12:28 Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.
Dumnezeu a rânduit. [,,Dumnezeu a pus”, KJV]. Literal, ,,Dumnezeu a pus pentru Sine”. În v. 11 Duhul Sfânt e prezentat ca dând daruri; aici acest lucru îl face Dumnezeu. Membrii Dumnezeirii lucrează împreună în unire.
[,,Pe unii”, KJV; G. Gal.]. Pavel vrea să spună, pe unii apostoli, pe unii profeţi, etc.
Întâi. Fără îndoială întâi nu numai din punct de vedere al timpului (vezi Mat 10:1–8; DA 290, 291) dar şi în rang, ca fiind una din cele mai importante slujbe în biserică.
Apostoli. Literal, ,,unii trimişi”. Termenul nu trebuie limitat la cei doisprezece. Şi alţii au fost numiţi apostoli (vezi 1Cor 15:7; Gal 1:19). Apostolii pare să fi avut jurisdicţie generală asupra bisericilor.
Prooroci. Vezi v. 10.
Învăţători. Cei înzestraţi cu capacitate specială de a prezenta Scripturile. Ei sunt probabil aceiaşi cu cei care posedau ,,cuvântul cunoştinţei”, care ştiau cum să desfăşoare tainele împărăţiei lui Dumnezeu pentru minţile cercetătoare (v. 8). Predicarea şi învăţarea sunt de aproape aliate; predicatorul proclamă adevărul într-un fel care mişcă inima ascultătorului şi-l îndeamnă la acţiune în favoarea celor ce au auzit; învăţătorul ia adevărul şi-l analizează şi sintetizează cu atâta claritate şi logică încât cei care ascultă într-adevăr înţeleg solia. Ei sunt în felul acesta făcuţi în stare să arate temeiul nădejdii care a fost sădită în inima lor de predicator.
Minunilor. Săvârşirea de minuni era unul din darurile cele mai spectaculare ale Duhului.
Minunile au jucat un rol hotărât în lucrarea lui Hristos pe pământ, şi a dat ucenicilor Săi puterea să facă minuni (vezi Mat 10:8; DA 350, 351; EW 189). Era planul Lui ca ucenicii Lui să aibă puterea de a săvârşi minuni pentru a face să înainteze lucrarea Lui pe pământ (vezi Mar 16:15–18; DA 823). Vezi 1Cor 12:10.
Tămăduirilor. Vezi v. 9.
Ajutorărilor. Gr. antilepsis, de la un verb însemnând literal, ,,a pune stăpânire pe”. Cuvântul apare numai aici în NT, dar e frecvent în papirusuri cu ideea de ,,asistenţă”, ,,ajutor”. Darul acesta este în general înţeles a fi capacitatea conferită celor care îndeplinesc slujba de diacon în biserică, mai ales în măsura în care slujba aceasta cere servirea nevoilor săracilor şi bolnavilor. Aceasta este
o lucrare căreia poate că nu-i e dată atât de multă publicitate ca unora din celelalte daruri, dar cu toate acestea, slujirea este o fază importantă a vieţii bisericii. A fi în stare a vizita pe bolnavi şi a le da adevărat ajutor plin de împreună simţire şi înţelegere, atât fizic cât şi spiritual, e un mijloc puternic de a întoarce inimile la Mântuitorul. Îngrijirea de cei săraci şi nevoiaşi prin uşurarea lipsei lor materiale se poate face satisfăcător numai de cei care sunt conduşi de Duhul. Aceasta este o lucrare cât se poate de rodnică (vezi Isa 58:7; 5T 612, 613; 6T 282, 306, 307; MH 147, 148).
Cârmuirilor. Gr. kuberneseis, derivat de la un verb însemnând ,,a cârmui”, ,,a lucra în calitate de cârmaci”, de unde ,,a călăuzi”, ,,a guverna”. Kuberneseis probabil se referă la darurile administrării în biserică.
Limbi. În ce priveşte o definiţie a acestui dar, vezi cap. 14; vezi Nota Adiţională la cap. 14.