Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Tragedia veacurilor/ 31
Cap. 29 - Originea raului
Originea pacatului si motivul existentei lui constituie, pentru multe minti, un izvor de mare incurcatura. Oamenii vad lucrarea raului, cu urmarile lui grozave de vai si distrugere, si se intreaba cum pot exista toate acestea sub conducerea Aceluia care este nemarginit in intelepciune, in putere si in dragoste. Iata o taina careia nu-i gasesc nici o explicatie. In nesiguranta si indoiala lor, sunt orbi fata de adevarurile descoperite lamurit in Cuvantul lui Dumnezeu si esentiale pentru mantuire. Sunt unii care, in cautarea lor cu privire la existenta pacatului, incearca sa cerceteze ceea ce Dumnezeu nu le-a descoperit; si ca urmare nu gasesc nici o rezolvare pentru greutatile lor; si unii ca acestia, manati de dispozitia de a se indoi si de a cauta nepotriviri, fac din aceasta o scuza pentru lepadarea cuvintelor Sfintelor Scripturi. Altii insa nu ajung la nici o intelegere multumitoare a marii probleme a raului din cauza ca traditia si interpretarea gresita au intunecat invatatura Bibliei cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la natura guvernarii Sale si la modul in care El trateaza pacatul.
Este cu neputinta sa explicam originea pacatului, pentru a da un motiv existentei. Cu toate acestea, se pot intelege suficient atat originea lui, cat si masurile luate cu privire la soarta finala a pacatului, masuri care descopera pe deplin dreptatea si mila lui Dumnezeu in toate procedeele Sale cu pacatul. Nimic nu este mai clar explicat in
Scripturi decat ca Dumnezeu n-a fost in nici o privinta raspunzator de aparitia pacatului; ca n-a fost o retragere arbitrara a harului divin, nici o lipsa in conducerea divina, care sa dea ocazie la aparitia razvratirii. Pacatul este un intrus, pentru a carui existenta nu se poate da nici o explicatie. El este tainic, de neexplicat; a-l scuza inseamna a-l apara. Daca s-ar putea gasi o scuza pentru el sau vreo cauza a existentei lui, ar inceta sa mai fie pacat. Unica definitie pe care o putem da pacatului este aceea pe care o gasim in Cuvantul lui Dumnezeu; el "este calcarea Legii"; este actiunea unui principiu in lupta cu Legea cea mare a dragostei, care este temelia guvernarii divine.
Inainte de aparitia pacatului, in intregul univers era pace si bucurie. Totul era in armonie desavarsita cu vointa Creatorului. Iubirea fata de Dumnezeu era suprema, iar iubirea omului fata de om era nepartinitoare. Hristos, Cuvantul, singurul nascut al lui Dumnezeu, era una cu Tatal cel vesnic - una in natura, in caracter si in scop - singura Fiinta din tot Universul care putea intra in sfaturile si in planurile lui Dumnezeu. Prin Hristos, Tatal a realizat cererea tuturor fiintelor ceresti. "Prin El au fost facute toate lucrurile care sunt in ceruri; fie scaune de domnii, fie dregatorii, fie stapaniri" (Colos. 1,16) si tot cerul dadea ascultare lui Hristos in aceeasi masura ca si Tatalui.
Legea iubirii fiind temelia guvernarii lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiintelor create depindea de asentimentul lor desavarsit fata de marile principii ale dreptatii. Dumnezeu doreste de la toate fapturile Sale o slujire din dragoste - un omagiu care izvoraste dintr-o apreciere inteligenta a caracterului Sau. El nu gaseste placere intr-o slujire silita si, ca urmare, da tuturor libertatea de vointa, ca sa-I aduca o slujire de bunavoie.
Dar a aparut cineva care a ales sa perverteasca aceasta libertate. Pacatul si-a avut originea in acela care, dupa Hristos, fusese cel mai onorat de Dumnezeu si care statea in cea mai inalta pozitie de putere si de slava printre locuitorii cerului. Inainte de cadere, Lucifer era primul dintre
heruvimii ocrotitori, sfant si nepatat. "Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: Ajunsesesi la cea mai inalta desavarsire, erai plin de intelepciune si desavarsit in frumusete. Stateai in Eden, gradina lui Dumnezeu si erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe... Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile intinse; te pusesem pe muntele cel sfant al lui Dumnezeu si umblai prin mijlocul pietrelor scanteietoare. Ai fost fara prihana in caile tale, din ziua cand ai fost facut, pana in ziua cand s-a gasit nelegiuirea in tine" (Ezec. 28,12-15).
Lucifer ar fi putut ramane in gratia lui Dumnezeu, iubit si onorat de ostile ingeresti, punandu-si la lucru puterile nobile pentru a-i binecuvanta pe altii si a-L slavi pe Facatorul sau. Dar profetul spune: "Ti s-a ingamfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat intelepciunea cu stralucirea ta" (vers. 17). Putin cate putin, Lucifer a ajuns sa-si ingaduie dorinta dupa inaltare de sine. "Pentru ca iti dai ifose ca si cand ai fi Dumnezeu." "Tu ziceai in inima ta:... 'imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi sedea pe muntele adunarii... ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Preainalt" (vers. 6; Is. 14,13.14). In loc sa caute sa-L faca pe Dumnezeu cel dintai in dragostea si slujirea creaturilor, stradania lui Lucifer a fost sa le castige slujirea si inchinarea pentru el. Ravnind la onoarea pe care Tatal cel vesnic o revarsase asupra Fiului Sau, acest print al ingerilor a aspirat la puterea pe care numai Hristos o putea folosi.
Displayed: 5132 bytes.
Next part
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online