Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Tragedia veacurilor 21:21-*
Previous part
Imparatia harului insa a fost instituita imediat dupa caderea omului, cand a fost pus in aplicare planul pentru mantuirea neamului omenesc cazut. Pana atunci, ea exista in planul si
in fagaduinta lui Dumnezeu; si prin credinta oamenii pot deveni supusii ei. Dar in realitate n-a fost intemeiata pana la moartea lui Hristos. Chiar dupa intrarea in lucrarea Sa pamanteasca, Mantuitorul, impovarat de incapatanarea si nerecunostinta oamenilor, Se putea retrage de la jertfirea pe Calvar. In Ghetsemani, paharul de amaraciune a tremurat in mana Sa. El putea chiar si atunci sa-Si stearga sudoarea de sange de pe frunte si sa lase neamul omenesc vinovat sa piara in nelegiuirea lui. Daca ar fi facut lucrul acesta, n-ar mai fi fost rascumparare pentru omenirea cazuta. Dar cand Mantuitorul Si-a dat viata si cu ultima suflare a strigat "S-a sfarsit", atunci implinirea Planului de Mantuire a fost asigurata. Fagaduinta mantuirii facuta perechii pacatoase in Eden a fost ratificata. Imparatia harului, care pana acum existase prin fagaduinta lui Dumnezeu, a fost atunci intemeiata.
In felul acesta moartea lui Hristos - chiar evenimentul pe care ucenicii il socotisera ca fiind nimicirea finala a nadejdii lor - a fost aceea care a asigurato pentru vecie. In timp ce ii aruncase in cea mai cruda dezamagire, ea era dovada culminanta a corectitudinii credintei lor. Evenimentul care-i umpluse de jale si disperare era acela care deschidea usa nadejdii pentru orice fiu al lui Adam si in care se concentra viata viitoare si fericirea vesnica pentru toti cei credinciosi ai lui Dumnezeu din toate veacurile.
Planurile milei infinite si-au ajuns implinirea chiar si in dezamagirea ucenicilor. In timp ce inimile lor fusesera castigate de harul divin si de puterea invataturilor lui Isus, care "a vorbit cum n-a vorbit niciodata vreun om", totusi, aurul curat al iubirii lor pentru Domnul, era amestecat de mandrie lumeasca si ambitii egoiste. Chiar si in camera unde au mancat Pastele, in ora aceea solemna cand Domnul lor intrase deja in intunericul din Ghetsemani, "se luptau intre ei, care sa fie socotit cel mai mare". (Luca 22,24). Gandul lor era la tron, coroana si slava, in timp ce chiar in fata lor se afla rusinea, agonia din gradina, sala de judecata
si crucea Calvarului. Mandria inimii lor, setea lor de slava pamanteasca, era aceea care-i facuse sa se prinda, cu atata incapatanare, de invatatura ratacita a vremii lor si sa treaca neatenti pe langa cuvintele Mantuitorului, care aratau natura adevarata a Imparatiei Sale si catre agonia si moartea Sa. Si aceste rataciri au dus la incercarea - dureroasa, dar necesara - care fusese ingaduita pentru indreptarea lor. Cu toate ca ucenicii intelesesera gresit insemnatatea soliei lor si nu-si dadusera seama de asteptarile lor, predicasera totusi avertizarea data de Dumnezeu, iar Domnul urma sa le rasplateasca credinta si sa le onoreze ascultarea. Lor urma sa le fie incredintata lucrarea de predicare, catre toate neamurile, a Evangheliei slavite despre Domnul lor inviat. Aceasta trebuia sa-i pregateasca pentru lucrarea in vederea careia le fusese ingaduita experienta ce li se paruse atat de amara.
Dupa invierea Sa, Isus S-a aratat ucenicilor Sai pe calea catre Emaus si, incepand "de la Moise si de la toti proorocii, le-a talcuit in toate Scripturile, ce era cu privire la El". (Luca 24,27). Inimile ucenicilor s-au trezit, credinta s-a aprins. Ei erau "nascuti din nou la o nadejde vie", chiar inainte ca Isus sa li Se descopere. Planul Lui era sa le lumineze intelegerea si sa le prinda credinta de "Cuvantul temeinic al profetiei". El dorea ca adevarul sa prinda o radacina puternica in mintea lor, nu numai pentru ca era sustinut de marturia Sa personala, ci datorita dovezilor neindoielnice prezentate de simbolurile si umbrele legii tipice si de catre profetiile Vechiului Testament. Trebuie ca urmasii lui Hristos sa aiba o credinta inteligenta nu numai pentru ei, ci si pentru a putea duce lumii cunostinta despre Hristos. Si, ca prim pas in raspandirea acestei cunostinte, Isus i-a indreptat pe ucenici catre "Moise si toti proorocii". Aceasta era marturia data de Mantuitorul inviat cu privire la valoarea si importanta Scripturilor Vechiului Testament.
Ce schimbare s-a produs in inimile ucenicilor cand au privit inca o data fata iubita a
Mantuitorului! (Luca 24,32). Intr-un sens mai deplin si mai desavarsit decat inainte, ei "L-au gasit pe Acela despre care a scris Moise in lege si prooroci". Nesiguranta, chinul si disperarea au facut loc unei certitudini desavarsite, unei credinte neumbrite. Nu e de mirare ca dupa inaltarea Sa ei "erau continuu in templu laudandu-L si binecuvantandu-L pe Dumnezeu". Oamenii, stiind numai despre moartea infama a Mantuitorului, se asteptau sa vada pe fata lor expresia amaraciunii, a confuziei si a infrangerii; dar au vazut bucurie si biruinta. Ce pregatire primisera acesti ucenici pentru lucrarea care le statea inainte! Ei trecusera prin cele mai adanci incercari care fusesera posibile in experienta lor si au vazut cum, atunci cand orice viziune omeneasca era pierduta, Cuvantul lui Dumnezeu se implinise triumfand. De aici inainte ce putea slabi credinta si ce putea raci zelul iubirii lor? In cea mai apriga durere, ei avusesera "o mangaiere puternica", o nadejde care era ca "o ancora a sufletului, tare si neclintita" (Evrei 6,18.19). Ei fusesera martori ai intelepciunii si puterii lui Dumnezeu si erau incredintati ca "nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, si nici o alta faptura" nu erau in stare sa-i desparta "de dragostea lui Dumnezeu care este in Hristos Isus, Domnul nostru". "In toate aceste lucruri, spuneau ei, suntem mai mult decat biruitori prin Acela care ne-a iubit." (Rom. 8,38.39.37). "Cuvantul lui Dumnezeu dainuieste in veac." (1 Petru 1,25). "Si cine ne osandeste? Hristos a murit, mai mult, El a inviat si este chiar la dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi." (Rom. 8,34)
Displayed: 6044 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online