3:11 Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!
Mânia. Gr. orge (vezi Romani 1,18; 2,8). În ce priveşte ,,mânia” sau ,,furia” lui Dumnezeu, vezi 2 Regi 13,3.
Nu vor intra. Dumnezeu îi făgăduise lui Avraam că urmaşii lui se vor întoarce în Canaan ,,în al patrulea neam” (Geneza 15,16). Unicul Lui scop urmărit prin scoaterea poporului evreu din Egipt a fost de a-i conduce în ţara pe care le-o făgăduise. Dar pentru că au refuzat cu încăpăţânare să înveţe lecţiile necesare înainte ca să poată intra în Canaan, Dumnezeu n-a avut altă alternativă decât să-i lase în voia propriilor căi. Ar fi fost zadarnic ca El să le dea ţara făgăduită, deoarece, ţinând cont de cele săvârşite în pustie, ar fi zădărnicit chiar scopul pe care El îl urmărea dându-le ţara aceea. Dumnezeu avusese îndelungă răbdare cu poporul, şi nu mai rămase nimic de făcut pentru ei. Compară făgăduinţa lui Dumnezeu de a le da ,,odihnă” (Exodul 33,14) cu nesocotirea poruncii divine la Cadeş (Numeri 14,31).
Odihna. Gr. katapausis, ,,odihnă [definitivă]”, ,,[loc de] odihnă”. Sensul de bază al cuvântului katapausis este oprirea din muncă sau din altă activitate, împreună cu starea de inactivitate care urmează. Katapausis apare în total de opt ori în cap. 3 şi 4 (cap. 3,11.18; 4,1.3 [de două ori].5.10.11), iar verbul înrudit, katapauo, de trei ori (cap. 4,4.8.10 [,,s-a odihnit”]). De fiecare dată katapausis este folosit pentru o ,,odihnă” anumită, ,,odihna” lui Dumnezeu. Acolo unde apare în LXX katapausis este de obicei traducerea cuvântului ebraic menuchah, ,,loc de odihnă”, ,,odihnă”, de la nuach, ,,a se aşeza”, ,,a rămâne [într-un loc]”, ,,a se odihni” după o activitate anterioară. În LXX katapausis este folosit cu privire la rămânerea permanentă a chivotului în Canaan, după rătăcirile prin pustie (Numeri 10,36) şi cu privire la moştenirea lui Israel în Canaan, după cei 430 de ani de călătorie (Deuteronom 12,9). Verbul înrudit, katapauo, este de obicei traducerea cuvintelor ebraice nuach sau a lui shabath, ambele însemnând ,,a se odihni”. În Geneza 2,2.3; Exodul 34,21; 31,17, katapauo este folosit de cinci ori cu privire la ,,odihna” de Sabat. Ca şi katapausis, katapauo reprezintă încetarea oricărui fel de activitate şi poate cuprinde şi ,,odihna” care vine apoi. Vezi Evrei 4,9.
Este necesară o atenţie deosebită cu privire la cele patru aplicaţii diferite ale cuvintelor katapausis şi katapauo, pentru o înţelegere a argumentaţie desfăşurată în cap. 3 şi 4.
1. 1. În cap. 3,11.18; 4,3.5, se face referire la făgăduinţa ocupării ţării Canaan de către generaţia de israeliţi care fuseseră eliberaţi din Egipt. Făgăduinţa aceasta nu a fost împlinită din cauza rebeliunii de la Cadeş-Barnea (vezi cap. 3,7–11). Faptul că generaţia respectivă nu a intrat în acest aspect al ,,odihnei” este evident din pasaje ca Deuteronom 3,18.20; Iosua 21,44; 23,1.
2. Este evident, totuşi, că intrarea lui Israel în Canaan este numai un aspect al ,,odihnei” pe care Dumnezeu o pregătise pentru poporul Său. O dată stabiliţi în ţara făgăduită, Dumnezeu intenţiona să-i califice, ca naţiune, să fie solii Săi aleşi pentru mântuirea lumii (vezi Vol. IV, pp. 26–30). Dar, sute de ani mai târziu, ei nu intraseră încă în acest aspect al ,,odihnei” lui Dumnezeu (Evrei 4,7.8); de fapt ei n-au intrat niciodată în ea (vezi Vol. IV, pp. 30–34). De-a lungul istoriei sale, Israel a comis de repetate ori aceeaşi greşeală ca cea făcută de generaţia al cărei timp de probă, ca grup, s-a sfârşit la Cadeş. În felul acesta, Dumnezeu a pus capăt posibilităţii lor, ca naţiune, de a intra în ,,odihna” Lui spirituală, aşa cum oprise mai înainte generaţia de la Cadeş de a intra în Canaan (Vol. IV, p. 33). Ei şi-au pierdut rolul de popor ales (vezi Matei 21,43).
Invitaţia reînnoită a lui Dumnezeu, în timpul domniei lui David, de a intra în acest aspect spiritual al ,,odihnei” Sale este o dovadă că eşecul lui Israel de a face lucrul acesta pe vremea lui Iosua şi după aceea, nu desfiinţase încă – pe vremea lui David – scopul Său pentru Israel ca naţiune. În plus, reînnoirea invitaţiei pe vremea lui David este dovada că Iosua nu-i dăduse lui Israel ,,odihna” spirituală (cap. 4,8).
2. 3. În cap. 4,4 (vezi comentariul de acolo) odihna lui Dumnezeu în ziua a şaptea a săptămânii creaţiunii este folosită ca ilustraţie pentru ,,odihna” în care Dumnezeu ar vrea să intre creştinii.
3. 4. În cap. 4,1.3.10.11 termenii katapauo şi katapausis se referă la încetarea creştinului de a mai păcătui şi de a încerca să-şi câştige mântuirea prin propriile sale merite. Vezi invitaţia personală a lui Hristos: ,,Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (vezi Matei 11,28).
Firul raţionamentului din cap. 3 şi 4, concentrat în cuvântul ,,odihnă”, este în mare parte următorul:
1. 1. Planul original al lui Dumnezeu a fost de ca Moise să-i conducă pe israeliţi în ,,odihna” Canaanului, dar nici Moise şi nici generaţia care părăsise Egiptul nu au intrat în Canaan.
2. 2. Iosua însă a condus noua generaţie în Canaan, dar din cauza necredinţei lor nu i-a putut conduce la ,,odihna” spirituală.
3. 3. Pe vremea lui David Dumnezeu i-a adresat din poporului invitaţia de a intra în ,,odihna” Sa spirituală (vezi Vol. IV, p. 31). Dar, pe timpul NT, era evident faptul că Israel, ca naţiune, nu intrase în ,,odihna” lui Dumnezeu.
4. 4. Cu toate acestea invitaţia lui Dumnezeu nu s-a perimat din neîndeplinirea condiţiilor impuse, deoarece atunci când Se hotărăşte să ajungă la o ţintă, Dumnezeu o va realiza în cele din urmă, în ciuda nedesăvârşirii umane (vezi cap. 4,3.4).
5. 5. Aşadar, deoarece poporul lui Dumnezeu încă nu a intrat în ,,odihna” Sa, ,,rămâne dar o odihnă… pentru poporul lui Dumnezeu” (cap. 4,9).
6. 6. Dacă se vor apropia ,,cu deplina încredere de scaunul harului” (cap. 4,16), unde Hristos slujeşte ca ,,Apostol şi Marele Preot al mărturisirii noastre” (cap. 3,1; vezi cap. 4,14.15), creştinii vor găsi pe Cineva care poate să aibă ,,milă de slăbiciunile” lor (cap. 4,15), vor căpăta ,,îndurare” şi vor găsi ,,har” pentru ca să fie ,,ajutaţi la vreme de nevoie” (v. 16). Făcând aşa, ei vor intra în ,,odihna” spirituală a lui Dumnezeu, ,,odihna” sufletului, pe care El a prevăzut-o pentru păcătoşii care se pocăiesc. În felul acesta, lămureşte scriitorul, experienţa în care Israel nu a izbutit să intre devine privilegiul creştinului sincer de azi (cap. 3,13.15).
7.,,Să luăm dar bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din noi să nu se pomenească venit prea târziu… Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare” (cap. 4,1.11). Credinţa este cheia pentru intrarea în ,,odihna” lui Dumnezeu (cap. 4,2; vezi cap.3, 18.19; 4,6.11), iar noi trebuie ,,să luăm aminte” ca nu cumva să avem ,,o inimă rea şi necredincioasă” (cap. 3,12).
Sub preoţia levitică oamenii trebuiau să săvârşească anumite ,,lucrări” menite să-i ajute să înţeleagă şi să aprecieze planul de mântuire în Hristos Isus. Dar sub slujirea lui Hristos ca Mare Preot oamenii trebuie să meargă direct la Hristos, fără mijlocirea vreunui preot de pe pământ. În Hristos ei găsesc ,,odihnă”, fără a îndeplini cerinţele sistemului ceremonial sau ale oricărui alt sistem. În cap. 3 şi 4 scriitorul stăruie pe lângă fraţii iudeo-creştini să se oprească de la aceste ,,lucrări” fără folos şi să intre în ,,odihna” credinţei în meritele ispăşitoare şi în slujirea Marelui nostru Preot din cer. Compară cu Isaia 30,15; Ieremia 6,16; Matei 11,29.