11:30 Ci nişte corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui; iar el, deznădăjduit, se va întoarce înapoi. Apoi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân; ci, la întoarcere, se va înţelege cu cei ce vor părăsi legământul sfânt.
Chitim. Numele Chitim apare de câteva ori în Vechiul Testament şi în alte scrieri mai vechi iudaice, şi este folosit într-o interesantă varietate de feluri. La Geneza 10,4 (vezi comentariul de acolo; comp. 1Cronici 1,7), Chitim este pus pe lista fiilor lui Iavan şi ca nepot al lui Iafet. Teritoriul ocupat de descendenţii lui Chitim a fost probabil Cipru. Oraşul fenician principal din Cipru, pe coasta de sud-este era cunoscut în limba feniciană drept Kt, în limba greacă Kition, şi în latină Citium. Balaam declară în profeţia lui (Numeri 24,24) că, ,,nişte corăbii vor veni din(spre) Chitim, şi vor smeri pe Aşur”. Unii au aplicat prezicerea aceasta la înfrângerea Persiei în Mesopotamia de către Alexandru cel Mare, care a venit din ţinuturile de coastă ale Mediteranei (vezi comentariul la Numeri 24,24). ,,Ostroavele Chitim” din Ieremia 2,10 şi Ezechiel 27,6, după cât se pare se referă şi ele tot la ţinuturile de coastă ale Mediteranei.
În literatura iudaică post-biblică termenul apare în 1Macabei 1,1 ca o descriere a Macedoniei. Pe lângă aceasta, două din sulurile descoperite de curând la Marea Moartă conţin numele acestea. Formele Ktyy’şur, ,,Chitim al lui Aşur” (Asiria), Hktyym bmsrym, ,,Chitimul din Egipt”, apare în The War Between the Sons of Light and the Sons of Darkness. Expresiile se pot referi la seleucizi şi ptolemei – împărăţia de la miazănoapte şi împărăţia de la miazăzi. Pare să se fi pierdut pe de-a întregul asocierea geografică a termenului Chitim cu ţinuturile de coastă ale Mediteranei, iar Chitim a devenit un termen generalizat pentru vrăjmaşii iudeilor. Habakkuk Commentary, un manuscris găsit printre sulurile de le Marea Moartă menţionează şi el pe Chitim. Autorul acestei cărţi credea că profeţiile lui Habacuc se refereau la necazurile iudeilor de pe vremea lui (probabil pe la mijlocul secolului I î.Hr.). El interpreta Habacuc 1,6-11 unde profetul îi descrie pe haldei, ca referindu-se la Chitim, care îi jefuiau pe iudei pe vremea sa. În contextul istoric al acestei lucrări termenul îi desemnează, probabil, pe romani. Vezi Vol I, p. 31-34.
În legătură cu aceasta este interesant de observat că LXX tradusă probabil în secolul al II-lea î.Hr., zice la Daniel 11,30 ,,Romani” şi nu ,,Chitim”. Pare clar, deci, că deşi cuvântul Chitim la început se referă la Cipru şi la locuitorii lui, mai târziu a fost extins spre a include ţărmurile mediteraneene de la apus de Palestina, şi mai târziu a ajuns să se aplice în general la apăsătorii străini fie că veneau de la sud (Egipt), fie că veneau de la nord (Siria), sau de la apus (Macedonia şi Roma).
În ce priveşte data autorului, cartea lui Daniel se găseşte mult mai aproape de referinţele din Ieremia şi Ezechiel, decât de acelea de origine post-biblică, care, într-adevăr, s-au ivit probabil ca o extensie a întrebuinţării biblice. Frazeologia versetului prezent, totuşi, este o aluzie clară la Numeri 24,24, unde se face referire la cuceritori venind de la apus (vezi comentariul de acolo). Deşi cercetătorii Bibliei nu sunt cu toţii de acord cu privire la referirea istorică despre ,,Chitim” din versetul acesta, pare clar că în interpretarea acestui pasaj ar trebui să se păstreze în minte două lucruri: întâi, că pe vremea lui Daniel cuvântul se referea, din punct de vedere geografic, la ţările şi popoarele din apus; şi al doilea, că accentul poate să fi fost deja în curs de tranziţie de la sensul geografic al cuvântului la ideea de Chitim ca năvălitori şi invadatori din orice parte.
Unii văd în ,,corăbii din Chitim” o referire la hoardele barbare care au năvălit în Imperiul Roman de Apus şi l-au zdrobit.
Legământ. Vezi comentariul la v. 28. Unii văd în mânia descrisă aici o referire la eforturile Romei de a distruge legământul sfânt prin suprimarea Sfintelor Scripturi şi oprimarea acelora care credeau în ele.