3:25 După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.
După ce a venit credinţa. Pavel vorbeşte aici despre previziunea mântuirii prin credinţa în Hristos.
Nu mai suntem. Notaţi accentul pus în vers. 23. 25 asupra elementului timp – ,,înainte,” ,,după,” ,,apoi,” ,,nu mai.”
Sub îndrumătorul acesta. [,,Sub un învăţător,” KJV]. Adică, sub lege (vers. 23; cf. vers. 24). Unii au interpretat expresia aceasta ca însemnând a fi ,,sub condamnarea legii.” E adevărat, natural că cuvintele însele ar putea fi interpretate astfel; totuşi, o astfel de explicaţie nu se potriveşte cu contextul şi în mod clar nu e înţelesul pe care Pavel îl intenţiona. Nu e funcţiunea unui ,,învăţător” de a condamna, ci de a exercita jurisdicţia, de a păzi, de a proteja (vezi vers. 24). Argumentaţia lui Pavel nu e în nici un caz preocupată de condamnarea care rezultă din nelegiuire, ci cu posibilitatea de a ajunge la neprihănirea prin conformarea faţă de lege (vezi vers 1-3.7.11.14.211; etc). Vezi Rom 6:14.
Ar trebui să reţinem că Pavel foloseşte o figură de vorbire, şi că deci cuvintele sale nu trebuie să fie interpretate prea detaliat. Un singur punct esenţial caută el să scoată în evidenţă; şi anume, însemnătatea unică a evenimentului important care avusese loc la ,,patru sute treizeci de ani după” Avraam (vers. 17) – enunţarea formală de către Dumnezeu lui Israel, a Legii Sale morale şi a unor rânduieli civile şi a unui cod care guverna ceremoniile religioase. Oamenii sfinţi de dinainte de Sinai aveau, într-o oarecare măsură, legea morală scrisă în inimile lor, şi cunoşteau cel puţin elementele de bază ale unui sistem ceremonial. Când Dumnezeu a chemat pe Israel să iasă din robia egipteană a dat realitate obiectivă tuturor acestor legi, pentru ca ei să poată vedea păcătoşenia din cale afară de mare a păcatului, aşa cum e descoperită de Decalog, şi mijloacele prin care Dumnezeu intenţiona ca să-i mântuiască de păcat, aşa cum era dat la iveală de serviciul ceremonial (vezi vers. 19). Însăşi legile, atât de distinctive ale economiei iudaice, erau o expunere continuă a stării pierdute a omului şi a planului divin de iertare. Însăşi legile acelea care împrejmuiau pe oameni, ca să zicem aşa, făceau ca ei să fie ,,închişi” [,,păstraţi”] (vers. 23), ţinuţi ca arestaţi, pentru o zi a eliberării spirituale. Pavel descrie pe copiii lui Dumnezeu care trăiseră înainte de întâia venire ca fiind, în mod figurat ,,sub epitropi şi îngrijitori, până la vremea rânduită de Tatăl” (cap. 4:2). ,,Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca să răscumpere pe cei de sub Lege, ca să căpătăm înfierea” (vers. 4.5).
Şi ce s-a întâmplat, într-adevăr, pentru copilul lui Dumnezeu când a venit Hristos, în ce priveşte ,,legea” care fusese ,,îndrumătorul nostru”? Legile ceremoniale au încetat printr-o rânduială divină, deoarece jertfa lui Hristos a luat locul sacrificiilor de animale, şi în felul acesta s-au sfârşit legile care guvernau astfel de sacrificii. În ce priveşte rânduielile civile, ele şi-au pierdut însemnătatea pentru motivul simplu că Israel a încetat de as mai fi popor ales, şi i-a luat locul Israelul spiritual. În ce priveşte legea morală, Decalogul, ea nu mai stă pe două table de piatră, ca ceva separat de om. În schimb, aceia care sunt ,,îndreptăţiţi prin credinţă” (vers. 24) în Hristos devin făpturi noi în Hristos Isus (2Cor 5:17), cu Legea lui Dumnezeu scrisă în gândurile şi în inimile lor (Evr 9:10). Şi în felul acesta ,,neprihănirea [sau ,,cerinţele”] legii” est ,,împlinită” în ei (Rom 8:4). Bine face Pavel folosind această metaforă, când declară că noi ,,nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.” E dificil de a înţelege cum a tras cineva concluzia că Pavel vesteşte aici desfiinţarea Decalogului, marea Lege morală a lui Dumnezeu. Atâta vreme cât durează inimile cele noi şi gândurile cele noi ale copiilor lui Dumnezeu, legea divină, este gravată în ele.