6:3 De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta.
De aceea. Mai de grabă, ,,dar”, ,,ci”. Alegeţi. [,,Vedeţi”; KJV]. Cei doisprezece au pus în mod serios răspunderea pe umerii credincioşilor, care trebuia să facă o alegere dintre ei.
Şapte bărbaţi. Era logic ca apostolii să se gândească la numărul şapte. Era un respect general pentru numărul acela printre iudei. În vremurile mai târzii, cel puţin, şapte era numărul persoanelor chemate să administreze treburile publice în oraşele iudaice (Talmud, Megillah 26a, ed. Soncio, p.157). Mai simplu, se prea poate să fi fost nevoie numai de şapte bărbaţi la data aceea.
Bărbaţii numiţi în felul acesta nu sunt numiţi ,,diaconi” în NT. Când sunt pomeniţi din nou, ei sunt numiţi ,,cei şapte” (cap. 21,8) aproape ca şi cum ar fi fost o grupare distinctă. Dar ei erau grupa care avea să fie numită ,,diaconi” (AA 89,90), şi funcţiunile lor erau similare cu acelea ale diaconilor descrişi mai târziu de Pavel (vezi 1 Tim. 3,8-13). În unele biserici ca Roma, numărul diaconilor era mai târziu fixat la şapte (Eusebiu, The Ecclesiastical History, vi, 43,11). Conciliul din Neo-Cezarea (anul 314 d.Hr.; Canonul 14) cerea şapte diaconi într-o localitate. Mulţi comentatori consideră că cei şapte bărbaţi aleşi aici corespund cu ,,prezbiterii” menţionaţi în Fapte 11,30; 14,23 şi mai departe. Vezi 25; AA 89,90.
Vorbiţi de bine. [,,Cu nume bun”, KJV; ,,Dovediţi cu bună purtare”, Nitz]. Literal, ,,atestaţi”, sau ,,având mărturie dată lor”. Adică având un nume bun printre semenii lor (cf. 1 Tim. 5,10). Cuvântul este redat ,,vorbit de lume” în Fapte 10,22. Situaţia în nici un caz nu ar fi fost mai bună, dacă nu ar fost chemaţi oameni cu o poziţie impecabilă la sarcina unei împărţeli echitabile. Ei trebuiau să fie oameni cinstiţi şi capabili, acceptaţi de semenii lor. În ce priveşte lista calităţilor diaconilor ca şi ale prezbiterilor (episcopii), vezi 1 Tim. 3,1-14; Tit 1,5-11.
Plini de Duhul Sfânt. Dovezi textuale favorizează (cf. p.10) exprimarea ,,plină de duh”. Totuşi, vers.5 declară că unul din cei şapte, Ştefan, era plin de Duhul Sfânt. Era lucru cât se poate de important ca pentru această primă treaptă de dezvoltare în organizaţia bisericii dincolo de apostolat să fie aleşi oamenii corespunzători. Pe lângă un nume bun se aştepta ca fiecare să aibă umplerea cu Duhul Sfânt. Evident că cei adunaţi înţelegeau că lucrarea Duhului Sfânt trebuie să fie mai extinsă decât simplul dar al profeţiei şi al limbilor.
Înţelepciune. Nu numai că oamenii trebuiau să fie capabili de a se îngriji de nevoile spirituale ale săracilor, ci ei trebuiau să dea pe faţă bun simţ, discernământ, economie şi înţelepciune în lucrarea lor. Pavel considera înţelepciunea ca un dar al Duhului (1 Cor. 12,8). Iacov o accentuează ca pe un dar de la Dumnezeu (Iacov 1,5), care să fie însoţită de o bună purtare sau ,,conversaţie” (Iacov 3,13). În Faptele Apostolilor, în afară de versetul acesta, cuvântul ,,înţelepciune” e folosit numai cu privire la Fapte 6,10 sau de către Ştefan (cap. 7,10.22). Despre el se spune şi că era ,,plin de credinţă” (cap.6,5).
Pe care îi vom pune. [,,Pe care îi putem pune”, KJV]. Literal, ,,pe care îi vom pune”. Apostolii erau dornici să numească în slujbă pe bărbaţii aleşi de către ,,fraţi”. O astfel de atitudine promova încrederea reciprocă între conducători şi popor.