12:1 Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
Şi noi dar. Capitolul 12,1.2 constituie concluzia scriitorului la cap. 11. Dacă e să împărţim pe capitole, atunci este de preferat să începem un nou capitol de abia după v. 3 al cap.12. Înconjuraţi. Oriunde deschidem istoria sacră, găsim ,,martori” care să susţină că atât credinţa cât şi credincioşia biruiesc asupra oricărei piedici.
Nor … de martori. Sau ,,mulţime de martori”. Metafora din v. 1 îl imaginează pe creştin ca un atlet care face pregătirile finale pentru a participa la o alergare într-un stadion din antichitate, spectatorii fiind într-un amfiteatru în jurul lui. Atletul, absorbit de câştigarea întrecerii, priveşte momentan la oamenii care-l înconjoară ca un nor. Aici, ,,martorii” sunt nenumăraţii credincioşi menţionaţi în cap. 11, fiecare dintre ei, în ciuda piedicilor şi neajunsurilor de tot soiul, şi-au terminat alergarea cu bucurie. Credincioşia şi rezistenţa le-au adus biruinţă în alergarea vieţii. Conştient că privirile celor credincioşi din toate veacurile sunt acum atent fixate asupra lui, ca să zicem aşa, atletul creştin simte un îndemn puternic de a depune orice efort pentru a câştiga alergarea care i-a fost pusă înainte.
Întrecerile atletice fuseseră de mult timp populare în lumea din jurul Mediteranei, iar ilustraţia cap. 12,1 le era familiară cititorilor. Pavel foloseşte adesea la figurat cuvântul ,,atlet” şi cele înrudite cu el, pentru a reprezenta viaţa sa ca misionar pentru neamuri (Galateni 2,2; Filipeni 2,16; 2 Timotei 4,7) sau, ca aici, pentru a simboliza experienţa vieţii creştinului (vezi 1 Corinteni 9,24–27).
Piedică. [,,Greutate”, KJV]. Gr. ogkos, ,,greutate”, ,,povară”, ,,impediment”, aici în sensul acesta din urmă. În metafora din v. 1 ogkos se referă la povara lucrurilor de prisos, ca de pildă îmbrăcămintea, care l-ar împiedica sau dezavantaja pe alergător. Oamenii care sunt mânaţi de credinţa nu vor ezita să se lepede de orice i-ar reţine de la atingerea ţintei.
Scriitorul lasă în seama fiecărui cititor să descopere ceea ce l-ar stânjeni în înaintarea lui ca alergător creştin. În alergarea aceasta orice concurent poate câştiga, deoarece nu se întrece cu alţii, ci cu sine însuşi. Lui nu i se cere să-i depăşească pe rivalii săi sau să depăşească un nivel atins de vreunul din concurenţii anteriori. Eul este singurul său competitor, şi singura condiţie este ca el să manifeste credincioşie şi răbdare în lupta cu sine şi, prin harul lui Hristos, să biruiască ,,orice piedică” – orice tendinţă spre rău.
Păcatul. Fiecare om are un păcat care îl ,,înfăşoară”, vreo tendinţă spre rău care caută să-l împiedice în alergarea sa. Când câştigă biruinţa asupra unei anumite înclinaţii rele, o alta îi ia locul şi se străduieşte să devină stăpână. În felul acesta calea mântuirii este împresurată de o luptă continuă. Dar este privilegiul fiecărui creştin să obţină biruinţa la fiecare pas al drumului. Indiferent care ar fi păcatul care ,,ne împresoară aşa de lesne”, noi trebuie să-l lepădăm, la fel cum un alergător din antichitate îşi lepăda haina lui largă şi se pregătea pentru alergare.
Ne înfăşoară aşa de lesne. Sau ,,ne distrage aşa de lesne”. Unii sugerează că în original sunt folosite cuvintele ,,se agaţă aşa de strâns”. Indiferent cât de strâns s-ar agăţa de noi păcatul şi oricât de dureroasă ar fi operaţia de separare, el trebuie să fie lepădat dacă se vrea câştigată victoria în alergarea vieţii.
Stăruinţă. [,,Răbdare”, KJV]. Gr. hupomone, ,,răbdare”, ,,stăruinţă”, ,,tărie”, ,,statornicie”, ,,perseverenţă”. Deoarece alergarea creştinului este o experienţă de o viaţă întreagă, ea cere răbdare şi stăruinţă – stăruinţă în faţa dificultăţilor şi a deznădejdilor succesive şi răbdare pentru a aştepta premiul de la sfârşitul alergării. Îndemnurile la stăruinţă apar de nenumărate ori în Epistola lui Pavel către Evrei (vezi cap. 3,6; 4,14; 6,1.11.12; 10,23.36–39; etc.).
Alergarea. Adică alergarea creştină, experienţele cu ajutorul cărora se dezvoltă caracterul.