11:20 Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirena, care au venit în Antiohia, au vorbit şi Grecilor, şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.
Oamenii din Cipru şi din Cirene. În cazul acestor oameni, cu obârşia lor mai cosmopolită, era probabil mai puţină ezitare în ce priveşte amestecarea cu neamurile de cum era printre iudeii din Palestina – căminul, patria naţiunii iudaice şi cetăţuia prejudecăţilor lor. Cine erau oamenii aceia se poate doar presupune: poate Luciu din Cirene, care apare în lista profeţilor în cap. 13,1, poate Simon din Cirene, care, s-ar putea crede că era un discipol al lui Hristos (vezi Matei 27,32; vezi Marcu 15,22). Întemeietorii bisericii din Antiohia trebuie să rămână necunoscuţi.
La Antiohia. Vezi v. 19.
Au vorbit. Timpul verbului grecesc folosit aici lasă a se înţelege că ei au început să vorbească şi încă mai continuau să vorbească.
Grecilor. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 10) între două exprimări: Hellenistai, iudeii care vorbeau greceşte sau mai larg, ,,vorbitori de greacă” şi Hellenai, greci prin descendenţă – sau, mai liber în NT, neamuri – ponderea dovezilor înclinând uşor în favoarea celei dintâi. Dacă acceptăm pe Hellenistai, aşa cum face KJV, atunci trebuie să presupunem că accentul este pe faptul că evangheliştii, în loc de a vorbi iudeilor în general (dintre care mulţi fiind sirieni ar fi vorbit aramaica), au predicat mai ales iudeilor care vorbeau greceşte şi prozeliţilor. În cazul acesta ei ar fi mers pe urmele lui Ştefan şi indirect au pregătit calea pentru Pavel; deoarece Hellenistai erau, ca grupare veriga de legătură dintre iudei, ca neam şi Hellenai, care erau dintre neamuri.
În general, însă, alte dovezi apasă platanul cântarului în favoarea exprimării, Hellenai, greci (neamuri). Mai multe motive sprijină exprimarea aceasta:
1) Întrucât Hellenistei erau iudei, Luca în mod natural i-ar fi inclus între iudeii din v. 19 şi în felul acesta nu ar fi fost un contrast prin menţionarea lor în v. 20. Luca nu ar fi avut ocazia de a atrage atenţia la faptul că predicarea la Antiohia era la Hellenistai, iudeo-greci, deoarece era deja un mare număr dintre ei la Ierusalim (vezi cap. 6,1) şi probabil aceşti învăţători greci şi ciprioţi erau ei înşişi iudeo-greci.
2) Dar menţionarea specială de către Luca e nimerită dacă ei începeau să predice la Hellenei este un contrast cu totul natural (vezi cap. 14,1; 18,4) şi dacă cuvântul Hellenai este adevărata exprimare, aici e o notă necesară de progres. Referiri ulterioare lasă clar a se înţelege prezenţa creştinilor dintre neamuri în Antiohia Siriei (cap. 15,1.28-31; AA 155-161.188)
3) Iarăşi, dacă aceştia erau Hellenai, se poate ca ei să nu fi fost cu totul păgâni idolatri când au fost convertiţi. Poate, ca şi Corneliu, unii dintre ei deja se temeau de Dumnezeu (vezi cap. 10,2) şi luau parte la serviciile sinagogii (cf. Corinteni, Fapte 18,4).
Dacă convertirea de la Hellenai din acest capitol a precedat sau a urmat convertirii lui Corneliu nu se poate şti – datele sunt insuficiente pentru a procura un răspuns. Pare probabil că lucrarea a înaintat timp de luni de zile şi că semeni din Cipru şi Cirena au sosit după ce experienţa cu Corneliu pusese în mişcare forţe care au contribuit la înlăturarea restricţiilor faţă de neiudei.
Propovăduit. Vezi cap. 10,36