4:14 Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.
Dacă credem. În limba greacă această exprimare nu reflectă nici o îndoială. Propoziţia condiţională admite că moartea şi învierea lui Isus sunt adevărate. Întrucât Pavel le prezentase aceste învăţături tesalonicenilor cu ocazia primei sale vizite în oraşul lor (Faptele Apostolilor 17,1–3), convertiţii lui erau bine întemeiaţi în aceste doctrine fundamentale ale credinţei creştine. Pavel doreşte acum ca ei să folosească aceste învăţături ca o temelie pe care să-şi zidească credinţa lor cu privire la înviere. Moartea şi învierea lui Hristos dau creştinului o încredere sigură cu privire la acest subiect (vezi Ioan 14,19; vezi comentariul de la 1 Corinteni 15,20–23). De aceea, nu trebuia ca tesalonicenii să dispere la moartea celor dragi.
Cei ce au adormit. [,,Cei care dorm”, KJV]. Mai bine, ,,care au adormit” (ca în versiunea Cornilescu), cu referire la creştini.
Cu Isus. [,,În Isus”, KJV]. Literal, ,,prin Isus”. S-au dat diferite interpretări acestei expresii dificile. Unii consideră că Pavel înţelege moartea ca un somn doar în virtutea puterii dătătoare de viaţă a lui Hristos, care îi va învia pe cei morţi. Dacă puterea lui Hristos nu ar acţiona, moartea ar fi sfârşitul. Alţii leagă expresia ,,prin Isus” cu ultima parte a versetului, făcând-o să sune: ,,aşa, prin Isus, Dumnezeu va aduce cu El pe cei care au adormit” (RSV). O asemenea traducere este corectă, dar versiunea greacă favorizează exprimarea din KJV [,,Pe cei care dorm în Isus îi va aduce Dumnezeu cu El”]. Alţii privesc expresia ca fiind paralelă cu sintagma ,,morţi în Hristos”. Interpretarea aceasta este preferabilă, întrucât cele două expresii apar în strânsă legătură contextuală.
Împreună cu Isus. [,,Cu El”, KJV]. Adică, cu Isus, din mormânt. Pavel ajunge la un punct dificil al răspunsului său pentru tesalonicenii îngrijoraţi. Ei fuseseră preocupaţi de soarta celor morţi. Apostolul îi asigură acum, printr-o declaraţie categorică, că Dumnezeu îi va învia pe creştinii care au murit, aşa cum a înviat şi Isus. Astfel de cuvinte îi asigurau pe credincioşi că cei iubiţi ai lor nu erau uitaţi. Această făgăduinţă inspirată urma să răspundă întrebărilor tesalonicenilor şi să le liniştească temerile. Merită să observăm că Pavel se preocupă de faptul că neprihăniţii decedaţi nu sunt uitaţi, şi nu de amănuntele cronologice ale învierii. Acestea sunt expuse în 1 Corinteni 15,23: ,,Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.” Pavel dorea să sublinieze faptul că, aşa cum Dumnezeu Îl ridicase pe Hristos din mormânt, tot aşa îi va ridica din morminte pe sfinţii adormiţi.
Unii susţin că aici Pavel vorbeşte despre sufletele descarnate, care s-ar înălţa la cer după moarte şi s-ar întoarce cu Isus la a doua Sa venire. Biblia nu susţine nicăieri că sufletul omului este nemuritor şi că se înalţă la cer cu ocazia morţii (vezi comentariul de la Matei 10,28; Luca 16,19–31; 2 Corinteni 5,2–8). În plus, interpretarea este în dezacord cu contextul. Pavel nu vorbeşte de suflete nemuritoare, ci, ,,despre cei ce au adormit” (1 Tesaloniceni 4:13), ,,cei ce au adormit în El” (v. 14), ,,cei morţi în Hristos” (v. 16). ,,Cei morţi în Hristos” învie (v. 16), nu coboară. Cei vii nu vor fi cu Domnul înaintea celor morţi (v. 15). Toţi vor intra în împărăţie împreună (v. 17). Dacă cei morţi ar fi fost deja cu Domnul înainte de înviere, vorbirea apostolului ar fi fără sens. De fapt, ar fi absurdă. Mângâierea lui ar fi fără rost. Pavel le-ar fi spus tesalonicenilor să-şi alunge îngrijorarea, deoarece cei iubiţi ai lor se bucurau de fericire în cer. El nu putea face acest lucru. Învăţătura lui era în armonie cu cea a Domnului său (vezi comentariul de la Ioan 14,3). Unii comentatori, analizând contextul, admit că ,,aici nu se vorbeşte despre sufletele descarnate”, (Jamiesen, Fausset şi Brown).