Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Tragedia veacurilor 20:77-*
Previous part
Asa cum Dumnezeu l-a trimis pe slujitorul Sau sa avertizeze lumea cu privire la venirea potopului, tot asa i-a trimis pe solii Sai alesi sa faca cunoscut apropierea judecatii finale. Dupa cum contemporanii lui Noe au ras batjocoritor la prevestirile predicatorului neprihanirii, tot astfel in zilele lui Miller multi, chiar dintre aceia care se socoteau din poporul lui Dumnezeu, si-au batut joc de cuvintele de avertizare.
Dar de ce oare invatatura si predicarea celei de a doua veniri a lui Hristos nu au fost bine primite de biserica? In timp ce pentru cei nelegiuiti venirea Domnului aduce vai si dezamagire, pentru cel neprihanit este incarcata de bucurie si nadejde. Acest mare adevar fusese mangaierea celor credinciosi ai lui Dumnezeu in toate veacurile; de ce devenise el, asemenea Autorului, "o piatra de poticnire si o stanca de blestem" pentru pretinsul Sau popor? Domnul Insusi fagaduise ucenicilor Sai: "Dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine". (Ioan 14,3). Mantuitorul milostiv a fost Acela care, anticipand singuratatea si necazul urmasilor Sai, a insarcinat pe ingeri sa-i mangaie cu asigurarea ca El va veni iarasi la fel cum Se inalta la cer. Si atunci cand ucenicii stateau cu ochii pironiti spre cer, pentru a prinde ultima privire a Aceluia pe care-L iubeau, atentia le-a fost atrasa de cuvintele ingerului: "Barbati Galileeni, de ce stati si va uitati spre cer? Acest Isus, care S-a inaltat la cer din mijlocul vostru, va veni in acelasi fel cum L-ati vazut mergand la cer." (Fapte 1,11). Nadejdea le-a fost aprinsa iarasi de solia ingerului. Ucenicii "s-au intors la Ierusalim cu mare bucurie; si stateau totdeauna in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu." (Luca 24, 52.53). Ei nu se bucurau pentru ca Isus se despartise de ei si erau lasati sa se lupte cu incercarile si ispitele lumii, ci datorita asigurarii ingerilor ca El urma sa vina iarasi.
Vestea revenirii lui Hristos ar trebui sa fie acum ca
atunci cand a fost adusa de ingeri pastorilor din Betleem, o veste plina de o mare bucurie. Aceia care Il iubesc cu adevarat pe Mantuitorul nu pot decat sa salute cu bucurie vestea care se gaseste in Cuvantul lui Dumnezeu, ca Acela in care sunt concentrate nadejdile de viata vesnica vine iarasi, nu ca sa fie insultat, dispretuit si lepadat, asa cum a fost la prima venire, ci in putere si slava ca sa-Si rascumpere poporul. Cei care nu-L iubesc pe Mantuitorul sunt aceia care doresc ca El sa ramana acolo si nu poate fi o dovada mai convingatoare ca bisericile s-au departat de Dumnezeu decat supararea si framantarea provocata de aceasta solie trimisa de Cer.
Aceia care au primit solia adventa simteau nevoia de pocainta si umilinta inaintea lui Dumnezeu. Multi oscilasera multa vreme intre Hristos si lume, dar acum simteau ca a venit timpul sa ia o atitudine. "Lucrurile vesnice le apareau intr-o realitate neobisnuita. Cerul era adus aproape si ei se vedeau vinovati inaintea lui Dumnezeu." (Bliss 147). Crestinii erau treziti la o noua viata spirituala. Erau determinati sa simta ca timpul era scurt, ca tot ce aveau de facut pentru aproapele lor trebuia facut repede. Cele pamantesti isi pierdeau valoarea, vesnicia parea ca se deschide inaintea lor, iar sufletul, cu tot ce se raporta la fericirea sau la nenorocirea lor eterna, intuneca in ochii lor orice tinta vremelnica. Duhul lui Dumnezeu era asupra lor si dadea putere apelurilor arzatoare facute atat fratilor, cat si pacatosilor, ca ei sa se pregateasca pentru Ziua lui Dumnezeu. Marturia tacuta a vietii lor zilnice era o mustrare continua pentru membrii bisericii, formalisti si neconsacrati. Acestia nu doreau sa fie tulburati in urmarirea placerilor lor, in devotiunea lor fata de castigul de bani si in ambitia lor dupa onoare lumeasca. Astfel aparea vrajmasia si impotrivirea contra credintei advente si a acelora care o vesteau.
Cand au vazut ca argumentele din perioadele profetice nu puteau fi contrazise, impotrivitorii au incercat sa descurajeze cercetarea subiectului, sustinand invatatura ca proorociile erau sigilate. In felul acesta, protestantii urmau caile romanistilor. In timp ce biserica papala ascundea Biblia (vezi notele suplimentare)
de popor, bisericile protestante pretindeau ca o parte importanta a Cuvantului Sfant - si anume aceea care aduce la cunostinta adevaruri speciale aplicabile timpului nostru - nu puteau fi intelese.
Pastorii si poporul declarau ca profetiile din Daniel si Apocalipsa erau niste taine neintelese. Dar Hristos i-a indreptat pe ucenicii Sai catre cuvintele profetului Daniel, privitoare la evenimentele care br aveau sa aiba loc in vremea lor, si a spus: "Cine citeste sa inteleaga". (Matei 24,15). Iar sustinerea ca Apocalipsa era o taina ce nu poate fi inteleasa este contrazisa de insusi titlul cartii: "Descoperirea lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu, pentru a arata robilor Sai lucrurile care au sa se intample in curand... Ferice de cine citeste si de cel ce asculta cuvintele acestei proorocii si pazeste lucrurile scrise in ea; caci vremea este aproape." (Apoc. 1,1-3)
Displayed: 5096 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online