn” şi ,,fecioară”, dă certitudinea că prezicerea făcută aici a avut o aplicaţie imediată în cadrul împrejurărilor istorice prezentate în capitol. Referirea lui Matei la prezicere face la fel de sigur faptul că prezicerea aceasta arată şi în viitor către Mesia. Multe profeţii din Vechiul Testament au o dublă aplicaţie ca şi aceasta, întâi la viitorul mai apropiat şi apoi la viitorul mai îndepărtat (vezi comentariul la Deuteronom 18,15).
În naraţiunea lui Isaia 7 nu se mai spune nimic cu privire la identitatea ,,tinerei femei” la care se referă Isaia aici. Totuşi, în ebraică ea este numită ,,tânăra femeie”, indicând o anumită tânără. Dacă ea era de faţă cu acea ocazie sau dacă Ahaz sau Isaia îi cunoşteau identitatea la momentul respectiv este, totuşi, incert (vezi Gramatica ebraică a lui Gesenius, § 126; comp. Amos 5,19, unde în loc de ,,un leu” în ebraică se spune ,,leul”, adică acel leu care alerga după omul care fugea). Pe baza tăcerii cap. 7 cu privire la identitatea, ,,tinerei femei” amintite în v. 14, unii sugerează că prezicerea şi-a găsit împlinirea într-o persoană necunoscută nouă, însă bine cunoscută atât de Ahaz, cât şi de Isaia. Pe temeiul credinţei că ,,semnul” cerut trebuie să fie miraculos în natură şi că cuvântul ’almah înseamnă strict ,,fecioară” şi nu doar ,,tânără femeie”, unii au sugerat că împlinirea literală a prezicerii în zilele lui Isaia necesita ca mama fiului făgăduit să fie, ca şi Maria, o fecioară în sensul strict al cuvântului. Practic, ar fi cu totul posibil ca Dumnezeu să facă acest lucru dacă ar vrea. Dar, un atare copil ar fi reprezentat, ca şi Hristos, o unire a naturii divine cu cea umană, şi în felul acesta l-ar lipsi pe Hristos de poziţia Lui unică de Fiul divin-uman al lui Dumnezeu.
Ţinând cont de faptul că Ahaz era un bărbat tânăr, de 21 de ani la data aceasta (2Regi 16,1.2; vezi Vol. II, p. 77), alţii au sugerat că această ,,tânără femeie” se poate să fi fost propria lui soţie, sau vreo altă tânără femeie din anturajul regal, prezentă la acea ocazie. Alţii mai sugerează că Isaia se referă la propria lui soţie, ,,proorociţa” din cap. 8,3, care poate că l-a însoţit în misiunea lui de a-l întâlni pe regele Ahaz (vezi comentariul la cap. 8,3). Faptul că lucrarea profetică a lui Isaia a continuat vreme de o jumătate de secol sau mai bine după această întâmplare, petrecută pe la începutul lucrării lui (PK 382; vezi capitolele 1,1; 6,1), dă certitudinea că el însuşi era pe atunci un bărbat tânăr şi că soţia lui putea fi numită pe drept cuvânt la momentul acela ,,tânăra femeie”.
Va rămâne însărcinată. Verbul ebraic este la timpul perfect, ceea ce de obicei denotă o acţiune terminată, şi normal ar trebui să fie tradus ,,a rămas însărcinată”. Totuşi, profeţii au folosit adesea timpul perfect pentru a denota o acţiune viitoare. Ei erau atât de încrezători cu privire la împlinirea prezicerilor lor, încât vorbeau despre lucruri viitoare ca fiind deja împlinite (vezi Vol. I, p. 27). Pe temeiul acesta ,,va rămânea însărcinată” ar fi o traducere mai exactă. Este imposibil să determinăm care traducere reflectă mai exact intenţia Inspiraţiei, dar mulţi consideră că cea mai naturală interpretare a expresiei ebraice arată că concepţia copilului semn avusese deja loc la data când Isaia vorbea. Succesiunea timpurilor în v. 14 pare să ceară aceasta. Aceia care consideră că ,,tânăra femeie” este soţia lui Ahaz sau o altă tânără femeie din familia regală, sugerează că prezicerea aceasta constituia un ,,semn” pentru Ahaz prin faptul că Isaia, probabil, nu avea de unde să ştie că concepţia avusese loc şi că nici unul dintre ei nu putea, la data aceea, să cunoască sexul copilului nenăscut. Însă este important să ţinem minte că nu este câtuşi de puţin necesar ca ,,semnul” să fie miraculos în caracter (vezi comentariul de mai sus de la v. 14 la ,,Semn”).
Îi va pune numele. Textul ebraic general acceptat spune literal ,,ea îi va pune numele”, cu toate că într-o serie de manuscrise găsim ,,tu îi vei pune numele”. Potrivit cu varianta din urmă, copilul încă nenăscut urma să fie un membru al familiei regale, iar mama lui fie soţia lui Ahaz, fie o altă tânără a cărei odraslă era prerogativa lui Ahaz să o numească. Totuşi, varianta ,,ea îi va pune numele” este mai probabil corectă.
Emanuel. Ebr. ’Immanu ’El, literal: ,,Dumnezeu cu noi” şi însemnând ,,Dumnezeu [este] cu noi”, adică aşa cum lămureşte contextul, ca să ne elibereze de vrăjmaşii noştri. Pentru semnificaţia mesianică a numelui, vezi comentariul la Matei 1,23. Ca şi numele Isaia, care înseamnă ,,Domnul va mântui [pe Iuda]”, Şear-Iaşub (v. 3), ,,[o] rămăşiţă [se va] întoarce”, adică Iuda nu va cădea o dată cu regatul nordic, şi ,,Maher-Şalal-Haş-Baz”, ,,Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii”, numele Emanuel era un nume simbol, rânduit de Dumnezeu să mărturisească despre scopul Său pentru Iuda la data aceea şi despre natura evenimentelor care urmau să aibă loc în curând. Vezi mai departe la cap. 8,1-3.8.10. Semnul Emanuel urma să mărturisească despre prezenţa lui Dumnezeu cu poporul Său, pentru a călăuzi, a ocroti şi a binecuvânta. În timp ce alte naţiuni au fost înfrânte, Iuda urma să fie susţinută; în timp ce Israel avea să piară, Iuda avea să trăiască. Când Sanherib a venit contra ţării lui Iuda pentru a o distruge, Ezechia, fiul lui Ahaz, a găsit fără îndoială în cuvintele lui Isaia cu privire la Emanuel un izvor de încredere şi de tărie. În solia lui de încurajare către locuitorii Ierusalimului, Ezechia îi asigură: ,,Cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi” (2Cronici 32,7.8).